Va fi sau nu razboi in Europa anilor urmatori?

Unii ar putea spune că este deja. Că ceea ce se întâmplă în Ucraina în acest moment e război. Se trag gloanțe, se aruncă bombe, mor oameni. Mor oameni. Omorâți de alți oameni. Și asta mi se pare cel mai grav.

Taberele sunt împărțite. Sau nu. Pe mine unul mă depășește treaba asta și nu mi-e rușine s-o recunosc. Îmi pot da cu părerea, că deh, am blog. Dar mă uit pe Facebook și sunt deja foarte mulți păreriști de serviciu. Unii înjură americanii, alții îl înjură pe Putin. Mă rog, sunt mulți specialiști în istorie, politică ș.a.m.d. Nu mai este nevoie de încă unul.

Și totuși, nu mă pot abține să nu vă întreb măcar ce părere aveți voi despre evoluția lucrurilor din ultima vreme. Va fi sau nu război în Europa? Cel puțin în anii următori. Pentru că dincolo de teorii ale conspirației și secrete ascunse voit sau nu de presă, mi-ar plăcea să aflu informații corecte, indiferent care ar fi alea. Probabil că și voi. Din păcate nu știu dacă vom avea norocul ăsta prea curând. Sau poate am văzut prea multe filme la viața noastră cu spioni, conspirații și societăți secrete.

Până atunci rămânem doar la datul cu părerea la o bere în fața calculatorului, privind mai mult sau mai puțin neputincioși la informațiile din presă. Datul cu părerea chipurile ne mai liniștește.

Apropos de informații din presă. Toate arestările astea sper să nu aibă prea mare legătură cu un potențial război. Se face curățenie printre corupți în România. Vedem cum ajung după gratii politicieni corupți aflați de toate părțile baricadelor. Cumva, această curățenie s-ar justifica dacă ne paște un război. Pentru că un stat corupt pierde din start un război și cu o gașcă de copii înarmați.

Că are sau nu legătură, tot e bine. Pentru că cei care au greșit trebuie să plătescă. Și personal mă bucur că lucrurile se îndreaptă în această direcție. Dacă se recuperează și prejudiciile ar fi super. Să revenim la subiect. Credeți că va fi război în Europa în următorii ani? Dacă da, în ce măsură credeți că se vor desfășura trupe și pe teritoriul României? Nu de alta, dar orașul Galați este poziționat cam prost dacă ofensivele vor veni din est :)Razboi in Europa

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

7 comentarii la „Va fi sau nu razboi in Europa anilor urmatori?”

  1. Sper sa nu se ajunga la razboi…dar daca se va intampla asta si vor veni sa ma ia cu forta in armata tot voi refuza…daca se intampla sa ma omoare iau cel putin 2 “gardieni” cu mine…nu mor eu pentru razboiul de cacat al idiotilor de americani.

    Răspunde
  2. Da o sa fie pentru ca este vorba de un conflict de interese la mijloc. Ne putem astepta la orice din partea rusilor pentru ca din cate se aud is porniti pe americani. In cazu in care SUA e nevoita sa atace noi suntem obligati oarecum sa intervenim pentru a ne spala obrazul fata de NATO. Sansele sunt egal impartite. Strategia conteaza.

    Răspunde
  3. Ai probleme cu orientarea? Ucraina nu este in Europa? Este in Asia? Sau pt voi sa faceti din ţânţar armăsar poate e la Polul Sud.

    Răspunde
  4. Ma gandesc cu groaza ca poate fi razboi undeva pe aceasta planeta (oriunde, de fapt).
    Si asta nu doar pentru ca am un copil de 6 ani si o familie, niste prieteni, care ar putea suferi enorm.
    Nu este logic ca oameni care nu se cunosc si nu au nimic unul cu altul (ba chiar ar putea fi buni prieteni in conditii normale) strabat mii de km uneori, utilizeaza armament extrem de scump doar ca sa se ucida intre ei si sa distruga tot in jur.
    Noi (oamenii) suntem invatati toata viata sa ne pretuim si sa ne ajutam semenii, sa nu distrugem), suntem pedepsiti pentru asta cu inchisoare, toate legile umane se opun sa respectam niste reguli de convietuire.
    Suntem invatati sa respectam lucrurile frumoase, monumentele istorice, etc.
    Investim ani de munca si multi bani in realizarea unor poduri, cladiri, drumuri, fabrici etc., apoi ni se spune ca le distrugem ca sa anihilam inamicul.
    Se vine si ni se impune sa distrugem tot in cale noastra. Este normal?
    Sa impuscam (doar pentru ca s-au nascut la cativa km distanta de noi, dincolo de o granita tampita) niste medici, frizeri, ingineri sau viitori laureati ai premiului Nobel, indiferentt ce sunt sau ar putea fi ei. Vi se pare normal?
    Cea mai diabolica inventie a omului este razboiul, iar daca nu ne potolim asta va duce la distrugerea rasei umane.
    Sper ca o sa ne maturizam destul (ca rasa).
    Dupa atatea sute de razboaie care au fost in istoria omenirii, ar fi trebuit sa invatam ceva si sa ne “bagam mintile in cap”.

    Răspunde
  5. E razboi, Ioane – Alexandru Andries

    Ce-i scandalul asta ? A strigat cineva ?
    Cine-a tras cu pusca de mi-a speriat gaina ?
    Cine-a stirnit praful ce-mi intra-n ochi acum ?
    E turcul de-aici, sau cel de peste drum ?
    Refren:
    E razboi, Ioane, (da, da,)
    E razboi, Ioane, (da, da,)
    E razboi, Ioane,
    La oaste hai…

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.