Azi am petrecut timp în familie. Sara (4 ani jumate) a învățat să joace cărți. Și am jucat cu ea pe bune, ca să nu creadă că viața e roz și că ea câștigă mereu. Am jucat război. Eu, ea și Irina. Băi, m-am ținut de cărți ca în viața reală. Și eu. Și Irina. Ghici ce? Am luat bătaie de la fiică-mea la ”război”. Pe bune. La început eu și Irina câștigam că așa erau cărțile. Apoi a început să câștige Sara. Și a câștigat meciul pe bune. După ce a pierdut vreo 10 mâini a continuat să joace. Iar la prima mână câștigată a strigat cu surle și trâmbițe: ”Yuuu Huuu, Ihhhiiii Hiiii!”. Și după aia parcă i-au venit cărți mai bune. Și ne-a învins într-un mod corect. Morala: nu renunța niciodată.