• Skip to primary navigation
  • Skip to content
  • Skip to primary sidebar
Gabriel Ursan

Gabriel Ursan

Blog personal

  • Despre mine
  • Marketing
  • Tehnologie
    • Criptomonede
  • Internet
    • Blogging
    • Shopify
  • Diverse
    • Dezvoltare
    • Personale
  • Vlog
  • Contact
    • Publicitate
    • Consultanță
    • Cursuri

Top 10 căi prin care cei mai buni oameni ai tăi vor pleca garantat

15/04/2013 De Gabriel Ursan 7 Comments

Ești manager, antreprenor, lider de echipă sau ai o funcție sau o responsabilitate care presupune conducerea oamenilor? Ei bine, în acest articol voi scrie despre 10 căi, metode, chestii (spuneți-le cum vreți) pe care dacă le urmați, veți pierde cel mai probabil unii dintre cei mai buni oameni din echipa sau din compania voastră.

Deci, acest articol este unul de tipul “așa nu“, însă chiar dacă problema se pune într-o manieră mai puțin pozitivă, sunt convins că vă poate fi de ajutor.

Pastrarea angajatilor

Și pentru că e un top, voi începe de la 10. la 1.

10. Tratează egal pe toată lumea.

Chiar dacă a trata egal pe toată lumea nu este neapărat un lucru rău la prima vedere, pentru oamenii buni este un lucru rău. Pentru că pur și simplu unii oameni produc mai multe rezultate decât alții și se așteaptă si fie tratați diferențiat. Cel mai bine e să nu tratezi pe toată lumea egal, ci să tratezi pe toată lumea corect.

9. Tolerează mediocritatea.

Jucătorii de liga A nu se vor simți bine să joace alături de jucători din liga D. Este important să ceri perfomanțe de la fiecare om și să menții ștacheta ridicată.

8. Bagă reguli prostești.

Nu zice nimeni să nu ai reguli deloc, zice doar să nu ai reguli prostești. Regulile sănătoase compun un sistem sănătos, însă regulile prostești pot face ca un angajat bun să-și piardă focusul și, în final, să nu mai fie atât de fericit și productiv.

7. Nu recunoaște performanțele deosebite.

Oamenii buni au performanțe deosebite și aduc contribuții deosebite. Acestea merită recunoscute și recompensate. E regulă de bază: dacă vrei ca un comportament pozitiv să fie repetat, acesta trebuie recompensat, și nu neapărat cu bani de fiecare dată.

6. Asigură-te că nu există distracție la muncă.

Unde există o regulă scrisă conform căreia la muncă toată lumea trebuie să fie seriosă mereu? Dacă există așa ceva, rupe rapid regula asta. Locul de muncă trebuie să fie un loc unde oamenii productivi să vină cu plăcere și să se simtă bine în marea majoritate a timpului.

5. Nu-ți informa oamenii.

Oamenii nu trebuie să știe doar de lucrurile pozitive din companie. Eu trebuie să afle oficial și lucrurile mai puțin pozitive. Dacă nu, zvonurile vor începe să circule, iar starea de neliniște și demotivare va crește.

4. Fă doar micro management.

Dacă le spui oamenilor doar ce trebuie să facă și cum trebuie să o facă, nu te aștepta ca lucrurile să meargă atât de bine. Oamenii trebuie să afle și de ce trebuie să facă anumite lucruri sau să îndeplinească anumite obiective. Trebuie să afle scopul. Trebuie să aibă parte de informațiile complete. Nu presupune că dacă totul în mintea ta este foarte clar, la fel va fi și în mintea lor.

3. Nu dezvolta o strategie de păstrare a oamenilor buni.

Retenția angajaților trebuie să facă parte din strategia ta. Pentru început, fă o listă cu oamenii pe care nu vrei să-i pierzi și scrie în dreptul numelor lor ce acțiuni vei întreprinde ca să fie totul ok.

2. Nu discuta cu oamenii tăi despre cum se simt.

Ăsta e un lucru foarte important, deoarece poți afla mai multe informații din timp, decât să le afli când este prea târziu și oricum nu mai poți face nimic.

1. Nu pune preț pe programul de integrare.

Se spune că primele 60 de zile de lucru la un job nou sunt zilele în care omul nou poate fi format mult mai ușor. Acordă o mare atenție programului de training și inducție. De cele mai multe ori, training-urile sunt lungi, conțin foarte multă informație, sunt organizate slab, sunt ineficiente și sunt extrem de plictisitoare. Caută să găsești o soluție la aceste probleme și amintește oamenilor că: 1. Au fost atent selecționați și că te bucuri să-i ai în companie; 2. Acum fac parte dintr-o organizație grozavă; 3. De ce jobul lor este atât de important.

Inspirație.

45.43755928.024246

Citește și...

About Gabriel Ursan

Iubesc tehnologia, marketingul online și internetul. Sunt soț și tată, iar în timpul liber îmi place să scriu pe blog, să beau bere, să fac sport sau să mă dau cu bicicleta. În rest, conduc departamentul de marketing al unui grup de companii din România și îmi place la nebunie ce fac. Scrie-mi un comentariu mai jos ;)

Reader Interactions

Comments

  1. Yamasha says

    16/04/2013 at 01:08

    am citit cu atentie articolul si … multe puncte se regasesc la mine la serviciu, dar asa se intampla cand seful este un dobitoc si un incuiat mintal, mai ales intr-un domeniu in care ar trebui sa creezi, sa vii mereu cu ceva nou.
    la noi primeaza plafonarea…

    Răspunde
    • Gabriel Ursan says

      16/04/2013 at 09:58

      Păi fă-te că primesc și șefii tăi acest articol în inbox, așa din greșeală :).

      Răspunde
      • RAdu says

        28/07/2014 at 23:37

        buna idee,exact asta ar trebui sa afle si dragii mei patroni(sot-sotie)

        Răspunde
  2. Vic says

    17/04/2013 at 23:55

    In general daca nu esti putin rau nu esti sef, doar sa ai anagajati prea perfecti.
    Iti spun din propria experienta…
    Acum na poate ca sunt unii care nu au avut nici odata confliecte cu sefi, care le convine absolul tot, insa ma indoiesc total.

    Răspunde
    • Gabriel Ursan says

      18/04/2013 at 00:11

      Depinde ce se înțelege prin rău. Dacă prin rău se înțelege disciplină, respect și seriozitate, atunci e de bine. Dacă se înțelege țipete, teroare și sufocare, atunci e de rău. Managementul se poate face și fără bâtă, iar conflicte, neînțelegeri și demotivări oricum vor exista, indiferent de stilul de manangement practicat. Important este să fie gestionate cu inteligență, raționament și diplomație.

      Și mai e o vorbă: nu degeaba firmele mari cresc și mai mari, iar firmele mici rămân mici. :) Părerea mea.

      Răspunde
  3. Laur says

    21/04/2013 at 17:39

    Nu stiu cum sa-l iau de bine sau de rau, avand in vedere ca acest articol musteste de capitalism si suna a “Citeste ultima carte despre cum sa ai o cariera fericita” scrisa de Icsulescu Steven care a ajuns intr-un hal fara de hal(ca persoana/caracter). In principiu nu e bine sa recurgi la management si sa numesti asa ceva cand vine vorba de oameni capabili care doresti sa-i ai in jurul tau in mediul profesional. In principiu fiecare individ dintr-un grup in cele din urma isi dezvolta si ilustreaza propriile lor avantaje sau elemente in care exceleaza. Atunci cand spui ca angajatul X e mai bun decat angajatul Y din punctu de vedere(persona) al abilitatlor in situatia cutare, trebuie sa recunosti ca situatia cutare e doar un anume caz/circumstanta. Toata lumea cand face ”management” se scufunda in criterii si sunt foarte putini oameni care doar fac si nu stau sa scrie articole, carti si altele. Oameni care stiu sa aprecieze si sa puna + uri si – uri cand vine vorba de a valorifica persoane, aptitudini, caractere. ”
    Multumesc mult. Si apropo nu exista perfectiune, e o mare tampenie, un angajat daca se infatisaza si cu une si cu rele inseamna ca e bun find ca e sincer cu cei din jur si da semne ca e uman, si nu urmareste cu zambetul pe buze sa te injunghie pe la spate pentru a deveni un sef mai mic, asta e pentru cei care sunt “prea sef” si au impresia ca stiu totul si uita ce inseana sa fii….uman.

    Răspunde
  4. ariastravros says

    21/04/2013 at 20:54

    Tind sa nu fiu de acord cu Laur. Intr-adevar, articolul ar fi trebuit sa mentioneze probabil ca exista o diferenta intre ‘management’ si ‘leadership’, de aici porneste totul. Ne referim la acei manageri care stiu ce inseamna ca fii people manager, nu un papagal care se uita in metrici si rapoarte toata ziua. Si da, trebuie privita situatia la nivel macro si explicata, pentru ca sunt multi anagajati care se simt motivati cand stiu ca aportul lor in companie este apreciat. Nu este o teorie corporatista, e doar Maslow si piramida nevoilor. De ce se intampla aceste lucruri in companii? Din cauza papagalilor pe post de manageri. De ce sunt ei asa? De mediocritate. Nu e vorba de societatea capitalista, cat e vorba de incompetenta si lipsa de educatie a managerilor din companii.

    Răspunde

Comentează la acest articol Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primary Sidebar

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMag prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Fashion Days prin acest link.

Ultimele articole

Revista Explore

Adevăr sau adevăr cu Revista Explore Galați

DJI Tello

Cum e DJI Tello, drona de 100 euro

Despre crearea unui magazin online cu Shopify

[Video] Vreți să fac un set de tutoriale video despre Shopify?

El Chapo Netflix

Seriale Netflix: El Chapo – Corupția ucide!

Mircea Pavalache It si tech

Recomandare canal YouTube: Mircea Pavalache It si tech

Mateo Politi

Două despre falsul medic Matteo Politi, italianul cu 8 clase care făcea operații estetice

Superland Brasov

Cum a fost la Superland Brașov

NY Basketball

De ce mulți oameni pierd la pariuri sportive

cadouri Valentine`s Day pentru femei si barbati

5 idei de cadouri Valentine`s Day pentru femei si barbati

Italia cade în recesiune economică

Urmărește-mă

  • Facebook
  • Google+
  • Instagram
  • LinkedIn
  • Twitter
  • YouTube

Email Newsletter

Duminica la 11 trimit un email cu rezumatul articolelor noi.

Politica Cookies

Blogroll

  • Andrei Cismaru
  • Cetin Ametcea
  • Dan Dragomir
  • Mihai Vasilescu
  • Radu Dumitru
  • Rețete Culinare
  • Vali Petcu

Arhive

  • Politică de confidențialitate
  • Politica Cookies
  • Termeni și condiții
Acest site folosește cookies pentru a oferi o experiență plăcută de utilizare. Dacă îl vizitezi în continuare înseamnă că ești ok cu asta.OkAflă mai multe