The Elder Scrolls: Skyrim, un joc fain pe care l-am terminat relativ repede.
Mi-a plăcut. Aș vrea să joc ceva asemănător și aș avea nevoie de ceva recomandări. Da, știu că există The Elder Scrolls Online, dar nu m-aș mai avânta la un joc online având în vedere că la un moment dat dezvoltasem o oarecare dependență față de WoW.
Parcă m-aș feri cu ocazia asta de jocurile online de tip neverending. Cu toate că Skyrim e un joc relativ vechi printre gameri și că mai poți să faci o grămadă de questuri și de chestii prin el odată ce l-ai terminat, adică am finalizat main quests, nu mă mai atrage. Mi-ar plăcea să mai încerc și altceva. Ceva care se poate juca eventual cu un gamepad. V-am zis că mi-am luat gamepad XBOX pentru PC pentru Mortal Kombat X și Skyrim, da? Pentru că pur și simplu e mai fain așa.
Momentan recunosc că am pus ochii pe două jocuri pe care le-aș lua ca să le joc cu gamepad-ul. Tot RPG-uri, că astea îmi plac și astea mă atrag în mod special.
Primul ar fi cea mai recentă variantă Assassin`s Creed. Sau nu știu, la câte variante există aș începe cu prima și le-aș lua pe următoarele până apare și ediția din toamnă. Nu am jucat niciodată acest joc, dar cred că mi-ar plăcea.
Apoi, m-am mai gândit la The Witcher 3. Cică e un super joc. Partea nasoală e că e cu mulți monștri. Și pentru mine treaba asta deja a devenit un mic clișeu. În toate jocurile omori numai monștri și necurați. Am făcut asta atâta vreme încât nu prea mă mai atrage oricât de lăudată ar fi o grafică sau un gameplay. Așa că vă rog să băgați niște sugestii dacă aveți chef. Eventual ceva care poate fi jucat de pe gamepad, că mie îmi place să-mi conectez laptopul la TV prin HDMI și să-l transform într-o consolă de jocuri. Nu numai că se vede super, dar e mai comod să te joci de pe canapea :) Așa că vă rog să dați cu recomandări ;)
Unul din felurile în care îmi ocup timpul este să vând jocuri de console.
Assasins o iei de la 0, ai zis ca ai început deja.
God of War, bă povestea merită atât de mult încât 400 ron pe o consolă sh nu e mult.
Call of Duty, la fel jucate în serie.
Battlefield serie
Far cry serie
Uncharted
InFamous
The last of us
……
God of War series. :D
GOW nu e pe PC, e pe consola. Poti juca jocuri PSP si pe PC cu un emulator, insa iti trebuie o configuratie foarte puternica. GOW a devenit jucabil la mine doar dupa ce am trecut pe procesor x8 si placa video R9 270X. http://blogcartus.com/recomandari-gadget/emulator-psp-pe-android-si-windows/
Cum zicea cineva mai jos … parca 400 lei pentru o consola SH nu e un capat de lume. :)
Seria Batman se poate juca pe gamepad
Dacă eşti cu adevărat pasionat de jocurile Desktop, îţi recomand Counter Strike Global Offensive. E cel mai tare joc! :D Părerea mea… Dar şi cel mai jucat.
De curiozitate. Ce nivel aveai cand ai terminat mainquest-ul la Skyrim? Pune un print screen cu Skill Tree-ul, daca vrei :D
L-am dezinstalat aseară :(
AC e superb, cum recomanda si altii, dar, eu te sfatuiesc sa incerci:
1. The Witcher (care pare a fi peste Skyrim din ce am vazut: eu il voi juca incepand cu 29 iunie :)) )
2. Dragon Age Inquisition (poveste complexa, grafica misto)
3. Far Cry 4 (peisaje de te doare mintea, multe misiuni, un joc care mie mi-a placut, plus ca poti juca si online cu prietenii),
4. GTA V – no comment.
5. Middle Earth – Shadow of Mordor (e cu orci, nu cu monstri si e perfect daca esti fan LOTR)
La assassins Îți recomand sa joci toată seria. Are poveste mișto.
Deci și tu zici să o iau de la 0 cu seria, nu?
Toti zicem asta. :))
La ce te referi? La luatul de la 0? :)
Nu mai contează. Deja am cumpărat prima ediție :)