Vorbitul în public pentru prima oară

Nu-i uşor niciodată, dar e atât de frumos după că ai fi în stare să vorbeşti zile în şir cu prietenii despre asta.

Colegul de blogosferă (îmi place să cred că încă Vrânceană :)), Florea Cristian, menţionează pe blogul său de o provocare de acest gen. M-am gândit să scriu un articol cu gândul la el :).

N-am să repet experienţele mele legate de vorbitul în public. Nu sunt nici vaste, dar nici egale cu 0. Am povestit pe scurt în pagina despre.

În plus, sunt foarte multe articole pe net despre vorbitul în public. Articole mult mai bune decât aş putea scrie eu. Totuşi, daţi-mi voi să scriu şi eu un articol scurt despre treaba asta frumoasă că poate ajută pe cineva care n-are timp de citit pagini întregi.

Emoţiile

EmotiileEmoţiile sunt normale. Şi pentru un public speaker experimentat şi pentru un public speaker aflat la prima prestaţie. Dacă n-ai un pic de emoţii parcă nu-ţi iese atât de bine. Emoţiile arată că-ţi pasă de eveniment, că-ţi pasă de ce urmează să spui, că-ţi pasă de cei cărora urmează să le transmiţi ceva.

Dacă nu te copleşesc (puţin probabil dacă te-ai pregătit de înainte), emoţiile sunt un factor foarte constructiv.

Le depăşeşti de obicei în 5 – 10 minute după ce ai scos primul cuvânt.

Pregătirea

PregatireaNu am să repet că e foarte important să-ţi pregăteşti prezentarea. Peste tot se recomandă asta. Citeşte-o, reciteşte-o şi exerseaz-o până nu mai poţi. Când nu mai poţi, ia-o de la capăt :). Gândeşte-te ce întrebări ai putea primi, unde ar putea exista chestii neclare şi unde crezi că ai putea fi prins pe picior greşit. Îmbunătăţeşte toate astea.

Într-o prezentare de succes, 80% contează atitudinea, entuziasmul şi pasiunea cu care o faci. Restul de 20% e pregătirea. Deşi 20% e un procent mai mic decât 80%, ai grijă să nu-ţi lipsească.

Body language

Body languageTreaba asta se învaţă în timp şi se exersează mult.

Niciodată nu poţi să spui că ai exersat suficient limbajul trupului.

La prima prezentare publică nu-ţi va ieşi foarte bine indiferent cât de multă “chemare” ai avea.

Gândeşte-te din când în când că trebuie să te mai şi mişti şi să mai dai şi din mâni, însă nu foate mult că ai şanse mari să te încurci în gesturi.

Go with the flow.

Cârcotaşii

CarcotasiiSau “underfuckeri“, cum le spun cei din AISEC :) (din auzite, n-am fost şi nu sunt membru). Vor exista, dar nu te gândi la ei, că ei nu contează. Cei care ştiu despre ce vorbeşti şi ce încerci să faci sunt de obicei oameni inteligenţi cu niţică empatie. Dacă apare un cârcotaş, oamenii care contează vor căuta mai degrabă să te protejeze indirect şi să nu-i ia în seamă pe ei.

Cârcotaşii sunt buni. Uneori dau valoare trainingului sau prezentării, însă se vede de la o poştă diferenţa dintre un cârcotaş constructiv care nu se dă la stima ta de sine şi un cârcotaş pur sânge care vorbeşte ca să se afle în treabă.

Dacă totuşi ai parte de aşa ceva, fii calm. Încearcă să-i aduci în discuţie şi să-i aşezi pe latura constructivă a subiectului. Nu te lăsa pradă sentimentelor de “l-aş lovi în gură pe boul ăla“. Întreabă şi recunoaşte ce nu ştii decât să inventezi ceva pe moment şi să-ţi dai seama la un moment dat că ţi s-au terminat cuvintele pentru invenţia ta proaspătă.

Gândeşte-te din start că orice activitate e ca un meci de fotbal. Întotdeauna vor fi spectatorii care au tot dreptul să aplaude sau să huiduie, însă niciodată nu vor putea intra pe teren să facă o treabă mai bună ca tine. Iar dacă ar putea face o treabă mai bună ca tine, crede-mă că sunt jucători spectatori care ştiu că nu joacă în acel meci şi nu te vor huidui niciodată.

Vestimentaţia

VestimentatiaDeşi sunt criticat desoeri pentru asta, voi continua să susţin că vestimentaţia public speakerului trebuie să fie cu un nivel în plus peste vestimentaţia publicului. Şi asta nu ca să fii mai şmecher ca ei, ci pentru a avea mai multă încredere în tine.

Cunosc oameni de vânzări care se îmbracă excelent atunci când trebuie să dea nişte telefoane importante. Clientul nu-i vede, dar la nivel subconştient au mai multă încredere în ei şi apelul telefonic are mult mai mult succes.

Suportul de curs/prezentare

PrezentareaTrebuie să existe. Odată pentru că te poţi structura mult mai bine şi încă odată pentru că oamenii recepţionează informaţie pe mai multe canale senzoriale: auditiv, vizual, kinestezic, etc.

Este important să ai cât mai multe unelte pentru a acoperi cât mai multe canale senzoriale de recepţie. Gândeşte-te că dacă susţii o prezentare despre food, trebuie inclusiv să te gândeşti la canalul senzorial olfactiv. Micile şi marile detalii fac diferenţa.

Da, ai nevoie de cel puţin o prezentare video care să fie redată la videoproiector. Restul sunt opţionale în funcţie de gradul de interacţiune pe care vrei să-l obţii.

Interacţiune

InteractiuneaCopiii se plictisesc repede. Adulţii se plictisesc repede. În concluzie, oamenii se plictisesc repede.

Gândeşte-te cum atragi audienţa în prezentarea ta. Nu vorbi mai mult de 10 minute în continuu. Dacă duci lipsă de inspiraţie pune întrebări, cere opinii din public şi construieşte discuţii publice pe baza lor. Implică oamenii!

În funcţie de natura prezentării, poţi plusa cu diverse exerciţii, role play-uri, studii de caz, etc.

Timing

TimingulVoi zice ori de câte ori am ocazia că timpul este singura resursă irecuperabilă. Iar aici mă refer atât la timpul tău cât şi la timpul lor, al participanţilor. E bine să te încadrezi în timpul planificat prezentării, dar nu maore nimeni dacă te întinzi un pic (10% din prezentare). Mai nasol e când scurtezi vizibil, stresat fiind de timingul propus.

Cu puţin noroc (adică deschidere şi interacţiune din partea publicului) ve avea parte şi de “mâncători de timp“. Lasă-i din bufferul tău de 10% să se simtă bine, după care izolează subiectul pe o coală de flipchart dacă nu te încadrezi. De îţi mai rămâne timp la final, poţi să te întorci la subiectul care a produs “ruperea“. Dacă nu, mergi şi discută cu oamenii care au neclarităţi în fiecare pauză în care ai ocazia să faci asta.

Un public speaker este public speaker până ajunge în pat şi adoarme instant după o zi încărcată. Pauzele de cafea şi ţigară sunt pentru public, nu pentru tine, aşa că aşteaptă-te şi oferă-te să dezvolţi discuţii.

Diverse

DiverseSunt multe chestii de discutat despre public speaking.

Le discutăm prin comentarii la acest articol sau într-un articol viitor dacă va fi cazul.

Important e să nu-ţi faci prea multe griji! Îţi va ieşi bine dacă îţi doreşti asta. Important e să îţi doreşti şi să nu priveşti prezentarea publică ca pe o corvoadă.

Pe scurt, ai în vedere treburile astea.

  • Eliberează-ţi căile respiratorii înainte să vorbeşti :), sau mai pe româneşte, suflă-ţi nasul :)!
  • Exerciţiile fizice uşoare înainte de o prezentare publică îţi măresc gradul de încredere în sine.
  • Nu te lungi prea mult când scrii pe flipchart.
  • Încurajează-te şi crezi continuu că oamenii pe care îi ai în faţă ar putea fi interesaţi de subiectul prezentării.
  • Vocea tremurată uşor nu se simte în filmări. E doar în capul tău.
  • Nu intra în polemici. Nu te duce în zone prea personale dacă asta nu face subiectul trainingului sau prezentării tale.
  • Participanţii nu te ascultă din postura de elevi. Te ascultă din postura de participanţi.
  • Nu încerca să ţi-i imaginezi goi că te bufneşte râsul :).
  • Fii tu însuţi!
  • Bea nişte bere, glumeşte şi simte-te bine cu oamenii din jur. În general vorbind :)!

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

3 comentarii la „Vorbitul în public pentru prima oară”

  1. Am ocazia de multe ori sa vorbesc in public,acesta avand mai mult de 130 de persoane, in prima faza cand incep sa le vorbesc imi tremura picioarele si cum spuneai simt ca imi tremura vocea. Dar problema asta dispare dupa 2-3 minute,deobicei am senzatia asta pentru ca publicul este foarte bine experimentat, avand probabil si mai multe informatii ca mine si o varsta mult mai mare, consider ca si acest aspect conteaza foarte mult.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.