Copiii nu sunt datori cu nimic

Chiar dacă nu pot spune că sunt tată cu acte în regulă în acest moment pentru că Sara nu s-a născut încă, vreau să scriu acest articol pentru că nu sunt deacord cu implementarea sentimetului de îndatorare copiilor de către părinţi.

Probabil nu ne este străin să auzim părinţi care se plâng şi povestesc prin câte grele au trecut de la sarcină până la naştere, creştere şi aşa mai departe. Da, prima parte o cunosc destul de bine, dar nu mă plâng. Totuşi, nu sunt deacord cu astfel de manifestări pe care le consider total puerile şi egoiste. Copilul nu e dator cu nimic faţă de părinţi pentru că a fost conceput, pentru că a fost născut şi pentru că a fost crecut. Nu, nu e dator absolut deloc şi din punctul meu de vedere orice fel de „plânset” pe acest subiect e total irelevant. Celor care mă cunosc mai îndeaproape ţin să le menţionez că nu Irina m-a determinat să scriu acest articol. Irina e o soţie ok, care chiar a înţeles cum stă treaba în această situaţie.

Ştiu, e greu să faci, să naşti şi să creşti un copil în condiţiile în care abia te descurci ca familie. Însă, copilul ăla nu a ales ca tu sa-l faci, nu a ales ca să-ţi provoace chinuri pe timpul sarcinii, nu a ales sa-ţi provoace dureri şi panică în timpul naşterii şi nu a ales să-ţi facă viaţa grea, dar frumoasă, de-a lungul timpului. Nu, pur şi simplu nu este copilul de vină dacă tu consideri că ceva nu merge bine.

Nu copilul te-a îndemnat să faci sex neprotejat. Nu copilul te-a îndemnat să îl păstrezi (ar fi un act şi de mai mare iresponsabilitate dacă l-ai omorî prin avort – că asta faci, îl omori – nu te minţi că treabă stă altfel). Nu copilul te-a îndemnat să îl naşti chinuindu-te şi nu şi-a dorit niciodată să te vadă suferind în acele momente. Nu copilul te-a rugat să-l creşti pentru că era şi el un neica nimeni care ţi-a cerut favoarea de al ţine pe lâgă casă.

Copilul este responsabilitatea ta directă ca părinte pe care trebuie să ţi-o asumi întrutotul şi să nu să faci pe victima în faţa copilului pentru ca acesta să crească cu un puternic sentiment de datorie faţă de părinţi. Aşa cum şi tu ai fost liber să faci sex şi te-ai simţit bine, aşa are dreptul şi copilul tău să facă aceleaşi lucruri, ok? Nu te mai victimiza, că nu e copilul tău dator cu absolut nimic faţă de tine oricâte sacrificii ai fi făcut. Faptul că el este pe lume nu e o decizie pe care ai luat-o împreună cu copilul dintr-o poziţie adult-adult. Asumă-ţi şi asigură-te că măcar ţi-ai pus amprenta în mod pozitiv asupra vieţii şi viitorului copilului tău.

Dacă ai momente în care îţi vine să te plângi, să te victimizezi şi să arunci vina pe alţii, aminteşte-ţi că nu eşti decât într-un moment de imaturitate în care nu eşti în măsură decât să fii iresponsabil şi irelevant pentru cei din jurul tău (cei care înţeleg cum stă treaba, nu cei pe care ţi i-ai strâns de-a lungul vremii pe lâgă tine pentru că aparent te înţeleg).

Concluzie

Creşte-ţi copilul frumos astfel încât să fii mândru de el, dar să nu ai curajul să „îi scoţi ochii” niciodată pentru că dacă a luat-o pe căi greşite e tot vina ta. După cum spuneam, asuma-ţi! Mulţi fac copii, însă puţini ştiu să înţeleagă alegerea facută şi să se comporte ca atare.

Da ştiu, e un articol dur din zona de dezvoltare personală, însă e total adevărat.

Totuşi, revenind la sentimente mai bune, doresc să îi urez lui Daniel Chetroni de la DeviceR multă sănătate, răbdare şi putere pentru că îngeraşul Sebastian a venit de curând pe lume şi se pregăteşte alături de părinţi să înfrunte provocările vieţii. De asemeni, aş fi curios să îmi spună şi Daniel ce părere are de acest articol, din postura de proaspăt tătic.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

4 Comments

  • Daniel Chetroni

    Reply Reply 10/04/2012

    Multumesc de urari in primul rand.

    Sunt de aceasi parere cu tine, nu are nicio legatura dorinta de a avea un copil, asteptarea copilului, cresterea si educarea copilului cu vreo datorie a acestuia ce va trebui platita undeva in viitor. E o tampenie si probabil o preconceptie a generatiilor care sunt acum bunici. Nu cred ca cei care au pana in 30-40 de ani mai pot gandi asa.

    Eu mi-am dorit un copil foarte mult, dar nici macar prin cap nu mi-a trecut ca trebuie sa fac un copil de pe urma caruia sa profit cu ceva cand acesta va fi mare. Sper sa nu ma loveasca vreo boala la cap si sa ajung sa gandesc altfel la batranete :D

    Si eu si sotia mea vom face tot ce putem mai bine ca al nostru mic si drag Sebi sa creasca mare si la propriu si la figurat, pentru ca asa este normal si firesc omeneste.

    Sebi are cateva fotografii in albumul meu de pe Facebook:
    https://www.facebook.com/media/set/?set=a.422330654450007.119744.100000192274952&type=1

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 10/04/2012

      Cu mare plăcere: să vă trăiască şi să fie sănătos. După cum îţi scriam şi pe mail, mă mir cum de mai ai timp la ora asta să stai pe net :)!

  • vlad

    Reply Reply 11/04/2012

    omule sotia ta nici nu a nascut ( si ii urez pe aceasta cale o nastere usoara si fara dureri) si dai lectii de viata??? Eu zic ca te cam grabesti. Mai asteapta si tu pe urma…
    Numai bine!

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 11/04/2012

      Nu dau lecţii de viaţă. E doar un dat ceea ce am povestit în acest articol. Nu-ţi trebuie nici un fel de experienţă de viaţă ca să descoperi mentalităţi învechite. Pur şi simplu le observi şi atât. Eu am scris din ce am observat de-a lungul timpului în alte situaţii.

Leave A Response

* Denotes Required Field