Cum verifici contul Binance cu adresă, act de identitate și cum rezolvi problemele

Atunci când vrei să cumperi sau să vinzi crypto pe un exchange centralizat așa cum e Binance, este necesar să îți verifici contul cu un act de identitate gen buletin și cu o factură de utilități sau extras de cont bancar de pe care ei să vadă că adresele și numele coincid.

Da, crypto nu e neapărat despre asta, ci despre intimitate și libertate. Dar în acest moment astea sunt regulile și dacă vrei să investești în crypto, să câștigi bani din crypto și să scoți bani din crypto în contul tău bancar, trebuie să îți verifici contul de crypto.

Asta cere cam orice exchange, nu doar Binance. Mă refer la orice exchange serios, nu la alea fantomă. Și încă ceva, pentru specialiști, vorbesc despre platforme centralizate (sau cum s-o zice în română). Adică vei avea aceleași provocări de verificare peste tot.

Cum faci cont Binance

Cum faci cont Binance

Pentru a face un cont pe Binance trebuie să accesezi acest link și să te înregistrezi folosind o adresă de email sau un număr de telefon. Îți recomand adresă de email. Dacă îți vei face cont prin linkul dat de mine, vei avea reducerea maximă de -20% la comisioane.

Sunt afiliat Binance și pot oferi această reducere. Adică în loc să intri pe Binance.com și să îți faci un cont simplu, mai bine îți faci prin linkul meu și toată lumea câștigă. 20% reducere la comisioane sunt bani buni. Și e reducerea maximă. Mulți caută un link din ăsta. Ăsta e.

Unii afiliați oferă doar 5% reducere, alții doar 10%. Nu îi condamn. Îi respect. Oamenii din asta trăiesc și preferă să obțină un comision mai mare. Eu nu trăiesc din asta. Așa că nu mă deranjează să ofer reducerea maximă de afiliat. Îți doresc să îți iasă toate și bem o bere cândva.

Mai jos îți las și un video de pe vlogul meu în care vei vedea exact cum faci un cont Binance dacă ești la început și nu le ai cu tehnologia. E ok, nu toți se nasc învățați și asta fac eu: conținut legat de criptomonede pentru începători. Apasă play cu încredere.

Dacă nu se încarcă videoul, apasă aici.

Cum verifici contul Binance

Cum verifici contul Binance

Pentru a verifica contul Binance ai nevoie de un buletin (carte de identitate), un pașaport sau un permis de conducere. Nu toate, doar unul. Ai nevoie de un ID, cum se zice în afară. Pe acel ID (buletin) trebuie să-ți apară fața, numele, adresa și data nașterii.

De ce trebuie să-mi apară fața

De ce trebuie să-mi apară fața

E mai bine pentru tine. Pentru că în caz de nasoale te vor putea identifica. În lumea asta a problemelor pe internet cu crypto, e bine să ai o ancoră reală. Adică fața ta. Bine, îți cer acest lucru și pentru posibilitatea de identificare în caz de faci tu ceva nasol. Sau ca să știe că tu ești.

De ce trebuie să-mi apară numele

De ce trebuie să-mi apară numele

Numele trebuie să-ți apară pentru că în lumea asta numele este o formă de identificare. Au nevoie de numele tău întreg pentru a ști al cui e contul. E oarecum logic și redundant ce spun eu aici, dar după cum spuneam, fac conținut crypto pentru începători. Și e mișto să înțelegi tot.

De ce trebuie să-mi apară adresa

De ce trebuie să-mi apară adresa

La fel ca o bancă, trebuie să știe adresa din cartea ta de identitate. Teoretic acolo locuiești (în acte). Este un punct de legătură între numele tău, poza ta și numele tău. Și ei au nevoie să știe și că altă entitate de încredere (gen o bancă sau un furnizor de utilități) confirmă asta.

De ce trebuie data nașterii

De ce trebuie data nașterii

Aici e oarecum logic pentru oricine, dar am să explic. Data nașterii este importantă pentru ca Binance sau orice alt exchange să vadă că ai măcar 18 ani, adică vârsta minimă necesară pentru a investi responsabil în crypto sau pentru a investi, în general vorbind.

Dacă nu ai încă 18 ani, poți apela la unul din părinți sau cineva super mega apropiat (nu prieteni care pot să fugă cu banii) pentru a-ți face un cont de crypto pe Binance sau pe orice alt exchange. La verificarea contului vei avea nevoie de datele și colaborarea lor.

Ai nevoie de un act de identitate

Ai nevoie de un act de identitate

După cum spuneam, ai nevoie de un act de identitate pentru a-ți verifica contul Binance sau pentru a comanda și beneficia de cardul Binance. Ăsta e primul pas, dar nu e singurul. Eu recomand o carte de identitate (buletin) dacă ești din România. Pe CI apar toate datele.

Spun că recomand o carte de identitate pentru că pe pașaport sau permis de conducere nu apar toate datele. Chiar dacă CI-ul românesc pare din altă lume pentru ei (avem un format vechi față de UE), măcar văd acolo nume, poză, adresă și data nașterii la un loc.

Ai nevoie de o dovadă de adresă

Ai nevoie de o dovadă de adresă

Dovada de adresă poate fi o factură de utilități sau un extras de cont bancar. Atenție, factura de utilități (gen curent sau gaze) sau extrasul de cont bancar trebuie să fie pe numele tău și să aibă o adresă identică cu cea din cartea de identitate.

Aici apar de obicei cele mai mari probleme. Tu faci contul cu numele tău, dar factura de utilități e pe numele soției sau a soțului. Sau tu ai o adresă veche în buletin comparativ cu adresa pe care îți vin utilitățile sau extrasele de cont bancar.

Aici de obicei se rupe filmul.

Foarte important la adresă

Foarte important la adresă

Numele de pe documentul de identitate trebuie să coincidă cu numele de pe factura de utilități sau de pe extrasul de cont. Asta unu. Doi. Adresa de pe cartea de identitate trebuie să coincidă cu adresa de pe factura de utilități sau extrasul de cont. Totul trebuie să fie la linie.

Îți recomand extras de cont bancar. Bifează când îl scoți că vrei să-l scoți cu adresă pe el. Scoate ultimul extras de cont. Adică cel mai recent. Dacă banca nu îți oferă posibilitatea să apară adresa din online banking, fă cerere la bancă să-ți dea extras cu adresă pe el.

Extrasul de cont bancar nu are adresa pe el

Extrasul de cont bancar nu are adresa pe el

Da. Este cea mai întâlnită problemă. Extrasul de cont bancar nu are adresa pe el ca să pot verifica contul Binance sau contul de crypto. Pur și simplu adresa ta nu apare pe extrasul de cont bancar, chiar dacă e identică cu buletinul. Este normal și îți voi zice și de ce.

GDPR protejează intimitatea cetățenilor UE. Prin urmare, băncile și furnizorii de utilități suflă și în iaurt și îți trec cât mai puține date pe documentele lor. Dacă scoți pur și simplu un extras de cont bancar din online banking pentru verificarea Binance, nu va fi suficient.

Vezi dacă atunci când scoți extrasul de cont bancar pentru verificare Binance ai opțiunea de a bifa extras de cont bancar cu tot cu adresă. Eu la ING am. Dacă nu ai această opțiune, discută cu banca unde ai cont ca să-ți elibereze un extras de cont cu adresă inclusă.

Concluzie verificare Binance

Concluzie verificare Binance

Cam asta e. Dacă ai citit tot articolul cu atenție vei ști ce ai făcut bine și ce nu ai făcut bine în procesul de verificare Binance. Din păcate nu sunt alte variante sau soluții de mijloc. Trebuie ca buletinul să se pupe exact cu dovada de adresă și să apare același nume și adresă pe amândouă.

Iar dacă totul e bine, poți urmări tutorialul de cumpărare și vânzare crypto de pe Binance de mai jos. Vei învăța cum să cumperi crypto, dar și cum să vinzi crypto și să retragi banii din crypto atunci când ai făcut profit și vrei să-ți vezi banii în contul bancar.

Dacă nu se încarcă tutorialul crypto pentru începători de mai sus, apasă aici.

close

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

2 comentarii la „Cum verifici contul Binance cu adresă, act de identitate și cum rezolvi problemele”

    • A-ti reusit sa faceti contul pe binace ,eu nu reusesc
      am vorbit video call cu cei de la platforma am aratat pasaportul si au zis ca totul e ok dar tot nu merge can ma conectez imi apare iarasi sa completez adresa si sa fac video call

      Răspunde

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.