Trăiască bloggerii, trăiască BlogWars!

Bloggerii juraţi au votat din nou articolul meu ca fiind pe primul loc, iar asta se întâmplă de câteva etape bune încoace. Dragii mei, nu vreau să sun ca un politician, însă promit că nu vă voi dezamăgi, cu toate că articolul meu din etapa 7 nu a fost cel mai plin de inspiraţie. Juriul a taxat asta şi m-a poziţionat pe locul 2. În clasamentul general al etapei cu numărul 7, m-am clasat pe locul 2.

BlogWars 2013

Din păcate, Cristian de la StiridinIT.ro a trecut în tabăra juraţilor. Probabil nu a fost cea mai inspirată decizie să schimbe radical stilul cu care ne-a obişnuit până acum. Eu mă bucur că am descoperit un om cu un talent deosebit în redactat articole din zona IT&C şi aşa cum i-am mai spus, o repet şi aici spunându-i să nu se lase, să se dezvolte continuu, să strângă în jurul lui o echipă de editori la fel de pasionaţi ca el şi să ducă blogul ăla pe culmile succesului. StiridinIT.ro e o oază de potenţial.

Rămân în competiţie alături de nişte adversari redutabili. Mă simt ca într-un Mortal Kombat unde doi dintre concurenţi au deja câte un trofeu BlogWars la activ, iar altul are înţelepciunea şi experienţa unui maestru de arte marţiale care câştigă calm şi cumpătat rundă după rundă.

Iulia de la OctoCat.org este câştigătoarea competiţiei BlogWars 2009. Este prima persoană care a adus trofeul la Galaţi, însă şansele de a aduce trofeul la Galaţi în 2013 se dublează pentru că şi eu merg mai departe în competiţie :). Are un stil de scris cu care nu te poţi bate. Dacă alegi stilul ei de luptă şi încerci să vorbeşti aceeaşi limbă în scris, îţi poate rupe o mână şi te poate bate cu ea fără probleme. Îi doresc timp şi inspiraţie în etapa viitoare.

Şerban, aka Soacra, este o persoană foarte creativă care a câştigat competiţia precedentă BlogWars care a avut loc în 2011, nu în 2012, aşa cum are tendinţa să creadă toată lumea. După ce în 2011 eu părăseam competiţia în etapa 8 (culmea, etapă ce urmează :)), Şerban a fost unul dintre favoriţii mei. În acest moment, luptând alături de el, îmi aduc aminte de ce :). Poate şi pentru faptul că uneori ne intersectăm ca stil, iar cine se aseamănă … se place :).

Ultimul, dar nu cel din urmă :), Bogdan de la MoneyWatch.ro este un combatant cu un stil greu de egalat. Munceşte mult la fiecare articol şi reuşeşte de fiecare dată să insereze câte o doză de umor bine gândită atunci când trebuie. Nu cred că aş reuşi să mă pliez pe stilul lui niciodată, iar asta îl face un adversar de temut, dar în acelaşi timp şi un blogger pe care îl citesc cu sete imediat ce publică un nou articol pentru competiţie. Poate după ce se termină ediţia asta BlogWars, voi avea ocazia să citesc “mult mai relaxat” :) articolele sale, scrise în acelaşi stil inteligent.

Acestea fiind spuse, aştept tema următoare. Dacă soseşte azi până la ora 14:00 e de bine, pentru că am de şofat către Bucureşti ca să fiu mâine la prima oră la Digital Marketing Forum, iar atunci când şofez, mă lovesc multe săgeţi cu inspiraţie :).

Îmi doresc ca în etapa viitoare să pot fi sursă de inspiraţie pentru solda de jurat, în valoare de 100 de dolari, unuia dintre bloggerii juraţi care m-au votat constant pe locul 1 şi au avut încredere în mine.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

9 comentarii la „Trăiască bloggerii, trăiască BlogWars!”

  1. Domle dar numai veterani Blogwars aici in afara de mine, nu stiam ca ai macinat si in 2011. Una peste alta, suntem careul de asi ai acestei editii. Fiecare are stilul sau unic, asta ne-a si adus pana aici. Iar de aici mai departe aerul este din ce in ce mai rarefiat.
    Chiar daca ploua cu galateni :P
    Dincolo de noi, nu pot decat sa ma plec in fata marii majoritati a juratilor, care ne-au dat punctaje maxime cand mie, cand tie, cand Iuliei, adica dincolo de simpatii sau afinitati am fost penalizati sau apreciati dupa merit.

    Răspunde
  2. Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase, Gabi! :) La câtă muncă depui, categoric meriți să ajungi cât mai sus în concursul ăsta! :)

    Răspunde
    • Indiferent ce va fi, suntem deja cu totii intr-o etapa destul de avansata, deci tot e o realizare. Faptul ca imi doresc locul 1 mereu, face parte din sistemul meu de valori :).

      Răspunde
  3. Eu as merge putin la extrem, as face o mitraliere care sa traga cu litere, un tun care sa impuste cu carti…
    Deci e loc de mai bine, insa probabil ca unora nu se li s-ar parea tocmai incantator, tu ce parere ai?
    Stiu peste 1000 de blogeri romani care au domeniu propriu, oare cati exista in total in Romania?

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.