Un articol de dezvoltare personală

Nici nu știu cum să încep. Mă bufnește râsul la orice idioțenie m-aș gândi. Cum naiba să mai scrii articole de dezvoltare personală când oricine scrie astfel de articole?

Uite, așa. Fii atent. Am să-ți dezvălui succesul în 5 pași pe care nimeni nu i-a mai întâlnit până acum :). Am să te fac om. O să ai afacerea ta de succes. O să fii cel mai cel. NU.

Nu. Nu merge așa. Serios, lasă-te de prostii. E un prim sfat. Dacă simți că poți să faci și să dregi chestii canalizează-ți energia unde trebuie. Nu mă crezi acum, dar vei ajunge la vorbele mele. Urăsc să zic asta.

Dacă vrei să fii om serios există 5 chestii de care trebuie să ții cont. Îți vor aduce succes garantat în viață. Hai să ți le spun. 1. Fii punctual. Punctualitatea e boală rară. Mai ales în București unde lumea se plânge de trafic și de ploaie. Nu există așa ceva. Când ești punctual îți iei toate măsurile să ajungi la timp. Punct.

2. Fii serios legat de ce faci. Mulți oameni știu să facă gargară bună, inclusiv eu. Vrăjeala îmbrobodește pe moment. E ca o bombă cu benzină. Explodează tare, dar se duce repede.

3. Zâmbește naibii. Nimanui nu-i place să lucreze sau să aibă de-a face cu oameni bosumflați. Pe clienți îi doare la bascheți de ce ți-a zis sau făcut barbătă-tu aseară. Valabil și invers. Acasă e acasă. La muncă e la muncă. Nu le amesteca dacă nu știi cum. 4. Nu fura. În orice business, inclusiv în corporații, există breșe. Le vei găsi la un moment dat. Nu te apuca să furi (dacă profiți de o breșă e clar că furi). Te vor găsi. Îți garantez eu că te vor găsi. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Te vor afla.

5. Învață și respectă cele învățate. Tatăl meu mereu mă învăța asta. Taci și fă pe prostul când știi. Rezultatele contează, nu gargara. A, știai asta. A, știai și asta. Lumea te plătește pe rezultate, nu pe vorbe. Când ai rezultate ești ok. Când nu ai rezultate degeaba vorbești de principii și cum să fie. Da, oamenii cârcotași vor găsi mereu o problemă la orice soluție. Veste: nu vor reuși în viață. Și se vor întreba mereu de ce câcatul ăla cu ochi câștigă atât. E problema lor, nu a ta. Obiectivul tău e să aduci rezultate. Și atât.

Munca se apreciază cu vorbe, rezultatele se remunerează cu bani.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

2 comentarii la „Un articol de dezvoltare personală”

  1. Ceea ce ai gandit si scris, ar trebui sa citeasca si tinerii si adultii.Teoria este perfecta,practica ne omoara!Daca un procent mai ridicat ar gandi ca tine,Romania ar fi departe.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.