Acest articol este un guest post scris de Elena Belciug.

Îi sunt recunoscătoare și îi mulțumesc din nou, lui Gabriel, că a avut bunăvoința să publice pe blogul lui, pentru a doua oară, încercările mele literare ca și critic de teatru :)

Așa că.. iată-mă la ”Cabinierul” dar nu ca spectator, ci ca observator. Ca spectator așteptam să-mi revin după experiența grotească pe care am avut-o cu piesa ”Îmblânzirea scorpiei”, de Duminica trecută.

”Cabinierul” sau ”The Dresser”, în engleză, este o piesă de Ronald Harwood (1934), cel care a scris scenariul pentru filmul ”Pianistul” și pentru alte filme mai mult sau mai puțin cunoscute.

A avut premiera în 1980, în Manchester, fiind apoi jucată în West End (cartier de teatre din Londra, la fel de cunoscut ca și Broadway) și se bazează pe experiența dramaturgului din tinerețe, ca și cabinier al unui actor-manager cunoscut pentru piesele Shakespearene pe care le jucase.

Piesa a fost nominalizată la categoria ”Cea mai bună piesă” din cadrul Premiilor Laurence Olivier, premii ale societății teatrelor din West End. În 1981, piesa a avut premiera pe Broadway și a fost jucată de 200 ori. În 1982, aceeași piesă a fost nominalizată la categoriile ”Cea mai bună piesă” și ”Cel mai bun actor” în cadrul Premiilor Tony și la categoria ”Un actor remarcabil” în cadrul ”Drama Desk Award”.

Piesa ”Cabinierul” a fost adaptată pentru două filme cu același nume.

Cu aceste date impresionanate în minte și cu informația că celor de la Nottara nu le-a ieșit deloc piesa, am plecat în seara aceasta, la teatru.

Nu mă așteptam la ceva reușit, recunosc.. dar am avut o experiență bună. De aici și titlul :)

Teatrul este o poveste spusă mai complex. Este o poveste spusă de mai mulți actori și un regizor care vede imaginea de ansamblu, fiecare personaj în parte, relațiile dintre personaje și situațiile pe care acestea le prezintă.

Dacă spectatorul nu crede că actorii sunt acele personaje de pe scenă, nu crede că ceea ce se întâmplă este ”adevărat”, povestea se transformă într-o demonstrație, actorii joacă pe scenă niște personaje. Oricât de incult ai fi, simți asta.

În seara aceasta am avut parte de o poveste frumoasă și  ”reală” creată cu sensibilitate de Vlad Vasiliu (cabinierul Norman) și Stelian Stancu, Sir, actorul în vârstă, manager de trupă, dedicat vieții de actor, trup și suflet.

”Teatrul.. aici e primăvară, vară, aici durerea e suportabilă, aici totul e bine. Dar niciodată deznădăjduit…”

Sunt replici care ilustrează dragostea lui Norman pentru teatru, ar fi vrut și el să joace într-o piesă, ar fi vrut ca Sir să-l aprecieze pentru loialitatea lui dar nu are parte de niciuna.

Finalul e grandios, parcă ți-ai dori să ai viața lui Sir, să fii admirat, aplaudat, să joci teatru, să trăiești în teatru, să faci sacrificii pentru teatru.

Din păcate, o notă stridentă în poveste, a fost Lady, iubita lui Sir care nu a convins în rolul ei și a fost prea zgomotoasă.

Și mi-ar fi plăcut ca Liliana Lupan și Gheorghe V. Gheorghe să fie mai tineri, așa poate că nu ar vorbit bolmojit sau peltic deși s-au achitat cu succes de job-urile lor.

Irene (Elena Ghinea) a fost o.k. în rolul tinerei debutante care încearcă să-l seducă pe actorul admirat și manager al trupei. Deși intenția ei de a crea rolul mai teatral este lăudabilă, nu am crezut-o.

Oxenby (Petre Păpușă), colegul lui Sir și cumva rivalul lui, s-a integrat perfect în poveste.

În concluzie, vă recomand piesa, este una din puținele piese bune de la Dramatic!

Au revoir!


Gabriel Ursan
Gabriel Ursan

Blogger @GabrielUrsan.ro. I love marketing & development. I also like how the internet changes the world.

    1 Response to "Vă recomand ”Cabinierul”!"

    • Dan

      Super-tare cronica domnisoarei Elena! Encore :)!

Comentează la acest articol