Pentru că am fost cuminte, Moş Crăciun mi-a adus în dar un iPhone 5 negru de 16 GB. De fapt, mi l-am făcut cadou singur :), dar asta e mai puţin important.
De pe 24 decembrie şi până în acest moment am petrecut suficient timp utilizând noul iPhone 5 astfel încât să pot emite câteva prime impresii despre el.
De unde cumpăr iPhone 5
Ştiţi foarte bine că eu recomand de obicei eMAG. Pe lângă faptul că sunt afiliat, eMAG este unul dintre cele mai de încredere magazine online din România. În plus, stau bine şi cu stocurile.
Oferta completă de iPhone 5 poate fi vâzută cu un click aici, iar preţurile pornesc de la 3.299,99 lei pentru modelul de 16GB, model pe care îl deţin şi eu.
Design iPhone 5
Aşa cum am mai citit şi pe alte bloguri, trebuie să recunosc că nu îţi dai seama de cum e noul iPhone 5 decât după ce îl ţii pentru prima dată în mână. Dacă eşti un fost posesor de iPhone 4 sau iPhone 4S, vei remarca imediat că iPhone 5 este la fel de lat, semnificativ mai uşor şi mult mai subţire.
Are un design plăcut care nu te dă pe spate dacă ai avut înainte iPhone 4 sau iPhone 4S. Ca şi concluzie despre design, pot spune că iPhone 5 este o evoluţie firească a designului vechilor modele. Nimic spectaculos, dar nimic deranjant.
E mai subţire, mai uşor şi mai mare (mai lung).
E mai frumos decât iPhone 4/4S? Eu zic că da.
Funcţionalitate iPhone 5
Poate fi folosit fără probleme cu o singură mână, iar faptul că e mai lung nu e deloc deranjant. Recunosc că sunt bune glumele de pe internet legate de cum vor evolua noile modele iPhone în lungime :), însă noul iPhone 5 are o lungime potrivită.
Pentru mâna mea este ok, îl manevrez foarte uşor.
Performanţe iPhone 5
Cine trece de la iPhone 4 la iPhone 5 va sesiza imediat ca iPhone 5 este uluitor de rapid comparativ cu iPhone 4. Cine trece de la iPhone 4S la iPhone 5 tot va observa o îmbunătăţire a vitezei de reacţie.
Aplicaţiile se deschid instant şi funcţionează extrem de fluent, însă ăsta e un aspect care caracterizează în general smartphoneurile iPhone. Mai multe n-am testat încă legat de performanţe, deci nu mă pronunţ în detaliu.
Rezistenţă iPhone 5
Tind să dau dreptate siteurilor de specialitate care susţin că elementele din aluminiu de pe iPhone 5 se pot zgâria foarte uşor. Dacă foloseşti telefonul într-un mediu ok şi ai obiceiul de a fi grijuliu cu acesta, nu e nevoie să-ţi iei vreun element de protecţie.
Dacă vrei să fii sigur că noul tău iPhone 5 este protejat, dar nu este acoperit de o husă/toc care îl face mai mare sau mai puţin estetic, îţi recomand o folie de la iShield.ro. Eu aştept să-mi vină folia asta pentru iPhone 5. Am folosit şi la iPhone 4S şi am fost foarte mulţumit.
Până când îmi vine folia de la iShield, îmi protejez telefonul într-o husă din material textil.
Cât ţine bateria la iPhone 5
Bateria la iPhone 5 ţine mai mult decât bateria la iPhone 4 sau la iPhone 4S, însă nu vă imaginaţi că se dublează brusc autonomia. Probabil e o îmbunătăţire de 25 – 35%, însă nu mai mult. Am prieteni care au trecut mai demult de la iPhone 4S la iPhone 5 şi se laudă că îi ţine bateria cu o jumătate de zi mai mult. Voi vedea şi eu pe parcurs.
Pe mine m-a ţinut bateria o zi şi jumătate la prima folosire, în condiţiile în care am folosit telefonul pe toate părţile: net (mult Facebook), aplicaţii, mailuri şi mai ales SMS-uri şi telefoane cu urări de Crăciun. Eu zic că e bine. Iată şi dovada.
Noua mufă Lighting
Din pozele de pe internet, nu pare o mufă atât de mică. În realitate este foarte mică (comparabilă cu standardul micro USB, dar mai subţire parcă). Nu contează cum o bagi în telefon, că tot funcţionează, iar acest aspect pote fi destul de confortabil uneori.
Nu ştiu dacă doar mi s-a părut sau chiar aşa este, dar iPhone 5 parcă se încarcă mai repede decât iPhone 4S.
Căştile Earpods
Eu nu prea folosesc căştile la telefon, însă am fost curios să testez noile căşti Earpods care vin în pachetul iPhone 5. Trebuie să recunosc că cei de la Apple au făcut o treabă destul de bună.
Căştile se fixează foarte bine în urechi, sunt confortabile, iar sunetul este impecabil. Partea cea mai bună este că aceste căşti sunt compatibile şi cu modelel anterioare de iPhone sau cu alte dispozitive ce deţin o mufă jack de 3.5 mm.
Concluzii iPhone 5
Recunosc că iPhone 5 nu m-a dat pe spate, însă e un smartphone foarte bun. E un upgrade excelent pentru posesorii de iPhone 4 sau posesorii de alte modele mai vechi de iPhone, însă posesorii de iPhone 4S pot să mai aştepte lejer până când va fi lansat un nou model de iPhone (probabil anul viitor prin septembrie sau octombrie).
De asemenea, pentru cine vrea să încerce o altă platformă de sistem de operare sau pur şi simplu să-şi schimbe telefonul, iPhone 5 poate fi o soluţie extrem de interesantă.
Sunt convins că n-am acoperit foarte multe aspecte legate de noul iPhone 5 în acest articol, însă îl am doar de câteva zile şi n-are rost să vorbească gura fără mine. Va rog să-mi adresaţi orice întrebare prin comentarii la acest articol, iar dacă voi fi în măsură să vă răspund o voi face.
Iată şi toate pozele din acest articol la un loc, într-o galerie foto.
Este un telefon cu functii bune, cu un design destul de frumos, insa raportul calitate-pret nu este foarte echilibrat. Pentru cei care nu au o dare de mana foarte mare pentru tehnologie, cei ca mine, mai exact, exista un magazin virtual care iti pune la dispozitie o gama diversificata de telefoane performante si multe alte produse la preturi convenabile.
un aparat uimitor, nu l-as mai lasa din mana!
hei…as avea o intrebare,as vrea sa imi cumpar un telefon,si aveam de gand sa-mi iau 4s,insa unii mi-au spus ca dak va aparea ios 7 ,nu va merge la iphone 4s si va merge doar la 5,si aplicatiile vor ramane aceleasi este adevarat
?
Eu cred ca vor oferi iOS 7 si la iPhone 4S. Poate nu-l vor oferi la iPhone 4, dar la 4S ar trebui, ca sa aiba macar 3 modele ce ruleaza acea versiune (cu tot cu cel pe care il vor lansa anul asta).
Credema eu am si iPhone 5 si iPhone 4s.. Da am revenit tot la 4s pentru ca sunt mult mai multumita de el..aici in Suedia le iei gratis la un abonament F bun.in general iubesc iPhone.da nu stiu ce o sa ma fac cand apare acum galaxy 4 :)))
iphone5 has been reviewed and youtubed to death.
:)
Pe mine ma dispera smartphone-urile si chiar nu as investi banuti in ele pentru ca nu si-ar scoate investitia. Telefonul in momentul de fata il folosesc cu scarba, vorbesc destul de mult la el incat il indepartez ori de cate ori am ocazia. Functia cea mai importanta e silentios, fara vibratie!
Sa il stapanesti sanatos! Dar la banii care iai dat pe el consider ca nu merita. Incearca un s3 un one X si vei simti diferenta. Nu am ce sa ii reprosez din punct de vedere al rezistentei dar….cam atat. Sistemul de operare mi se pare invechit…lipsa unui desktop la fel si as mai putea continua. Vorbesc in cunostinta de cauza deoarece am butonat iphone 5 de m-am plictisit (si-a luat un amic de-al meu). Sincer mai bine pastrai 4S-ul decat sa il cumperi pe asta. Eu detin un s3 si chiar pot sa spun ca nu regret ca l-am achizitionat. Poate daca imi luam iphone5 regretam dar asa…nu.
Multumesc! Cu S3 m-am jucat mult, însa Android nu e genul meu. Nu deocamdata. Am folosit 2 telefoane cu Android vreo 2 ani înainte de iPhone 4S.
4S-ul a ramas in familie :). I l-am dat Irinei şi e foarte încântată!
Da fiecare cu ale lui.eu nu mi-as lua niciodata apple