Sunt momente în viață când împrejurările te obligă să revii la ceva, să te întorci unde ai mai fost. Deși nu cred în soartă, uneori îți vine să zici că așa a vrut soarta. După cum știți, de curând, mai exact Duminică seară, am avut un eveniment destul de nefericit, adică ăsta.
Evenimentul respectiv m-a obligat să găsesc soluții rapide și iată că am fost pus în fața faptului împlinit de a mă întoarce la fosta. La fosta mea dragoste numită Apple. Pentru că am găsit să iau cu împrumut, cel puțin pentru o perioadă de timp, un iPhone 5S. Alb cu argintiu, dar nu mă deranjează varianta asta de culoare.
Primul impact a fost unul cel puțin ciudat. Eram bucuros de dimensiunea lui mult mai mică. Lucrați voi cu un phablet câteva luni și apoi o să vedeți că atunci când puneți mâna pe un iPhone 5S vi se pare că cel din urmă e un telefon de jucărie. Serios, aveam senzația că e un telefon de jucărie de-a fiică-mi. Dar calul de dar împrumut nu se caută la dinți, așa că l-am luat și l-am aranjat. Într-o zi m-am obișnuit cu el și a început să-mi amintesc de ce îmi plăcea iOS.
Nexus 6 e mult peste iPhone 5S, nu mă înțelegeți greșit. Și ca precizie a ecranului tactil și ca viteză. Dar nu îi duc chiar așa mult dorul. iPhone-urile sunt dispozitive plăcute la atingere, ce mai colo-n coace. Îmi place, iar dacă mă obișnuiesc cu el și primesc un preț bun, poate îl iau.
Imediat cum l-am luat în primire l-am șters bine, bine și l-am resetat. Era ceva cu software demo pe el și greu am mai scăpat de el, dar am scăpat. Revin într-un articol separat cu procedura. După care m-am conectat cu vechiul cont de iCloud pe care îl aveam și am început procedura de ”googleficare” a iPhone-ului. Să nu credeți că nu am rămas fan Google.
iOS are un suport bun pentru cele mai importante servicii Google și invers. De fapt, la capitolul servicii online, Google e deja câștigător. Cu ocazia asta încep să-mi dau seama că lumea folosește produse Apple pentru alte considerente, nu neapărat pentru suita software oferită de ei. Să fim serioși, nu prea dă lumea Gmail pe iCloud Mail. În afară de Google Keep (pentru care nu există aplicație oficială Google în App Store și cu altceva nu m-aș complica), nu-mi lipsește mai nimic din serviciile Google.
Eu am un gand spre Huawei M7 ca tot ziceai de phblet.
Dacă nu trec pe 6 inch prea curând, de as renunță azi la Samsung, cred ca P8 huawei ar fi alegerea. E demențial telefonul.
Ce baga huawei le telefoanele UE e nebunie.
Bravo! Vreau si eu! :D
iPhone e ok, dar să știi că ar merita să încerci și un Android de top. Android-ul nu mai e de mult ce-a fost, în sensul că acum e mult mai ok de la 5.0 în sus, ca să nu mai zic că pe dispozitive gen Nexus 5 sau 6 merge brici, datorită lipsei de bloatware.