Cred ca va fi urmatorul meu ceas

Samsung Electronics a lansat smartwatch-ul Samsung Gear Live cu sistemul de operare Android Wear.

Samsung Gear Live este un nou dispozitiv portabil care oferă cu ușurință informații utile, având un cu design modern și funcții inovatoare.

Noul dispozitiv Android Wear are un ecran Super AMOLED pentru culori de o calitate superioara, specific Samsung. De asemenea, acesta permite personalizarea ceasului și ieșirea din stand-by a dispozitivului cu o simplă atingere a display-ului. Gear Live este certificat IP67, oferind protecție împotriva prafului și a apei, are o brățară standard de 22mm pe care utilizatorii o pot schimba pentru a-și exprima gusturile și personalitatea. În plus, ceasul le permite utilizatorilor să se mențină în formă cu ajutorul senzorului de puls compabitil cu numeroase aplicații de fitness. Mai multe informații poți găsi în comunicatul de mai jos. Dar mai întâi întreaga galerie foto.

București, 26 iunie 2014 – Samsung Electronics Co., Ltd., a lansat Samsung Gear Live cu sistemul de operare Android Wear. Samsung Gear Live este un nou dispozitiv purtabil care oferă cu urință informații utile.

Samsung a fost un pionier pe piața dispozitivelor purtabile smart, iar lansarea Gear Live subliniază eforturile noastre de a oferi utilizatorilor experiențe simple și intuitive”, a spus JK Shin, CEO și Președinte al Diviziei Mobile și IT, Samsung Electronics. „Datorită colaborării strânse și de durată cu Google, am încorporat cu succes funcțiile Android Wear în Gear Live, într-un mod în care doar Samsung o poate face. Sunt încrezător că împreună, Samsung și Google, vom crește piața accesoriilor smart pentru a avea un impact pozitiv asupra vieții utilizatorilor.

Ceasurile cu Android Wear își propun să ajute oamenii să aibă acces la informații folositoare atunci când au nevoie de ele, dintr-o simplă privire,” a spus Sundar Pichai, SVP, Android, Chrome & Apps. Ne bucurăm să lucrăm îndeaproape cu Samsung pentru lansarea Gear Live, un produs ce va îmbogăți piața de dispozitive purtabile smart.

Tehnologie hardware avansată

Samsung Gear Live oferă o experiență mobilă puternică, cu design modern și funcții inovatoare. Noul dispozitiv Android Wear are un ecran Super AMOLED pentru culori de o calitate superioara, specific Samsung. De asemenea, acesta permite personalizarea ceasului și ieșirea din stand-by a dispozitivului cu o simplă atingere a display-ului. Gear Live este certificat IP67, oferind protecție împotriva prafului și a apei, are o brățară standard de 22mm pe care utilizatorii o pot schimba pentru a-și exprima gusturile și personalitatea. În plus, ceasul le permite utilizatorilor să se mențină în formă cu ajutorul senzorului de puls compatibil cu numeroase aplicații de fitness.

O experiență simplă și intuitivă cu Android Wear

Varietatea de aplicații Android compatibile cu Gear Live le permite utilizatorilor să primească notificări de la diverse aplicații, precum rețele sociale, chat, mesagerie, shopping sau foto. Noul dispozitiv dispune de comenzi vocale: utilizatorii pot spune doar „Ok Google” pentru a pune întrebări cu privire la ora decolării avionului, scorurile meciurilor, apelarea taxiului sau trimiterea unui mesaj. Gear Live se poate conecta cu orice dispozitiv Android care deține cel puțin versiunea Android 4.3.

Gear Live va fi disponibil în culorile Negru și Wine Red, existând posibilitatea schimbării curelelor. Începând cu 25 iunie acesta va fi disponibil la comandă în Google Play Store (play.google.com/devices), iar ulterior și în magazinele Samsung.

Specificații tehnice Gear Live

Categorie

Specificații

Display

1.63” Super AMOLED (320 x 320)

Sistem de operare

Android Wear

Procesor

1.2 GHz

Servicii Google

Google Now, Google Voice, Google Maps & Navigation, Gmail, Hangouts

Alte funcții

Notificări (SMS, E-mail, etc.)

Senzor de puls

IP67 – rezistent la apă și praf

Brățara poate fi schimbată, culori disponibile: Negru și Wine Red

Conectivitate

Bluetooth® v4.0 LE

Senzori

Accelerometru, Giroscop, Busolă, Puls

Memorie

RAM: 512MB

Stocare: 4GB Memorie internă

Dimensiuni /Greutate

37,9 x 56,4x 8,9 mm, 59g

Baterie

Baterie standard, Li-ion 300mAh

*Disponibilitatea funcțiilor și serviciilor de mai sus poate varia în funcție de regiune.

** Toate funcțiile, caracteristicile, specificațiile și alte informații despre produs oferite în acest document, inclusiv, dar nu limitat la, beneficii, design, stabilirea prețurilor, componente, performanță, disponibilitate și capacități ale produsului pot fi modificate fără notificare sau alte obligații.

10 comentarii la „Cred ca va fi urmatorul meu ceas”

  1. daca tot vrei un ceas smart de ce nu iti iei un Samsung gear 1 mai ales acum ca a ajuns la aproximativ 500 ron.
    Deasemenea are aproape aceleasi specificatii ca si gear 2 si gear live.

    Răspunde
  2. Oricat de atractiv mi se pare, nu l-as lua decat ca „moft”. Mi se pare deja prea mult sa stau sa incarc si ceasul din doua in doua zile, pe langa celelalte deviceuri.

    Inca astept sa vad de ce e in stare Moto X, ma atrage mai mult designul :D

    Răspunde
    • Asa e, designul e fain, pentru ca e rotund. Ramane totusi de vazut cat de bine va functiona sistemul de operare pe astfel de ecrane, plus ca producatorii de aplicatii vor trebui sa le faca special pentru ecran rotund etc.

      Momentan mizez pe abordarea Samsung :)

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.