Cum să citești mai multe cărți dacă nu ai timp pentru citit

Orice om de succes citește cărți bune. Unii își dau seama de asta mai devreme, alții mai târziu. Însă, în final, toți oamenii de succes ajung să citească. Ține minte asta.

Acest articol nu e despre tehnici de citit rapid sau alte chestii de genul ăsta. Și pentru că probabil nu prea ai timp de citit, nu mai lungesc vorba și îți povestesc ce și cum.

Dacă ești fan video, apasă play la vlogul de mai jos. Dacă nu, continuă să dai scroll și să citești. Dacă nu se încarcă videoul de mai jos, apasă aici.

Începe cu o carte bună

Începe cu o carte bună

Este foarte important ca să dezvolți o plăcere pentru a citi. De asta este important să începi cu o carte bună.

Ce înseamnă o carte bună?

O carte bună este orice carte despre un subiect care îți place. Punct.

O carte bună pentru mine nu este o carte bună și pentru tine. Așa că pune mâna și caută o carte despre un subiect care te atrage.

Cum aleg o carte bună?

Dacă nu ai în cap un subiect, gândește-te la orice chestie despre care te-ai gândit la un moment dat să înveți mai multe.

  • Gătit
  • Fitness
  • Nutriție
  • Marketing
  • Vânzări
  • Psihologie
  • Bani
  • Dezvoltare personală
  • Parenting
  • Mașini
  • Curiozități
  • Dresaj canin
  • Istorie
  • Cuplu

Și astea sunt doar câteva subiecte despre care vei găsi cărți faine și ușor de citit.

Intră aici și caută-ți o carte bună. Nu zăbovi prea mult. Cumpără maxim 3 cărți în 10 minute. Plasează comanda și asta e.

Dacă vei zăbovi prea mult, nu vei mai cumpăra nimic. Pasul 1 e sa comanzi cel puțin O CARTE. Neapărat în format fizic, tipărită.

Ok, dacă nu ai chiar deloc idei, comandă cartea mea de aici (dacă mai e pe stoc) pentru că este foarte ușor și plăcut de citit.

Cum să citești dacă nu ai timp de citit cărți

Cum să citești dacă nu ai timp de citit cărți (2)

O să îți zic o chestie dureroasă. Când zici că nu ai timp de ”ceva”, înseamnă de fapt că acel ”ceva” nu e suficient de important pentru tine. Punct. Nu căuta scuze sau explicații.

Dar nu merge așa. Acum că am scris asta probabil te-ai enervat pentru că ”nu înțeleg cum e viața ta”. Nu ai de ce să te superi. Citește în continuare. Există soluții.

5 minute pentru citit

Am să te rog să faci ceva ciudat. Nu citi mai mult de 5 minute pe zi! Da, ai citit bine. Acum recitește: nu citi mai mult de 5 minute pe zi.

Primul pas este să găsești 5 minute de liniște. 30 de minute de liniște poate nu ai. Dar 5 minute sigur ai pentru că atât durează în medie să mergi la baie sau să fumezi o țigară.

Începe cu începutul

Începe să citești cartea cumpărată de la început. Citește prefața și dedicațiile de la început sau orice a mai scris autorul acolo înainte să înceapă capitolele.

Setează o alarmă în 5 minute și oprește-te din citit când sună

După ce ai citit cele 5 minute intens și (neapărat) fără întreruperi sau zgomot de fundal, oprește-te când sună alarma.

Nu mai citi deloc în continuare. Nici nu mai contează de ce și nu am să îți explic acum. Oprește-te și vezi-ți de ale tale.

Vei afla a doua zi continuarea. În niciun caz nu continua să citești. Nu azi. Nu în prima zi.

A doua zi fă la fel

5 minute de citit. Alarmă peste 5 minute. Stop citit. Îți vei dori mai mult dacă acea carte e bună, dar nu. Oprește-te la 5 minute.

A treia zi pune alarma la 10 minute

Dacă nu ai trișat și nu ai citit mai mult deja (îți recomand să nu trișezi), în a treia zi în care îți cultivi acest nou obicei de a citi cărți pune alarma de stop citit la 10 minute.

Cum îți faci un obicei din a citi cărți

Cum îți faci un obicei din a citi cărți

Durează mult ca să îți faci un obicei nou. E aproape imposibil pentru foarte mulți oameni. Toți știm ce trebuie să facem bine ca să ne fie bine.

Totuși, unii dintre noi fumăm, bem, mâncăm dulciuri și fast food sau jucăm la jocuri de noroc (sper că nu toate în același timp).

Ușor de zis, greu de făcut.

Așa că ne vom folosi de un obicei vechi de-al tău pentru a ”lega” un obicei nou de el.

Care e activitatea care te relaxează acum?

Gândește-te la activitatea care te relaxează acum și pe care o faci cu obișnuință. Poate fi ceva ”ce trebuie să faci” sau ceva ce ”îți place să faci”. Exemple:

  • băut cafea
  • stat pe wc
  • băut vin
  • tolănit pe canapea
  • stat pe telefon/tabletă
  • alergat la bandă
  • etc.

Leagă o activitate stabilă de citit

Așa cum unii leagă cafeaua cu țigara, tu poți lega cafeaua cu cititul. E doar un exemplu. Nu zic acum ca să te lași de fumat (deși ar fi foarte bine), dar băutul cafelei poate fi o activitate adânc înrădăcinată în obiceiurile tale.

Așa că leagă acea activitate cu cititul.

Eu spre exemplu când beau cafea citesc în 90% din cazuri. Opresc tot și citesc. E pauza mea. Nu fac alte pauze în timpul muncii așa că merit această pauză.

Îmi fac o cafea mare și o beau încet.

Cât timp beau îmi beau cafeaua (de două ori pe zi în cazul meu: dimineața după micul dejun și după masa de prânz) citesc și nu fac nimic altceva. Nu las să mă deranjeze nimeni și nimic. Este momentul meu în care fac două activități care îmi plac.

Clar, ăsta e doar un exemplu. Tu poate poți lega orice alt obicei de citit. Ai prins ideea :)

Începe acum.

Identifică-te ca cititor

Identifică-te ca cititor

Identitatea noastră umană este greu de clintit. Dacă tu te percepi ca fiind motociclist, te vei comporta ca unul. Dacă tu te percepi ca fiind dependent de alcool, te vei comporta ca unul. Dacă tu te percepi ca fiind sportiv, te vei comporta ca unul.

Când declari și percepi despre tine că ești ”ceva”, toată ființa ta (psihic și fizic) se va comporta în direcția aia. Atenție, că funcționează și cu bune și cu rele, așa că alege cu atenție ce face parte din identitatea ta.

Spune tuturor că citești

Când te prezinți cuiva sau trebuie să vorbești despre obiceiurile și hobby-urile tale, spune că ești cititor de cărți. Chiar dacă citești doar 5 sau 10 minute pe zi, tot cititor ești.

A citi 5 minute e mai mult decât a nu citi deloc.

Asta te poziționează ca cititor și nu e nicio rușine să te declari astfel și la nivel intern (în mintea ta) și la nivel extern (în fața celorlalți).

Chestia asta este fundamentală și te va ajuta mai mult decât crezi acum.

Cum crezi că ești… ești.

Continuă să citești

Continuă să citești

Cu o floare nu se face primăvară. Multă lume spune că ai nevoie de o lună ca să dezvolți un obicei nou.

Eu nu cred asta.

Cred că ai nevoie de cel puțin 6 luni de comportament nou practicat zilnic ca să dezvolți un obicei nou.

În creier, fiecare obicei nou îți formează o conexiune neuronală asemănătoare cu un fir de ață la început.

Obiectivul tău este să transformi acel fir de ață într-o sfoară. Și e nevoie de timp.

Citește zilnic, minim 5 minute pe zi. Începând cu ziua 4 oricât de mult vrei tu, fără alarmă.

Calea către obiceiuri bune este un maraton, nu un sprint.

close

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.