Azi am fost prin București cu mai multe treburi împreună cu încă doi colegi. Dimineața a pornit într-un mod foarte punctual, mai ales că am plecat din Galați mai devreme ca să putem ajunge la timp în București. Primul check point a fost atins la timp, însă cei cu care trebuia să ne întâlnim nu erau pregătiți cu tot ce trebuie, așa că am mers mai departe. 1-0 pentru întârziere. La al doilea check point am ajuns mai devreme, însă întârzierea aici a făcut hat trick reușind să înscrie timp de o oră. Deci, 4-0 pentru întârziere. La al treilea check point am ajuns mai devreme cu 10 minute, însă întârzierea a fost insignifiantă, așa ca o voi considera o șansă ratată de gol. Per total, întârzierea a câștigat astăzi cu 4-0 în fața punctualițătii cu care ne prezentăm de obicei. După aceasta zi, mi-am adus aminte că unii oameni fac din lipsa de punctualitate un mod de viață păgubos. A, și nu contează ca am fost în București, orașul unde timpul pare să nu mai fie atât de important, pentru că punctualitatea chiar dacă a jucat în deplasare, tot și-a menținut stilul de joc pe cel mai aglomerat stadion din România. Cert este că eu încă de mic am fost educat cu noțiunea de punctualitate, chiar dacă pe vremea aceea tatăl meu o numea parolism și e clar faptul că nu apreciez deloc persoanele lipsite de punctualitate. Punctualitatea e cu adevărat o boală rară despre care am scris mai pe larg aici. Voi cum tratați timpul vostru și al celorlalți?
Cand ajung in Bucuresti nu stiu sa-mi organizez timpul, totul e diferit… pierzi mult timp intre locatii, n-am putut sa ma orientez in timp prea bine prin Bucuresti. Nu-mi place!
o costiinta curata i-si da silinta sa nu intarzie… de unde facem rost de una? :))
o gasesti chiar in tine constiinta si o dezvolti zi de zi prin exercitiu si prin practica!
Pentru mine chestia cu „incerc” sa ajung la timp nu e valabila.
Mult mai buna e optiunea „TREBUIE” sa ajung la timp.
trebuie nu inseamna obligatoriu. pe mine serviciul actual m-a facut sa fiu punctual. inainte era mult mai bine, plecam cu gandul ca trebuie sa ajung la 3 la job, ajungeam la 4…poate 5…
Foarte bine că încerci să fii punctual. În mediu business întârzierile nu dau bine niciodată.
Eu personal dacă trebuie să ma întâlnesc cu cineva încerc să ajung cu cel puțin 5 minute mai devreme. Dar, dacă din cauza traficului realizez că o să întârzii mai mult de 5 minute pun mana pe telefon și anunț: Georgel, nu ajung la timp, scuze.
Pe de altă parte există și cei care cred că „sfertul academic” este o scuză suficient de bună :)
La mine treaba cu sfertul academic deja mă face să mă întreb unele lucruri despre persoana respectivă. Mai ales dacă mă întâlnesc prima dată cu ea. Mai ales dacă eu mă aflu în postura de client. 5 minute merg, dar nu mai mult, pentru că fiecare minut înseamnă un compromis care te poate pune într-un precedent nasol ca persoană punctuală.
Eu prefer flexibilitatea. Adică nu se poate la punct, dar facem altceva; nu pierdem timp. Dacă acum nu am de făcut ceva la blog, mănânc, și poate îmi vine o idee; deși mai este o oră până la prânz. Însă timpul altora este greu de înțeles. Când tu zici că e timp, celălalt zice că nu, și vice-versa.
Robert, și eu prefer flexibilitatea, însă nu suport întârzierile. Nici ale mele și nici ale altora. Cu atât mai puțin cele care ma întârzie :) Cel mai important este sa nu se confunde niciodată flexibilitatea cu noțiunea de întârziere, pierdere de timp și lipsă de integritate.
Nu sunt de acord cu intarzierile…cuvantul de baza pentru mine este disciplina ..si ..daca am o intalnire stabilita la o ora este clar..mi.am facut un orar in ziua aceea si intarzierea sau contramandarea intalnirii ..pe ultima suta de metri,cum mi s.a intamplat de nenumarate ori..imi da peste cap toata ziua! Prefer sa nu promit,sa gandesc de doua ori..ca sa pot face un lucru bun o singura data! Prefer ca si cel cu care vorbesc sa fie punctual si serios,dar in practica cotidiana se intampla invers! Cuvantul e cuvant!