Carduri credit

Cum iti protejezi cat de cat cardul de credit

Ieri am dat share pe Facebook acest articol și am zis că eu cred că este un șantaj din partea presei. Mă rog, nu am dovezi în acest sens și de aceea am folosit cuvântul cred. Este o opinie, nu o acuză. Totuși, este cunoscută treaba cu șantajul practicat de presă companiilor mari. Se vehicula la un moment dat că și Voiculescu și antenele practicau asta, dar mai multe detalii nu știu.

Nu discutăm acum subiectul șantajului. L-am adus doar în discuție ca să știți că el există. Noi, la un anumit nivel mai mic nu știm de el, dar sunt companii mari care pot suferi de pe urma acestei practici. Printre ele se numără producătorii de brânzeturi, iaurturi etc. și chiar instituțiile bancare.

Totuși, Digi până acum mi s-a părut o entitate jurnalistică de încredere, care s-a diferențiat pozitiv în ultima perioadă, iar pe baza unui articol nu poți judeca toată activitatea lor. Însă vreau să explic puțin la ce m-am referit când am zis că și așa românii sunt speriați de bombe. Oameni buni, uitați-vă la bancomate în ziua de salariu. Nu știu în alte orașe cum e, dar în Galați sunt cozi considerabile. Oamenii stau la rând la bancomat ca să-și scoată absolut toți banii de pe card și să-i folosească cash, că e mai safe.

Nimic de condamnat la acest capitol. Fiecare face cum vrea. Plus că sunt unii oameni care țin și la 10 bani, deci ar fugi de noțiunea de card ca de naiba ca să evite comisioane și alte cele. Este fix treaba lor, așa cum este fix treaba mea că vreau să folosesc card.

Dacă veți citit articolul la care am făcut eu referire negativă, veți observa că e unul șters, fără argumente, fără exemple pe care le-ar lua cineva (cunoscător) în serios. Scrie doar că am fi la mâna hackerilor. Păi, fraților, așa putem fi la mâna hackerilor în absolut orice situație. Pot intra oricând în sistemul informatic al S.U.A. ca să lanseze o rachetă nucleară către București, nu? E greu, da. Dar nu imposibil. Dacă tot vreți să mergem pe dacă și parcă.

Legat de furtul datelor de pe card. Treaba asta se întâmplă de multă vreme. S-au făcut și manele pe treaba asta în care lăutarul înălța odă românilor din afară care ”trag cu cardul”. Furtul datelor de pe cardurile de credit/debit este o provocare cu care poliția se confruntă de multă vreme. Însă nu e nevoie să băgam panică în oameni. Așa cum poate cineva să-ți fure banii cash din portofel prin furt sau tâlhărie, așa poate să-ți fure și datele de pe card. Iar riscul în cazul cardului ar fi chiar mai mic. Sunt câteva metode ca să-ți protejezi cât de cât cardul de credit (în cazul furtului sau utilizării online), iar acestea nu implică neapărat să nu-l folosești deloc :)

  • vorbește cu banca și activează opțiunea 3D secure (o parolă suplimentară pe care ți-o cere la plățile online, astfel încât în cazul pierderii sau furtului, hoțul nu va putea folosi cardul online)
  • plătește cu cardul în magazinele online și magazinele fizice de încredere și asigură-te pe cât posibil că nu vede nimeni când introduci codul pin
  • activează-ți un cont de economii și ține banii pe el (dacă hoții îți accesează cardul, vor observa că al tău cont curent e 0 sau are o sumă mică pe el, dacă tu ții grosul banilor pe cel de economii)
  • nu băga datele cardului tău în orice formular online care ți-a venit pe mail (porcăriile alea de mailuri cu actualizări de date – phishing)
About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

3 Comentarii

  • Postolachi Dumitru

    Reply Reply 13/01/2015

    SIMPLU – stai mereu la limita de creditare, mai mult de atât nu pot să cheltuie cei care pun mâna pe datele cardului tău. Și între timp te poți ocupa de blocarea cardului liniștit :)

  • Marius Cucu

    Reply Reply 13/01/2015

    Cică sunt comisioane mai mici dacă extragi banii deodată.
    Nu înțeleg de ce lumea nu alege să platească cu cardul la supermarket….

  • cKy

    Reply Reply 18/01/2015

    1. Am avut acum câteva luni dubii în privința unuia care stătea în sediul ing. Avea o față dubioasă și ne invita pe toți care intrăm să scoatem din x6 am că restul nu merg, deși nu afișau erori. Am sunat la ing și mi-au spus ca dacă primesc vreun SMS de tranzacție neautorizată în secunda doi ei îmi anulează tranzacția.
    2. Pe net am tot felul de filtre, atât de multe încât le uitasem eu :))
    3. Un tâlhar nu îți dă în cap când vede carduri, dacă vede cash…
    4. Folosesc zilnic cardul în market însă nu e tocmai ok din punct de vedere economic, când dai cu cardul uiți să te limitezi.
    5. Ai tot felul de servicii care te pot proteja dar oamenii nu sunt dispuși să dea 3-8 lei lunar pentru asta.
    6. Am aplicația pe telefon, pot anula oricând, orice.

Leave A Response

* Denotes Required Field