Nu mai fi așa negativ

👋 Hey, am scris o 📖 carte de dezvoltare personală ”altfel”. Aruncă un ochi aici 👉 dcnu.ro


Optimistul crede că tehnologia are puterea de a schimba lumea în bine. Pesimistul se teme că acesta ar putea avea dreptate.

Cam așa suna o vorbă pe care am auzit-o la un moment dat pe undeva și mi-a rămas întipărită în minte. Cert este că oamenii sunt de mai multe feluri.

Unii dintre ei văd lucrurile într-o perspectivă optimistă care se duce uneori chiar către naivitate sau prostie. Alții văd lucrurile într-o perspectivă pesimistă care se duce uneori către negativism sau prostie.

Ambele tipuri de oameni se mai mint uneori în ambele cazuri că ei nu sunt nici optimiști și nici pesimiști, ci realiști. Unii dintre acești oameni, atenție – nu am spus toți, ar putea fi încadrați cu ușurință ca fiind afectați de efectul Dunning-Kruger.

Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mai mare decât în realitate.

Acest comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu.

Deși nu există omul perfect echilibrat în gândire, simțire și acțiuni, putem învăța câte ceva din evitarea negativismului.

Înainte de asta aș vrea totuși să spun că dacă ești o persoană negativistă nu trebuie să te învinovățești deloc. Ești de fapt rezultatul evoluției biologice și a selecției naturale și ar trebui să fii un om mândru de asta.

Pe vremuri, oamenii aveau foarte multe amenințări la tot pasul.

Fie că vorbim de starea vremii și natură, de animale sălbatice, de lipsa hranei, de lipsa adăpostului, de triburile barbare care veneau peste noapte să pârjolească satele, cert este că oamenii care detectau mai repede pericolul și faptul că ceva ar putea merge într-un mod negativ, aveau șanse mai mari de supraviețuire.

Astfel, oamenii se bucurau când vedeau o tufă de mure proaspete din care puteau mânca pe săturate și acest lucru era cu siguranță un sentiment pozitiv, însă puterea acestui sentiment nu era nici pe aproape la fel de mare ca puterea sentimentului de nesiguranță pe care îl oferea un foșnet în natură ce putea trăda un animal sălbatic ce te privea ca pe o cină delicioasă.

Prin urmare, oamenii care au reușit să se concentreze mai bine pe aspectele negative, să le identifice cu ușurință și să alerteze grupul de ele, au avut șanse mai mari de supraviețuire.

Acest lucru s-a perpetuat și iată că și până în ziua de astăzi unii dintre noi sunt mai negativiști în gândire decât alții.

La urma urmei există studii care arată că din punct de vedere biologic corpul nostru nu s-a schimbat foarte mult în ultimii 2000 de ani și că de aceea încă nu știm care vor fi efectele creșterii exponențiale ale tehnologiei asupra noastră.

Cu alte cuvinte, avem hardware vechi de cel puțin 2000 de ani pe care rulează software foarte nou și puternic.

Sau pentru cei mai puțini tehnici, aș putea spune că e ca și cum ai pune cea mai nouă versiune a sistemului de operare iOS pe un Nokia 3310 din anul 2000.

Sunt un susținător al pozitivismului și un fan al conceptului de voie bună în vremurile noastre. Și nu doar pentru că te ajută să devii o persoană mai fericită, ci pentru că efectiv te ajută să ai mai mult succes în viață.

De cele mai multe ori dăm vina pe alții și pe lucrurile pe care nu le putem controla atunci când avem o stare mentală negativă, atunci când suntem triști, atunci când suntem nervoși, atunci când lucrurile nu merg așa cum am dori noi.

În realitate s-au făcut studii în acest sens și lucrurile stau puțin altfel. Pentru starea mentală pe care o avem, într-un mod total realist doar 10% este influențată de factorii externi.

Totuși, într-un procent de 50%, studiile arată că starea mentală este influențată și de predispoziția genetică. Adică pur și simplu așa te-ai născut.

Așa cum unele persoane se nasc mai înalte și alte persoane se nasc mai scunde, așa unele persoane se nasc cu o predispoziție psihologică mai mare sau mai mică pentru pozitivism, negativism, fericire sau tristețe.

Vestea bună este că procentul de 40% care ne-a rămas este complet controlabil.

Întrebarea care se pune este: de ce aș vrea să fiu mai pozitiv în condițiile în care toate studiile și cercetările științifice arată că negativismul a stat de fapt la baza evoluției mele umane și a selecției naturale?

Pentru mine personal răspunsul este unul simplu: este timpul pentru o nouă evoluție biologică și o nouă selecție naturală deoarece negativismul nu mai funcționează în zilele noastre.

Dacă ți se pare și pentru tine un răspuns relevant citește mai departe. Dacă nu, consideră tot ce scriu aici doar propriile mele convingeri pe care le împărtășesc public doar pentru a le reciti mai târziu, la bătrânețe.

Noua evoluție biologică presupune să preiei controlul și să devii mai pozitiv deoarece negativismul nu te mai ajută în ziua de astăzi. Negativismul îndepărtează oamenii de tine.

Oamenilor nu le place să stea în preajma oamenilor care îi încarcă negativ. Negativismul este o energie și ca orice energie, uneori transmiterea ei poate fi controlată, alteori nu.

Energia negativă, tensiunea, frustrarea și nemulțumirile se simt uneori în aer atât de dens încât le-ai putea tăia cu un cuțit special de tăiat energii dacă are exista așa ceva.

Oricât de bun ți-ar fi un prieten, o prietenă, un soț, o soție, un coleg, un profesor, un elev, un amic, o cunoștință, un partener de afaceri, acesta se va îndepărta treptat și sigur după câteva încercări nereușite de a-ți schimba atitudinea, mai ales că săracul nu știe încă că atitudinea este un aspect ce nu poate fi schimbat de o altă persoană în afara celei care o controlează.

Atitudinea nu poate fi schimbată prin constrângere. Comportamentele da, însă atitudinea și valorile nu.

Negativismul nu ajută nu doar din perspectiva relațiilor umane, pentru că există cu siguranță un club al negativiștilor unde orice negativist s-ar simți în largul său, ci nu ajută nici din perspectiva dezvoltării personale.

Pentru că negativismul te secătuiește de energie. Te secătuiește de energia necesară pentru a crea, pentru a dezvolta, pentru a construi.

Există foarte mulți oameni care doresc să fie bogați, sănătoși, prosperi și fericiți.

Pentru ca acești oameni să devină bogați, sănătoși, prosperi și fericiți trebuie să fie dispuși să gândească, să respire, să acționeze, să muncească și să trăiască precum modelele lor în viață care i-au inspirat să devină bogați, sănătoși, prosperi și fericiți.

De foarte multe ori ne uităm la oameni de succes și ne gândim că au fost pur și simplu norocoși. Eu nu sunt de acord cu acest lucru. Pentru că mass-media prezintă foarte mulți oameni de succes ca având succes peste noapte.

Ei bine, de cele mai multe ori succesul peste noapte durează ani de zile, uneori chiar zeci de ani de zile, în nici un caz o noapte.

Iar în ceea ce privește norocul, da eu cred că norocul există.

Însă definiția mea pentru noroc este următoarea: norocul este acel moment în care oportunitatea potrivită se întâlnește cu cunoștințele și competențele potrivite la timpul potrivit.

Oportunitățile potrivite vor veni și vor exista mereu. Inclusiv pe vremuri de criză. Spre exemplu, cuvântul criză în limba chineză este compus din două caractere denumite subdioame.

Primul subdiom înseamnă pericol. Al doilea subdiom înseamnă oportunitate. Prin urmare, criză în limba chineză înseamnă pericol și oportunitate.

Timpul potrivit va veni și va exista mereu. Timpul este singura resursă irecuperabilă în dimensiunea după care noi, toți oamenii, ne orânduim. Timp potrivit nu va fi niciodată și în același timp va fi întotdeauna.

Având în vedere aceste aspecte, ce te oprește să ai noroc dacă oportunități și timp vor exista mereu? Ce te oprește să te pregătești astăzi pentru noua oportunitate de mâine?

Dacă ai vreun model în viață pe care vrei să-l ajungi sau chiar să-l depășești, pune-ți următoarele întrebări:

  • Vei fi dispus să faci toate sacrificiile pe care acea persoană le-a făcut pentru a atinge ceea ce tu consideri o noțiune de succes la care aderi?
  • Vei fi o persoană dispusă să muncească la fel de mult?
  • Vei fi o persoană dispusă să aibă un program disciplinat și să se țină de promisiuni chiar și atunci când pare imposibil?
  • Vei fi o persoană dispusă să reziste la criticile, miștourile și caterinca pe care o fac ceilalți atunci când te afli în plină transformare personală, iar diferențele de valori nu se vor vedea, dar se vor simți?

Pentru a răspunde cu da la aceste întrebări ai nevoie de energie.

Pentru orice creștere este nevoie de energie. Pentru că creșterea doare. Și pentru a rezista la durere, pentru a rezista la efort, pentru a rezista la greu ai nevoie de energie.

Cine crezi că va avea mai multă energie în general? O persoană mai pozitivă sau o persoană mai negativă?

Negativitatea nu te mai ajută în ziua de astăzi pentru că pur și simplu te secătuiește de energia necesară evoluției.

Nu spun că trebuie acum să cazi în extrema cealaltă, irealistă, în care totul e bun și frumos și nu există rău, ci doar bine pe care nu l-am făcut sau nu l-am văzut încă.

Poate că unele persoane reușesc să se simtă mai bine cu o astfel de atitudine pozitivă dusă la extrem, însă eu nu am reușit încă să mă integrez acolo.

Personal mă străduiesc ca să fiu mai mult pozitiv decât negativ.

Exact ca într-o relație. Suma binelui să fie mult mai mare și să depășească covârșitor suma răului. Cam așa funcționează relația mea internă între pozitivism și negativism.

A fi o persoană mai fericită și mai pozitivă nu este o stare constantă ce se poate obține peste noapte.

Însă nu este ceva imposibil, indiferent de evenimentele externe care îți influențează starea, valorile dobândite în tinerețe datorită sau din cauza familiei, prietenilor, colegilor și mediului în care ai trăit și indiferent de predispoziția genetică.

Corpul uman și creierul uman poate fi privit asemenea unui computer biochimic format din algoritmi care acționează sau reacționează la stimuli atât pe baza unui cod genetic deja scris și compilat, cât și pe baza experiențelor anterioare ce proiectează potențiale experiențe viitoare.

Mai pe scurt, atunci când suntem triști se întâmplă o reacție biochimică în organismul nostru. Atunci când suntem veseli, se întâmplă altă reacție biochimică în organismul nostru.

În cartea Putere Nemărginită, Tony Robbins povestea cum unii oameni veneau la el pentru ședințe de terapie și se așezau pe scaun așteptând pașii următori.

După ce se salutau și realizau o mică discuție despre nimic la început, oamenii începeau să-și schimbe starea fizică și emoțională și să înceapă să se plângă de ce anume îi deranja.

În acel moment în care ei se afundau foarte tare în tristețe și păreau persoanele cu cele mai mari probleme de pe pământ, Tony se ridica brusc în picioare și pe un ton ferm și ușor deranjat (fără să fie nepoliticos) spunea ceva de genul: ”Stați un pic! N-am început încă!

Brusc, în acel moment omul în cauză își schimba imediat starea și trecea dintr-o stare de tristețe profundă într-una neutră. Totul se întâmpla în mai puțin de o secundă.

Ce voia să evidențieze Tony clienților săi, dar și cititorilor cărții sale? Că puterea schimbării unei stări stă în noi și este mult mai la îndemână decât credeam. Trebuie doar să apăsăm butoanele potrivite.

Și negativismul cronic poate fi redus prin exercițiu și printr-o succesiune de butoane interne bine apăsate. Trebuie doar să vrei să le descoperi și să favorizezi contextele necesare obiceiurilor bune de a continua.

Succesul reprezintă un set de obiceiuri pozitive susținute și practicate cu disciplină de fier în formă continuată.

Obiceiurile potrivite te pot ajuta la nivel biochimic să devii o persoană mai energică, mai pozitivă, mai veselă și per total mai fericită.

Nu mai fi așa negativ.

Pentru că ai nevoie de energia aia pentru altceva.


⚠️ Cauți altceva? Ai 90% din tot ceea ce probabil cauți aici 👉 dcnu.ro/poatenuintri

Vrei un email Duminica?

Trimit un email pe saptamana, Duminica la 11:00. Contine articolele din saptamana anterioara. Doar daca scriu ceva. Altfel nu te deranjez.

Multumesc!

Eroare

2 comentarii la „Nu mai fi așa negativ”

  1. Eu cred ca te nasti cu acest negativism sau optimism si oricat ai incerca este aproape imposibil sa schimbi ceva. Sunt persoane care te incarca cu energie pozitiva si langa care te simti bine si vezi lucrurile bune si frumoase. Cred ca aparent , ai impresia ca unei persoane negativiste ii poti da din optimismul tau. Dupa parerea mea asta se intampla doar in prezenta unei persoane cu energie pozitiva. In momentul in care te indepartezi , energia negativa din acea persoana domina si lucrurile revin la forma initiala. Este doar parerea mea.

    Răspunde
    • Sigur, și eu sunt de părere că este foarte important să te înconjori cu oamenii potriviți. După cum spuneam în articol, 10% sunt factori externi, 50% e cum te naști și abia 40% poți controla. Oamenii cu energii bune, pozitive, oamenii care te inspiră contează foarte mult. Mulțumesc foarte mult pentru comentariu și vă mai aștept pe blog.

      Răspunde

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Multumesc pentru share!
Mă poți urmări și pe alte rețele sociale dacă dorești să ținem legătura.
Send this to a friend