Am S8+ în teste prin #OST11. Ce vreți să știți despre el?

Astăzi am primit acasă un Samsung Galaxy S8 Plus de la Orange România prin programul Orange Smartphone Tester (puteți urmări detalii de la toți colegii prin hastag-ul #OST11). Vă rog să-mi spuneți ce vreți să știți despre acest telefon ca să pot construi articolele despre el în funcție de ce vreți voi să aflați mai mult. Vă întreb asta pentru că:

  • benchmark-uri despre Samsung Galaxy S8 Plus
  • teste la virgulă cu Samsung Galaxy S8 Plus
  • fotografii de geniu cu Samsung Galaxy S8 Plus
  • și alte detalii tehnice despre Samsung Galaxy S8 Plus…

LE GĂSIȚI DEJA PE NET

P.S.: Victoria Giorgiana a făcut deja un Unboxing la Samsung Galaxy S8 Plus pe cinste.

Mă știți deja că de vreo 2 ani nu mă mai bag în teste de genul ăsta. Sunt alții care le fac mai bine decât mine și oricum le fac înaintea mea. Nu are rost să scriu chestii pe care le știți deja.

Eu mă concentrez în articolele mele pe User Experience.

Adică, mai exact, cum e să ai telefonul ăla, cum stă în mână, cum ține bateria în diverse condiții, cum se adaptează la utilizarea de zi cu zi, cum se vede pe bune ecranul, ce chestii noi și cu adevărat utile are și alte chestii care pe lângă power of the brand, fac un om obișnuit ca mine să ia în calcul decizia de cumpărare a unui telefon, în cazul de față Samsung Galaxy S8 Plus.

Primele impresii despre Samsung Galaxy S8 Plus

  • Cutia arată bine și te face să crezi că vei avea de-a face un produs premium. Ceea ce și este. S8 Plus e un smartphone premium.
  • După ce dai jos foliile de protecție ai senzația că ai luat o bijuterie mare în mână (și nu vă gândiți la prostii). Finisaje de super calitate.
  • Ecranul la S8 Plus e magnific. Nu îți dai seama dacă ai în mână un telefon cu ecran magnific sau un ecran magnific cu telefon.
  • Se mișcă brici totul. În câteva minute mă jucam deja cu el după instalare. Îl scoți din cutie, îl pornești și îl folosești, nu aștepți nimic.
  • Comparativ cu ce sunt eu obișnuit, e un telefon mare. Cel mai ok îl folosesc cu două mâini. Cu singură mână, îmi vine ”peste mână” – momentan.
  • Nu mai ai nevoie de tabletă după ce rulezi cu un S8 Plus. Ai tot ce-ți trebuie la telefonul ăsta. Și putere, și mărime și versatilitatea unui smartphone.
  • Ai tot ce-ți trebuie în pachetul de vânzare. Mufe, căști, dinalea de cauciuc de schimb pentru căști și tot ce trebuie ca să fie bine :)
  • Încă are mufă jack pentru căști :)

Vă rog să-mi puneți întrebări direct la acest articol de pe blog ca să pregătesc recenzia în stilul meu, pentru că Facebook sau alte rețele sociale le urmăresc mai greu.

Glumele cu explodatul sunt deja fumate. Puteți eventual să faceți glume despre ”puful” sau ”blana” în care sau pe care i-am făcut poze :)

Samsung Galaxy S8 Plus

Samsung Galaxy S8 Plus poza 2

Samsung Galaxy S8 Plus poza 3

Samsung Galaxy S8 Plus poza 4

Samsung Galaxy S8 Plus poza 5

Samsung Galaxy S8 Plus poza 6

Samsung Galaxy S8 Plus poza 7

Samsung Galaxy S8 Plus poza 8

Samsung Galaxy S8 Plus poza 9

36 de comentarii la „Am S8+ în teste prin #OST11. Ce vreți să știți despre el?”

  1. salut am un s8 si la blocare ecran am setat amprenta fata si parola. dar totusi telefonul se deblocheaza prin glisare dc ?

    Răspunde
    • Salut! Dacă ai setat atât recunoaștere facială cât și amprentă, e posibil să se deblocheze prin glisare pentru că îți recunoaște fața. Verifică te rog dacă altcineva (nu tu) poate să-l deblocheze prin glisare.

      Răspunde
  2. Salut, Gabriel :)
    Sunt curios daca S8+ inlocuieste cu succes tableta. Daca il cumpar ma pot lipsi de tableta ?

    Răspunde
  3. Abia astept sa pun si eu mana pe el, dar pana atunci poate imi satisfaci cateva curiozitati:

    – Cat de incomod este senzorul de amprenta de pe spate? Bine, stiu ca e varianta Plus si asta il face si mai greu de deblocat cu o pozitionare naturala a mainii, dar vreau sa stiu cum te-ai descurcat cu deblocatul zilele astea, de cand il ai.
    – Ai apucat sa-ti faci o idee despre baterie? Stiu ca la varianta Plus, e putin mai mare bateria fata de cel normal, dar chiar si asa, raportul ar trebui sa se pastreze, pentru ca ecran mare = baterie mare si invers.
    – Foto/Video? Ai apucat sa-ti faci vreo parere? Eventual o comparatie cu iPhone-ul 7.
    – Citisem pe net, nu mai stiu sursa, dar citez: „Samsung Galaxy S8 şi S8 Plus vor dispune de tehnologia Galaxy S Charge + care promite un timp de încărcare de la 0% la 100% în mai puţin de 20 de minute.” Cat de adevarata e treaba asta? :)

    Răspunde
    • 1. Senzorul de amprentă este ok. Chiar dacă nu-l atinci corespunzător, este foarte sensibil și recunoaște instant amprenta. Mi se pare mai precis decât senzorul de amprentă pe care îl am la iPhone.

      2. Mai stau câteva zile și după aia scriu despre baterie.

      3. Am apucat să fac câteva poze și un scurt video. Urmează să le postez la rezoluție cât mai mare pe blog ca să vezi. Eu zic că face poze foarte bine, dar recunosc că nu sunt un mare fotograf :)

      4. Da, este cât se poate de adevărată treaba asta. Duminică voiam să merg în Grădina Publică ca să fac niște poze cu el. Înainte să plec m-am uitat și avea 40% la baterie, așa că l-am pus la încărcat cât m-am spălat și m-am îmbrăcat. Treba asta a durat sub 20 de minute – adică vreo 12-15 minute. Când l-am scos de la încărcat avea 74%! Dar pentru că ai menționat chestia asta, o să fac testul de la 0 la 100% :)

      Răspunde
  4. Deci face boom? Pot să dorm liniștit cu atâtea S8 și S8+ prin jurul meu… Acum lăsând gluma la o parte voiam să te întreb cum se simte în mână raportul 2:1? Se poate folosi doar cu o singură mână (la nevoie, când ești la volan)?

    Dar probabil răspunsul va fi unul relativ: depinde de cât de mare o ai… mâna… :)

    Răspunde
    • Depinde de cât de mare o ai, așa este :))

      Este ok, te obișnuiești cu el într-o singură mână după vreo două zile. Prima dată pare mai mare, dar după aia e ok.

      Răspunde
  5. Gabi, testeaza Bixbi ala. Dup-aia fa fix acelasi test pe Google Assistant si spune-mi care-i mai perspicac.
    Zi-ne daca se incalzeste si daca ajungi la senzorul de amprenta atunci cand tii telefonul cu o singura mana.

    Răspunde
    • Ok, așa am să fac, mulțumesc de sfat. La senzorul de amprentă ajungi ușor și e mai precis a lui S8 decât a lui iPhone 7. Nu se încălzește peste limitele normale, e ok.

      Răspunde
  6. 1. Sunt curios de functia „iris scanner” si cum reactioneaza la intensitati diferite de lumina.
    2. Timpul de incarcare…

    Răspunde
    • Scanerul de iris e surprinzător de precis și în condiții de lumină slabă. Asta pentru că se folosește tehnologie infraroșu. Iar legat de încărcare, încă mai testez. Recunosc că am fost plăcut surprins să se încarce de la 40% la 74% in mai putin de 20 de minute.

      Răspunde
      • in ce sens este superior? Vezi mai multe culori?
        inteleg ca e mai mare, o fi mai luminos, dar…la treaba cu rezolutia, jdemii de culori, e cam mult marketing

        Răspunde
        • Băi, e ceva special să îl ții în mână. Pe mine fascinează experiența de utilizare. Cât oi fi tu de fan Apple, trebuie să ți-l arăt!

    • Acum depinde foarte mult ce faci cu el, mai ales dacă îl numești investiție. De asemenea, contează și ce telefon ai acum. Samsung Galaxy S8 Plus este cu adevărat un telefon bun, dar nu mă pot pune în pielea ta ca să știu dacă pentru tine merită sau nu. După ce termin testele cu el o să scriu pe larg despre experiența mea cu telefonul și în funcție de informațiile respective vei lua o decizie :)

      Răspunde
  7. Poti te rog sa compari castile AKG cu care vine S8, cu EarPods-urile de la iPhone? Sunt curios daca exista o diferenta (mare sau nu) avand in vedere ca Samsung foloseste tehnologia Harman Kardon.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.