Ultimele trend-uri indică faptul că aproape 50% din populație deține și folosește un smartphone în momentul actual. Cu toate astea, numărul de smartphone-uri în utilizare este, probabil, mai mare.
Chiar în timp ce scriu rândurile astea am două smartphone-uri pe birou.
Fără îndoială, grație multitudinii de aplicații pe care le folosim zi de zi, viața a devenit ceva mai dinamică. Și nu mă refer doar la lucru, ci și la felul în care interacționăm. Spre exemplu, părinții mei, trecuți bine de 50 de ani, au învățat să folosească aplicații de socializare și comunicare video.
Sunt ferm convins că nu e un caz izolat.
Așa că în rândurile ce urmează vă voi prezenta un scurt top 5 aplicații inovative pe care trebuie să le încerci. Criteriile sunt pur subiective, motiv pentru care mi-ar plăcea să aflu și alegerile voastre.
#1 Google Translate
Probabil multă lume folosește www.translate.google.com pentru a desluși anumite fraze în alte limbi.
Dar Google Translate pentru smartphone-uri este o soluție excelentă pentru vacanțele din străinătate. Deschizi aplicația, apeși pe butonul de cameră și „filmezi” ceea ce vrei să traduci. Primești traducerea aproape instant.
Desigur, majoritatea textelor vor fi traduse mot-a-mot, dar măcar vei reuși să dibuiești ce scrie pe plăcuța aia.
#2 Slack
Folosesc aplicația asta atât pe browser cât și pe smartphone de aproape un an de zile. Este absolut excelentă.
Indiferent de device-ul pe care-l folosești Slack se mișcă impecabil și-ți permite să comunici cu prieteni – sau colegi de lucru – cu ușurință.
În plus, cei care au dezvoltat aplicația au creat și un bot care se poate integra cu multiple alte aplicații pentru a extinde funcționalitatea.
Slackbot îți poate trimite automat notificări și mesaje atunci când ceva anume, care te interesează, se întâmplă. Sau îl poți integra cu Giphy, permițând echipei tale să comunice într-un mod mai amuzant, cu GIF-uri.
#3 PhotoScan
Sunt ferm convins că dacă ai peste 30 de ani, majoritatea pozelor tale din copilărie sunt în format fizic.
Ei bine, PhotoScan este o aplicație de Android și iOs dezvoltată de Google prin care poți digitaliza acele imagini.
E o aplicație mișto dacă vrei să te asiguri că pozele tale din copilărie vor dăinui o veșnicie fără să se decoloreze sau să se piardă atunci când te muți în casă nouă.
Mică paranteză: Știu că unii dintre voi caută cele mai faine aplicații cu și despre pariuri sportive. Poți arunca un ochi aici, dar știu că sunt și site-uri de cota pariuri cu cele mai sigure ponturi ale zilei.
#4 Duolingo
„Învață o limbă străină gratuit” – e probabil cea mai faină descriere pe care vrei să o vezi.
Duolingo este ca un profesor care nu te va certa vreodată că nu știi să pronunți un cuvânt într-o limbă străină.
Mai mult, sistemul în sine este bazat pe gamification și anumite realizări – achievement-uri – care te fac să continui. Desigur, poate unora nu li se va părea cea mai bună metodă de a învăța germana, de exemplu, dar cu siguranță este o alternativă la cursuri fizice.
Aplicația are disponibile cred că peste 10 limbi în momentul de față, printre care și High Valyrian – din Game of Thrones :)
#5 Google Assistant
Știu că încă suntem departe de realitatea aia în care vorbești cu casa și ea face ceea ce spui.
Dar din momentul în care Google Assistant a devenit accesibil pe smartphone-ul meu, chiar îl folosesc. Știu că majoritatea ne gândim la duma cu „Col beibi” atunci când vine vorba despre voice assistants, dar dacă îi acorzi o șansă vei vedea că e folositor în anumite momente.
Îl rog să-mi caute rețete când vreau să gătesc, îi spun ce melodie vreau să ascult când curăț cartofi.
De asemenea, când pe ecran este un nume sau o imagine despre care vreau să aflu mai multe, mi se pare mult mai ușor să țin apăsat de butonul de Home și să las Google Assistant să-mi caute detalii. Nu merge întotdeauna, dar sper să fie constant îmbunătățit.
Cam atât
Asta este lista mea de top 5 aplicații inovative. Nu au reinventat roata, dar mi-au făcut viața ceva mai ușoară și mai complexă.
Dacă ai vreo aplicație mișto preferată, zi-le tuturor în secțiunea de comentarii.
Speri că o să ajungem cândva să vorbești cu casa și să înțeleagă ce spui? Eu sper să vorbesc cu nevasta sau cu copilul și să facă ce le spun. :)
Da, fiul meu îmi spune uneori Morocănilă (nu știu de ce). :)
Nu am auzit pana acum de slack. In schimb gogle translate e salvator. Oriunde am fost m-a scos din problema!
Am descoperit si eu de vreun an slack. E genial :)