România nu va începe nici un război, nu mai băgați atâta panică

Oameni bun, avem treabă! Treaba cu formularele și recrutările e praf în ochi ca să avem și noi o reacție la ceva conform celor dictate de aliații noștri mai puternici.

Am văzut tot felul de reacții pe internet conform cărora toți fugeau din țară, renunțau la cetățenie etc. Că nimeni nu vrea să apere o țară de cocalari, pițipoance și politicieni corupți. Merită să privim partea plină a paharului și să sperăm că țara nu e plin doar de scursuri de genul ăsta chiar dacă ăștia sar cel mai urât în ochi. Sunt convins că România are și oameni pentru care merită să luptăm. Dar nu va fi cazul, pentru că nu va începe nici o luptă pe teritoriul României. Nu în viitorul apropiat. Și atenție, am zis nu pe teritoriul României – nu am pomenit nimic despre soldații români profesioniști care vor lupta poate pe alte fronturi dacă va fi cazul.

Cu toată logica din lume trebuie să ne așezăm cu picioarele în apă rece, să ne calmăm și să ne vedem de treabă că și așa avem o economie șubrezită. Asta ne mai trebuia acum, un val de panică menit să ne facă mai neproductivi. Și chiar dacă ar fi ceva, singura variantă în cazul unui conflict militar precum cel zvonit este tot să ne vedem de treabă pentru că toate cărțile sunt deja făcute, iar cu cât e mai puțină isterie cu atât e mai bine.

Nimeni nu vrea un conflict militar mai mare ca ce s-a întâmplat în Ucraina, iar în Ucraina nu a fost conflict militar în adevăratul sens al cuvântului. Nici Rusia nu vrea. Rusia nu vrea nici măcar să pună stop la gaze pentru că asta ar ajuta foarte mult americanii ce ar primi undă verde la gazele de șist de la mai multe țări din Europa. Până și cei din Pungești i-ar primi pe americani cu brațele deschise dacă rușii vor tăia gazele. Dar nu o vor face, iar asta e deja altă poveste. Ce vreau să spun că ce se observă de la o poștă e lungul dans diplomatic. Nimeni nu vrea să cadă de fraier. Nici rușii, nici cei care se află împotriva lor, adică restul lumii. Acuma cea mai mare problemă a ambelor tabere e cum să încheie treaba asta (Crimeea rămâne la ruși fără discuție) fără să cadă nimeni de fraier. Va mai dura un pic.

Și închei spunând că nu se va da cu bombe nucleare. E penibil să credem așa ceva. Până nu colonizăm o altă planetă cu resurse sau nu avem tehnici 100% sigure de colonizare rapidă a altor planete, nu se va risca nimeni să pârjolească zone întregi din planeta Pământ doar de hai să vedem care o are mai mare. O luăm logic. Un conducător vrea să câștige putere, războaie, orice ca să-i fie mai bine cât timp trăiește și apoi să intre în istorie. Sau mai sunt tâmpiții cărora nu le pasă dacă mor însă vor să intre în istorie. Ei bine, dacă toate puterile nucleare ale lumii se apucă de aruncat cu nucleare nu va mai fi nici măcar istorie. Trag o bombă nucleară peste o zonă ca să ce? Să nu mă pot bucura de zona cucerită câteva zeci sau sute ani? Să nu pot cultiva nici măcar o ceapă degerată din cauza radiațiilor? Să fim serioși.

E părerea mea pe care o puteți contrazice, aproba sau susține prin comentarii la acest scurt articol. Exprimările tendențioase, vulgare, bau-bau-urile, păsărelele și spam-ul nu va fi aprobat – asta ca să vă scutesc de efortul de a compune un mesaj elaborat.

keep-calm-ca-bem-diseara-8

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

1 Comment

  • Bicicleta9

    Reply Reply 03/05/2014

    Presa a facut un lucru nu potrivit pentru Romania, deja panica s-a declansat si toata ziua aud despre razboi si razboi, nu e frumos ceea ce a facut presa. Deloc!

Leave A Response

* Denotes Required Field