PrestaShop

Ce părere aveţi de PrestaShop?

PrestaShopPrestaShop este o platformă de magazin online, la fel ca şi Magento, OS Commerce, Open Cart sau multe altele. Intenţionez să fac nişte schimbări majore pentru magazinul GSMRo în următoarea perioadă, iar platforma care mi-a atras cu adevărat atenţia este PrestaShop.

Totuşi, am nevoie de nişte sfaturi de la oameni care au mult mai multă experienţă cu PrestaShop decât mine şi cunosc această platformă de magazin online şi cu bune şi cu rele.

Pe mine m-a atras uşurinţa în utilizare după ce mi-am cam prins urechile în Magento şi după ce am avut diverse probleme cu Open Cart, pe hosturi diferite.

PrestaShop este la prima vedere o platformă pe cât de simpluţă, pe atât de drăguţă şi plină de funcţionalităţi. Multe module importante sunt gratuite şi realizate chiar de către echipa PrestaShop. În plus, modulele care se plătesc nu sunt foarte scumpe.

De asemenea, un alt lucru fain este că am descoperit multe magazine online din România care au la bază platforma PrestaShop, mai mult sau mai puţin customizată. La unele dintre ele nu-ţi dai seama din prima, dar dacă analizezi în amănunt vei observa miros de PrestaShop pe acolo :). Ăsta e un lucru bun, pentru că îmi acordă încredere în platformă. Dacă şi alte magazine online mai mari o folosesc, eu de ce nu aş putea?

Totuşi, sunt pe dinafară mult la câteva capitole pe care tot caut să mă lămuresc.

Care e treaba cu implementarea unui modul de plată online în România? Cât de greu e?

Cum stă PrestaShop la capitolul consum de resurse server? Acum pare rapid şi atletic, dar când se încarcă cu tot felul de produse şi opţiuni, câte resurse papă?

Cât de securizată este platforma PrestaShop? Ce şanse am să mă trezesc dimineaţa pe prima pagină cu un mesaj de genul „Gabriel Ursan vă trage la …” :)?

Cum export rapid şi uşor feeduri de produse către comparatoarele de preţuri? Mai exact, cum generez un link care să conducă către un feed de produse complet actualizat?

Şi cel mai important. Unde găsesc un specialist PrestaShop cu care pot avea un contract de mentenanţă? Sau pur şi simplu un om pe care să mă pot baza atunci când îmi arde măseaua? Contra cost totul per intervenţie, bineînţeles.

Voi ce platformă open source de magazin online preferaţi? Ce exemple de magazine faine create pe o platformă open source de magazin online puteţi să-mi daţi?

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

3 Comments

  • PrestaShop e o platforma de e-commerce pe care cred ca vei putea conta si in urmatorii 10 ani (spre deosebire de OS Comerce, cu care am inceput eu, care a cam lasat balta utilizatorul).

    Legat de plati… cred ca tine de procesatorul de plati cu care lucrezi si in cele din urma de platforma folosita…intreaba la PayU daca au module pentru PrestaShop.

    Cel mai rau e ca nu gasesti oameni care sa fie la dispozitia ta decat pentru un pret… corect, daca esti dispus sa-l platesti.

    Din pacate din experienta mea, multe magazine online de cartier au impresia ca un pusti care sta toata ziua in fata calculatorului pe internet este solutia magica la nevoile lor.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 15/03/2013

      Multumesc mult Dumitru de mesaj. In proportie de 95% ne descurcam noi cu platforma, dar stii ca mereu pot aparea chichite :).

  • Cristina

    Reply Reply 08/09/2013

    Pentru partea de „specialist prestashop” iti recomand un contract cu o agentie de webdesign.

Leave A Response

* Denotes Required Field