Foarte mulţi români poartă în buzunar câte un smartphone pe care îl folosesc inclusiv pentru a fi productivi şi conectaţi oriunde.

PCWorld.com a realizat un top cu cele mai bune 5 aplicaţii de productivitate din 2012. Am să vi le prezint şi eu în acest articol, încercând o traducere şi o adaptare în limba română. Nu vorbim de aplicaţii precum LogMeIn şi Evernote pentru că acestea şi-au dovedit deja eficienţa. E timpul să mai vedem şi altceva.

CallFlakes (Android)

CallFlakes (Android)

Gândeşte-te ce faci deobicei după ce termini un apel telefonic. Aplicaţia CallFlakes face totul pentru tine.

După ce termini un apel telefonic, aplicaţia îţi apare pe ecran şi îţi oferă 6 posibilităţi de follow-up a conversaţiei: SMS, reminder, email, întâlnire şi apel. Există şi un buton de căutare pe Google în caz că ai nevoie să cauţi ceva imediat.

Este o aplicaţie foarte utilă celora care primesc zilnic o grămadă de apeluri în urma cărora au ceva de făcut.

Aplicaţia pentru Android CallFlakes te ajută să te organizezi mult mai bine după fiecare apel telefonic, riscul de a uita să-ţi notezi ceva scăzând simţitor.

Glyder (iOS)

Glyder (iOS)

Marketingul poate construi sau distruge o afacere mică sau mijlocie şi de aceea este foarte important să fii conectat.

Cu aplicaţia Glyder pentru iPhone poţi crea şi distribui o varietate de mesaje de marketing precum o ofertă a zilei, un cupon de discount, o notă de mulţumire, etc.

Distribuţia se poate realiza prin mai multe mijloace precum email, Facebook, SMS, etc. doar cu câteva atingeri de ecran.

Aplicaţia este foarte uşor de folosit şi poate reprezenta o unealtă ideală pentru un small business owner care se află mereu pe drumuri.

MailShot (iOS)

MailShot (iOS)

E destul de ridicol că aplicaţia nativă de email de pe un iPhone nu-ţi permite să creezi grupuri de contacte. Aplicaţia MailShot îţi permite să faci acest lucru.

Cu aceasta poţi realiza grupuri de ditribuţie a emailurilor direct pe iPhone (grup emailuri echipă vânzări, departament de marketing, clienţi, etc.).

După ce ai realizat grupurile, acestea pot fi adăugate la contactele principale de unde pot fi folosite şi de alte aplicaţii de pe iPhone. Aplicaţia MailShot este inclusiv Siri-friendly.

Verisunea gratuită te limitează la crearea a trei grupuri cu câte 5 adrese de email fiecare. Versiunea MailShot Pro îţi oferă posibilitatea de creare a 100 de grupuri, fiecare cu câte 100 de contacte şi costă 3,99 dolari.

Maluuba: Alternativa ta la Siri (Android)

Maluuba Alternativa ta la Siri (Android)

La prima vedere pare o aplicaţie Windows Phone like, însă e o aplicaţie veritabilă Android care face concurenţă la Siri.

Acest asistent care funcţionează pe baza comenzilor vocale poate face destul de multe pentru tine, de la verificarea stării meteo şi până la reamintirea de întâlniri în calendarul tău.

Cu alte cuvinte, un Siri pentru Android. Gratis.

WorkFlowy (iOS)

WorkFlowy (iOS)

Aplicaţia WorkFlowy este mai mult decât un evidenţiator browser based, iar simplitatea acesteia este un factor cheie care face această aplicaţie o unealtă foarte bună de organizare.

Cei care folosesc această aplicaţie pe smartphone spun că în scurtă vreme au găsit-o ca fiind indispensabilă.

Voi ce aplicaţii de productivitate recomandaţi?


Gabriel Ursan
Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Despre publicitatea pe blog.

    6 replies to "Cele mai bune aplicaţii mobile de productivitate în 2012"

Comentează la acest articol