Un soft util pentru a transfera sistemul de operare Windows 10

Am încercat Windows 10 imediat după ce acesta a apărut, însă după 2-3 zile nu mai mergea deloc internetul pe el, așa că am fost nevoit să trec înapoi la Windows 8.1. Din fericire, sistemul de operare avea deja o astfel de opțiune, motiv pentru care nu a fost dificil să dau timpul înapoi cu câteva zile pentru a reveni la un sistem de operare stabil, cu care mă obișnuisem deja.

Acum, după câteva luni de la experiența respectivă, am trecut iar la ultima versiune a sistemului de operare marca Microsoft, și văd că nu mai face pretenții. Ba chiar, simt că laptopul meu parcă merge mai bine și nu pot să neg faptul că Windows 10 arată mai bine decât orice altă versiune lansată până acum. Pur și simplu probabil că cei de la Microsoft au înțeles că designul lui Windows 8 nu este unul chiar prea reusit.

Iar după ce au trecut deja câteva zile de când folosesc Windows 10, cred că aș folosi acest sistem de operare la orice calculator pe care l-aș mai avea. Și pentru că plănuiesc să îmi fac un sistem desktop, mă gândesc deja că voi folosi Windows 10 și pe el, nu de alta dar arată tare bine și funcționează la fel.

Și gândindu-mă la cum aș instala eu Windows 10 pe sistemul meu desktop momentan imaginar, am zis să văd dacă aș putea să îl transfer mai ușor de pe laptop pe sistem, fără prea multe bătăi de cap. Așa am dat peste un program care transfera usor Windows 10 de pe un computer pe altul, folosind fie o conexiune de internet sau chiar scriind o imagine pe un stick sau DVD.

Mai exact, este vorba despre un soft al celor de la EaseUS care se poate lăuda cu mai multe softuri de BackUP, fiind chiar apreciați pentru acestea dar și despre care țin minte că am mai vorbit aici pe blog, atunci când vă prezentam un mod destul de ușor prin care poți trece înapoi la Windows 7, 8 sau 8.1, la fel cum era înainte să faci update.

Așadar, dacă aveți mai multe PC-uri iar unul dintre ele are sistem de operare Windows 10 însă doriți să îl vedeți pe toate, vă recomandăm softul gratuit EaseUSTodo PCTrans Free 8.6 care vă permite să transferați sistemul de operare Windows 10 de pe un computer pe altul, rămânând salvate toate setările și configurările făcute.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

3 comentarii la „Un soft util pentru a transfera sistemul de operare Windows 10”

  1. De transferat poate îl transferi dar nu-l poți activa decât cu acte în regulă.

    Nu poți folosi o singură licență pe mai multe calculatoare.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.