Email marketing

Email Marketing e Madonna, iar Facebook e Lady Gaga

Astăzi am primit o invitație la un webinar de la GetResponse, o platformă de email marketing pe care eu o folosesc în cadrul grupului de companii pentru care activez. S-a dovedit a fi cea mai bună soluție pentru mine, cu toate că testasem atât soluții free, cât și soluții specializate de email marketing precum MailChimp sau AWeber.

GetResponse este o soluție premium, cu plată, pentru email marketing. Dacă vrei să faci o treabă serioasă și ai planuri pe termen lung cu afacerea ta îți recomand călduros să o folosești. Poate fi testată gratuit 30 de zile aici. Succesul presupune investiție, nu cârpeli. Dacă începi ceva serios cu cârpeli, așteaptă-te ca rezultatele să fie pe măsură. Dar nu dezvolt subiectul ăsta acum.

Să revenim la titlul articolului. Ce legătură e între email marketing, Madonna, Facebook și Lady Gaga? Ei bine, este. Invitația la webinarul cu pricina de pe 13 noiembrie (mi se pare că trebuie să ai un cont de GetResponse activ, fie el și trial, ca să participi) conținea această paralelă între email marketing, Facebook și cei doi artiști. Mi-a plăcut. Așa că am hotărât să scriu acest articol.

Să zicem că Facebook e Lady Gaga. Ce este Lady Gaga? Este un brand de care toată lumea a auzit în prezent. Face vâlvă. Toată lumea știe ce piese a mai scos Lady Gaga și cu ce ținute a mai șocat, așa cum toată lumea din mediul online știe câte ceva despre Facebook. Atât Lady Gaga cât și Facebook sunt pe val, ca să spunem așa.

Apoi, hai să zicem că email marketingul este Madonna. Ce este Madonna? E tot un brand de care toată lumea a auzit. E un pic mai vechi, ceea ce dă un plus de putere brandului, dar nu mai face așa multă vâlvă. Nu toată lumea știe ce piese a mai scos Madonna în ultimul timp, dar mai toată lumea știe piesele Madonnei, care au consacrat-o. Cam așa e și cu email marketingul.

Totuși, care credeți că dintre Madonna și Lady Gaga e brandul cel mai valoros? Care se vinde pe mai mulți bani pentru că produce mai mulți bani? Probabil amândouă. Cu siguranță ambele artiste ar face multă vâlvă și ar produce și mulți bani dacă ar realiza un duet bun. Să zicem că acest duet s-ar realiza. Cine credeți că ar da cea mai mare valoare duetului? Probabil Madonna. Să revenim la paralela care se tot face. Duetul respectiv ar putea fi catalogat ca o componentă ce completează un mix de marketing și comunicare cu email marketing și Facebook.

În concluzie, Facebook e bun, foarte bun. E prima opțiune atunci când vorbim de social media, fie că ne place sau nu. Aduce vâlva de care are nevoie brandul tău să crească. Aduce brand awareness și aduce și conversii de cele mai multe ori. Facebook aduce viață unui brand. Îl menține tânăr și adaptat la piață, la consumatori, la trend-uri.

Tot în aceeași concluzie, Email Marketing e bun, foarte bun. E opțiunea de bază atunci când vorbim de interacțiunea cu clienții, cititorii, publicul etc. tău. Aduce un plus de maturitate unui brand. Aduce un plus de stabilitate unui brand. Pentru că o bază de date de oameni cu email care vor să audă de tine e de 8 ori (conform statisticilor) mai valoroasă (convertește mai bine) decât prietenii fanii de pe Facebook. Au apărut diverse rețele de socializare de-a lungul timpului, dar adresele de email nu au murit și nu vor muri. Ele stau la baza tuturor conturilor voastre de oriunde. Spre deosebire de rețele sociale unde e un haos total, pe email ar trebi să fie haos mai mic. Adică, omul își va citi mailul în tihnă atunci când vrea el și are timp. Șansele să bage în seamă ce vrei tu să transmiți sunt de 8 ori mai mari dacă deschide mailul tău (că dacă faci spam nu-l deschide și îl șterge din prima – email marketing nu e spam dacă e făcut așa cum trebuie).

Deși e un instrument cu vechime, conservator, email marketingul aduce în continuare rezultate foarte bune și recomand oricărui om de marketing, comunicare și vânzări să-l folosească la potențialul său maxim. Repet, o soluție precum GetResponse poate fi testată timp de 30 de zile aici, ca să îți faci o părere cu ce se mănâncă o unealtă de email marketing specializată.Email marketing

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

4 Comentarii

  • Eu

    Reply Reply 05/11/2014

    misto articolul si arata foarte bine prezentarea celor de la getresponses. m-a facut curioasa. :) eu acum folosesc newsman si 123 form. dar cine stie? :)

  • Catalin

    Reply Reply 05/11/2014

    Referitor la GetResponse, daca ai o baza de email-uri mare, decat sa dai bani la GetResponse/MailChimp sau alte servicii de acest gen, nu mai bine iti instalezi propria platforma de email marketing ? Sunt destule astfel de platforme ce functioneaza pe platforme shared de gazduire web, si peste asta.. au si foarte multe optiuni, asemanatoare cu platformele mai sus mentionate.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 05/11/2014

      Nu. Și îți zic și de ce. Pentru marea majoritate nu vor ajunge în inbox după un timp. Serverele de mail sunt dedicate și întreținute special pentru asta de o echipă de oameni. Nu poți să faci email marketing de pe serverul tău sau de pe un hosting shared după un anumit nivel. Cunosc băieți care fac peste 10.000 de dolari pe lună din email marketing (limba engleză) și s-au lecuit de mult cu soluții proprii – cumpără tot soluții specializate.

  • VASI le R

    Reply Reply 05/11/2014

    Chiar aseară m-am abonat la newsletter-ul tău, că eram curios ce foloseşti şi cum funcţionează. După abonare am fost redirecţionat către au articol ce cred că nu mai există pe blog, de mi-a apărut pagina 404.

    Cât despre „soluţia” de a trimite direct de pe blog e-mailuri am citit şi eu că nu e ok. Mai bun e Jetpack sau Feedburner decât prin funcţia mail().

Leave A Response

* Denotes Required Field