Probleme Facebook

Mai merge treaba cu jocurile online?

Pe vremuri exista un trend. Multă lume își făcea un site cu jocuri online pentru că se câștiga bine de pe urma lor. Design slăbuț și reclame la greu.

Reclamele, de obicei AdSense, semănau cu jocurile pe care încercau să le joace copiii, iar de multe ori aceștia dădeau click pe ele în speranța că vor juca un super joc. Bine, până la urmă ajungeau și la jocul mult dorit, dar mai greu.

Foarte rapid copiii au început să învețe cum stă treaba cu reclamele pe internet. Nici măcar nu vă dați seama cât de bine s-au adaptat. De exemplu, fiică-mea știe să închidă reclamele de pe YouTube după acele 5 secunde. Și peste două zile face abia 3 ani. Și nu știe de azi de ieri treaba asta.

Cu alte cuvinte, eu nu prea mai cred că jocurile online merg. Mă rog, mă refer la acele ”joculețe online” care se joacă direct în browser.

Hai să vă dau și un exemplu. Site-ul ăsta are mai multe tipuri de jocuri online pe el. Jocuri cu camioane prin Safari și alte nebunii de genul ăsta. Probabil copiii ar fi cam singurul tip majoritar de vizitator. Mi-e greu să cred că ar exista și alte categorii majoritare.

Site-urile cu jocuri în browser nu mai sunt atât de populare pentru că jocurile de pe Facebook sunt la putere. Încă primesc tot felul de cereri zilnic de la oameni care se joacă. Cu alte cuvinte, adulții se joacă pe Facebook, iar copiii ori au învățat să treacă de reclame, ori să se joace pe smartphone sau tabletă și să treacă de reclame. Dar cu această ocazie poate știți mai multe și îmi și răspundeți la întrebarea din articol. Cum mai merg site-urile cu jocuri în browser? Se mai merită?

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

3 Comments

  • Adi

    Reply Reply 12/06/2015

    Ar merge treaba însă numai dacă jocurile sunt originale și nu le găsim decât pe un singur site. Cam greu totuși.

  • Iulian G.

    Reply Reply 12/06/2015

    Măi, sincer să fiu nu știu momentan care-i treaba, însă în urmă cu doi ani aveam și eu unul, jocuri cu animale, dus primul la keyword-ul vizat, trafic 500/zi luni-vineri și în weekend 700-900. Producea între 70-140 euro / lună.

    Să revenim puțin în prezent, eu cred că încă merge treaba, adică sunt căutări, este și trafic, să mai vorbim de concurență? Mulți au renunțat la astfel de ”proiecte”, printre care și eu, iar concurența nu cred să mai fie ce era.

    Sunt chiar multe lucruri de discutat pe tema asta :) Și ca să-ți răspund la întrebare, DA, merge treaba!

  • De ce jocuri online când există suficiente pe tabletă fie ea iPad sau cu Android? Și educative pe deasupra…

Leave A Response

* Denotes Required Field