Trenduri 2016 în materie de Creativitate

Am să vă recomand în acest articol un material pe care nimeni nu ar trebui să-l rateze. Mă refer la oamenii care își câștigă existența realizând chestii creative. Studiul este realizat de celebrul serviciu pe baza datelor din procesele de căutare și download.

Infograficul este realizat într-o manieră foarte interesantă și conține informații despre trendurile anului 2016 pe mai multe categorii: trenduri globale, trenduri vizuale, trenduri culturale, trenduri legate de design, trenduri video, trenduri muzicale și trenduri sociale.

Trendurile globale în 2016 se orientează în jurul layout-urilor de tip flat, fie că vorbim de mâncare sau fashion. Stilul Boho e dominant în fashion, dar și geometria sacră și elementele metalice vor fi la mare căutare. Geometria sacră este descrisă ca fiind combinarea sau îmbinarea dintre elemente geometrice și elemente naturale și spirituale. Elementele metalice se vor regăsi sub diverse forme, retro sau futurist.

Trendurile vizuale din 2016 fac referire la ce anume se caută din acest punct de vedere în fiecare țară în parte. Spre exemplu, în Franța oamenii vor să vadă mai multe despre schimbarea climei, în Canada vor să vadă mai multe despre astrologie, iar în Gemania există o creștere de 228% a interesului față de wellness. Mai multe în infografic.

Trendurile culturale din 2016 sunt la capete destul de opuse. Unul din trenduri ar fi abilitatea de a fi conectat oriunde (smartwatch-uri, drone, plăți mobile, canale omnidirecționale, realitate virtuală etc.). La polul opus se află urgența noastră de deconectare. Pe vreme ce ceasurile, mașinile sau casele devin mai inteligente, simțim nevoia să fim mai cu băgare de seamă.

Astfel, trendul de deconectare se compune din ieșiri în natură, fitness, wellness sau dezvoltare personală. Trendurile pe design în 2016 se vor orienta pe Material Design, watercolors, poligoane și elemente florale. Trendurile video din 2016 sunt în jurul elementelor puternice ale naturii: foc, apă, aer și pământ. Trendurile în materie de muzică pe 2016 (muzică folosită pentru creație) merg pe muzică amuzantă și pozitivă. Iar trendurile imaginilor de succes din 2016 de pe rețelele sociale merg în zona de culori în natură și oameni raportați la o scală (gen poze în care tu apari mic, dar în centrul atenției, lângă o imensitate de munte – de exemplu).

Infograficul este unul interactiv și poate fi vizualizat doar direct aici. Sper să vă meargă linkul (de asta am și detaliat un pic în articol) pentru că eu eram autentificat în contul de când l-am accesat. Dă mai departe articolul meu dacă merită. Mulțumesc!

trenduri in 2016

Sursă foto: ”motociclist pe o stradă de munte” via Shutterstock

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.