Miercuri, 12 octombrie, VelaShape III ajunge în premieră în Constanța la aBeauty Clinique

Miercuri voi fi prezent la lansarea Syneron VelaShape III în Constanța, la clinica de înfrumusețare și estetică aBeauty Clinique, aflată pe Bulevardul Tomis Nr. 93.

Cu ocazia asta o voi cunoaște și pe Alexandra Ungureanu, invitatul special al evenimentului. Despre ce e vorba? Păi, VelaShape III este în acest moment probabil cel mai nou și mai puternic aparat neinvaziv de slăbire, tratare a celulitei și remodelare corporală.

Este aparatul care pe mine m-a mai ajutat să-mi subțiez un pic talia atunci când am slăbit cele 14 kilograme. Vă povesteam aici despre asta dacă vreți să aflați toate detaliile drumului meu scurt către o siluetă cât de cât normală. Zic că este probabil cel mai nou și performant aparat de slăbire din lume de pe nișa sa pentru că: 1. Este cel mai nou model lansat și fabricat de compania Syneron. 2. Este aparatul preferat de vedetele din întreaga lume precum Kim Kardashian sau Jennifer Aniston, adică genul de oameni care nu ar recomanda orice.

Sunt două chestii care fac special acest aparat: 1. Tehnologiile și 2. Puterea.

Oamenii din ziua de astăzi sunt tot mai ocupați și pentru ei timpul este mai important. De fapt, mulți dintre oamenii ocupați încep să înțeleagă că timpul este singura resursă irecuperabilă din viața lor. E o vorbă: când ești prea ocupat cu munca, începi să devii preocupat de sănătatea ta. Sau cel puțin așa ar trebui.

Tehnologiile sunt 4 la număr și oferă ceea ce își doresc mereu oamenii ocupați sau oamenii care sunt mereu în criză de timp: rezultate într-un timp cât mai scurt, fie că e vorba de slăbire în centrimetri, tratare a celulitei, remodelare corporală sau tratarea fenomenului de piele flască. De ce? Păi, spre deosebire de restul aparatelor de gen de pe piață, VelaShape III acționează simultan cu 4 tehnologii pe suprafața tratată. Este vorba despre: 1. Radiofrecvență, 2. Infraroșu, 3. Vacuum pulsat și 4. Role mecanice de drenaj. Vă explic imediat.

Pe scurt, radiofrecvența pătrunde în profunzime încălzind acizii grași, infraroșul pătrunde superficial stimulând fibrele de colagen, vacuumul pulsat stimulează puternic zona și circulația sangvină, iar rolele mecanice stimulează drenajul limfatic. Ok și ce? Păi, toate cele 4 tehnologii funcționează ca o echipă, iar într-o echipă funcțională 1+1 va fi mereu egal cu 3.

Realizare tratament VelaShape 3
Eu testând VelaShape III :)

Unele persoane ar putea spune că pot să meargă să-și facă separat aceste terapii. Adică o oră la radiofrecvență, o oră la un aparat cu infraroșu, o oră la vacuum, o oră la role etc. Nu e deloc același lucru. Un simplu exemplu ar fi următorul. Imaginează-ți că sunteți 4 prieteni și aveți de împins o mașină. Împingeți mașina fiecare câte 1 minut, dar pe rând. Veți observa că în totalul de 4 minute ați parcurs doar 6-7 metri. Apoi, uniți-vă forța toți 4 și împingeți mașina timp de 1 minut cu toată puterea. Veți observa că într-un minut, adică într-un timp de 4 ori mai scurt, ați reușit să împingeți mașina peste 20 de metri. Observați diferența? La fel e și cu VelaShape III.

Rezultate și mai bune într-un timp și mai scurt.

Display VelaShape 3
aBeauty Clinique deține tehnologie de top

Iar treaba este susținută de încă un aspect de ordin tehnic. Dacă până acum am vorbit despre tehnologie, hai să vorbim un pic și despre putere. VelaShape III are o putere de 150W, pe când un aparat similar concurent acestuia are în jur de 20 W.

Vă las pe voi să calculați diferența și să trageți concluziile.

Tratamentul cu VelaShape III la aBeauty Clinique e potrivit pentru tine dacă:

  • nu reușești să scapi de anumite depozite localizate de grăsime indiferent ce ai face
  • vrei să scapi de țesutul adipos localizat și să-ți remodelezi corpul
  • te confrunți cu celulita de grad 1, 2 sau 3
  • ai o piele flască în anumite zone și vrei să devină mai fermă
  • îți dorești o circulație sanvină îmbunătățită
  • ți-ar plăcea să ai o piele mai fină și mai catifelată

Imaginează-ți numai cât de aproape vei fi de corpul dorit și că vei simți rezultatele de la o zi la alta. VelaShape III este aliatul de nădejde a multor oameni, fie că sunt bărbați sau femei. Iar dacă îți dorești cel mai bun tratament corporal care să dea rezultate rapide, fără să fie nevoie să te înfometezi, să iei pastile de slăbit sau cine știe ce să mai faci, alege acum un tratament cu VelaShape III sau VelaSmooth Pro în orice clinică aBeauty Clinique din țară.

Clinici înfrumusețare și estetică aBeauty Clinique

  • București: sector 1, str. Nicolae Caramfil nr. 61C – telefon: 0743553585
  • Brașov: str. Nicolae Iorga nr. 26 – telefon: 0743292200
  • Constanța: bvd. Tomis nr. 93 – telefon: 0758837016
  • Galați: str. Brăilei nr. 78, bl. BR4A, parter – telefon: 0748884160

De asemenea, poți verifica oferta curentă pentru tratamentele de slăbire și remodelare corporală apăsând butonul de mai jos. Completează formularul și vei primi mai multe detalii. Legat de prețuri nu știu să vă spun pentru că nu le știu pe de rost, însă acest lucru poate fi spus doar în baza unui consult gratuit. Fiecare corp cu particularitățile lui. Fiecare om cu obiectivele lui. Unor persoane s-ar putea să le fie suficiente doar 4 ședințe de VelaShape III pe o zonă. Altor persoane s-ar putea să le trebuiască 8 ședințe. De aceea răspunsul la întrebarea…

… cât slăbesc, în cât timp și cât mă costă?

Îl vei primi la finalul unui consult corporal gratuit și lipsit de obligații financiare. Singura ta obligație este ca odată stabilit consultul, să nu-l amâni și să ajungi la timp pentru că altfel nu va mai fi gratuit. Ai făcut deja primul pas pentru că ai citit acest articol până la final. Cu siguranță VelaShape III este cea mai bună soluție pentru corpul tău. Următorul pas este să apeși butonul de mai jos, să vezi campania activă și să aplici la o consultație de specialitate oferită cadou.

Oferte Tratamente Coprorale

VelaShape III

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Un comentariu la „Miercuri, 12 octombrie, VelaShape III ajunge în premieră în Constanța la aBeauty Clinique”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.