dependenta de alcool

Si asa am devenit foarte dependent de alcool

Din fericire nu e vorba despre mine. Am primit textul de mai jos de la un cititor care dorește să rămână anonim. Și am ales să-l public pentru că mulți dintre noi nu sunt departe. S-a semnat „Mihai”, dar ar putea fi oricare dintre noi. Eu recunosc că am pus diacriticele. Și virgulele. Și multe corecturi pe text (topică, exprimare, așezare în pagină etc.) Mai departe aveți zona de comentarii. Citiți până la capăt, că merită.

Am început ca toată lumea, o bere cu băieții pe vremea adolescenței. Chiar dacă nu aveam bani de bere, tot făceam rost. Era prosteală ca între băieți. La început rupeam berea în două pe la colțuri. După care am ajuns să nu-mi mai fie frică de baruri. Mă simțeam bine. Mă cunoșteau toți barmanii și patronii de baruri din cartier ca pe un cal breaz. Și mă plăceau și mă încurajau să consum. Pentru simplul fapt că eram un client potențial de alcool mai bun decât toți triștii care zăboveau prin baruri și nu aveau nici o perspectivă de viitor. Am găsit și eu o fată. Fată de cartier. Cercei mari și rotunzi din aur, brunetă, manelistă convinsă. Exact așa cum eram și eu. Un tip mereu bronzat cu niște tatuaje expirate făcute la 16 ani. Care culmea, atrăgeau toate puștoaicele din cartierul rău famat în care trăiam. Pe vremea aceea am avut și fete care se băteau între ele pentru mine. Niște românce cu părinți săraci care își doreau să fie țigănci, pentru că a fi țigan era tare pe vremea aceea. M-am împrietenit și cu mulți țigani. S-au dovedit a fi într-un final oameni mult mai ok decât prietenii mei români. Dar nu contează asta.

Nu exista seară în care să nu ies pe la vreo 6 din casă și să nu beau deja toți banii pe care îi aveam la mine până la 8. După 8, deja începea vânătoarea de bani și băutură de la băieți. Eram destul de popular, dar nu aveam nici o chiflă în stomac, după cum spune zicala. Partea bună e că mă descurcam. Eram un tip simpatic și mulți voiau să bea cu mine, să le fiu alături când jucau la păcănele. Deja mă simțeam ca un bufon la curtea regelui. Dar nu-mi păsa. Îmi plăcea că am de băut de la fiecare prieten, amic sau străin care dorea companie.

Statutul îmi scăzuse drastic, pentru că nu aveam ce oferi unei femei. Lumea zicea deja că sunt bețiv. La început au fost glume pe treaba asta. După care adevăr. Nu știu cum am reușit, dar am fost ceva vreme băiat mai liniștit și m-am combinat cu o cocalară. Ea mă iubea. Începusem s-o iubesc și eu. Era bruneta mea și mă ajuta mereu. Fura bani de la părinți numai să am eu ce bea și mă distra. Din cauza alcoolului am bătut-o de câteva ori. Prima dată a fost o palmă. Dar într-o seară am umplut-o de sânge de la câți genunchi în gură i-am dat. M-a iertat mereu după ce veneam seara la ea cu ochii în lacrimi și îmi ceream iertare în genunchi.

A rămas însărcinată cu mine și a născut un băiețel sănătos tun. Nu știu cât de pregătit eram pentru asta, dar era băiețelul meu și îl iubeam. Bineînțeles, ea se ocupa de toate, schimbat scutece, mers la doctor etc. Nici nu am simțit că am copil în casă. Pentru că ea se ocupa de tot. Pe vremea aia credeam că e normal să se ocupe doar femeia de copil, iar eu să vin acasă să îl drăgălesc un pic și apoi să-l pasez la ea. Ea devenise ciufută deja și nu o mai priveam cu aceeași ochi. Nici ea pe mine. Simțeam asta. De sex nici nu mai încăpea vorba. Ea nu dorea sex niciodată, nici când eram treaz, iar eu începeam deja să nu o mai vreau din orgoliu. Chiar dacă ea arăta încă bine și multi prieteni de-ai mei ar fi făcut sex cu ea fără nici o remușcare. În toată această perioadă îmi luasem un job serios la o firmă de curierat care a început să mă fută pe toate părțile. Salariul de bază plus o șpagă, două, de la oameni cu bun simț (clienți) mă scoteau din rahat cu banii de cafea pe ziua respectivă. Trăgeam cu casa, cum se zice. Dar a mea era mereu ciufută și îmi reproșa că nu fac și mai mult pentru familie.

Așa că am început să mă întorc din nou la prietenii mei din cartier. Aceștia nici nu mă înțelegeau, nici nu mă aprobau, nici nu mă condamnau. Pur și simplu mă acceptau. Și am început din nou să beau cot la cot cu ei. Prima dată când am venit beat acasă după toate episoadele astea am avut parte de o ceartă pe cinste. Îmi venea să o bat de să o omor, dar m-am abținut și m-am culcat. A doua seară la fel. După care a devenit obișnuință. Nu îmi mai păsa. Anturajul mă făcea să mă simt bine și restul nu mai conta. Doar dacă venea vorba despre băiețelul meu (care intrase la grădiniță între timp) mă emoționam. În rest, nu-mi păsa. Consumam alcool ca și cum ar fi fost ceva normal. Și credeam că ea o să mă suporte la nesfârșit pentru că eu aduc mai mulți bani în casă.

Când consumam alcool nu mai știam de mine. Nu mai eram eu. Soția mea mă luase pentru băiatul cu ochi căprui și sinceri pe care îi aveam, nu pentru ce zicea lumea din jur. Și mă obișnuisem cu o rutină în care eu mă alcoolizam, veneam acasă, încurcam două înjurături și mă culcam. Nici măcar nu mi-am dat seama când a trecut timpul și băiatul a ajuns la școală. Noroc că soția trăgea de orice ban ca să-i fie bine copilului. Nici măcar nu știam că băiatul meu merge la o școală în care se purta deja iPhone, iar băiatul meu visa la unul. Nici măcar nu știam pe ce lume trăiesc.

Însă atunci când ieșeam cu băieții, după câteva beri îmi dispăreau toate grijile. Mă gândeam numai la mine. Am stârnit o altercație la un moment dat cu niște băieți de la altă masă. Eram beat. Eram zmeu. Am fost înjunghiat în coaste de două ori. Suficient încât prietenii mei să mă care la spital, că eu eram prea beat ca să-mi dau seama de ce se întâmplă. Aveam o senzație prin care voiam să-i bat și să-i omor. S-a rupt filmul. M-am trezit pe un pat jegos de spital, iar asistentele nu mă băgau în seamă. Eram catalogat ca fiind bețivul bătăuș care a supraviețiuit, deși nu merita asta.

Experiența asta m-a marcat. Ce era și mai ciudat e că nu mă vizita nimeni. Am crezut că soția nu știa ce mi s-a întâmplat și că de asta nu vine la mine la spital. I-am dat SMS. Nimic. M-am impacientat și am crezut că ea și copilul au pățit ceva. Am cerut externarea pe propria răspundere (starea mea era stabilă, eram ok). După ce am coborât din tramvai în cartier am mers pe jos până acasă. Am trecut prin fața barului în care stăteam deseori. Prietenii mei erau acolo. M-au aplaudat și m-au invitat la o bere. Nu știu ce a fost în capul meu și am acceptat, bandajat fiind. Am băut multă bere, deși luam antibiotice. M-am amețit un pic, dar nu prea tare.

Am ajuns acasă. Casa era goală. Am citit cu greu un bilet prin care mi se explica că sunt prea prost să duc o familie și că soția și copilul s-au mutat la țară, la părinții soției. Îmi venea să distrug tot în jurul meu. Am coborât la magazin, mi-am luat o sticlă de vin și un pachet de țigări pe datorie. Am distrus toată casa de nervi. Am adormit din greșeală. M-am trezit cu dureri de cap și am realizat că tot ce mi se întâmplă e real, nu-i un vis urât. Am încercat ulterior diverse împăcări cu soția. Marea majoritate după ce mă îmbătam bine și îmi făceam curaj. Era să și bat un taximestrist pe care l-am luat într-o noapte să mă ducă la țară la ei, beat fiind bineînțeles.

Soția nu mai vrea să audă de mine, iar pe copil nu l-am mai văzut de prea multă vreme. Adorm în fiecare noapte cu gândul la ei și la cât de mult am greșit. Bineînțeles că am pierdut serviciul. M-am apucat de niște cursuri de agent de pază. Și nu mai pun gură gram de alcool, deși de multe ori îmi doresc. E ca o dependență. Îmi vine să beau non-stop, dar mă opresc. Alcoolul mi-a distrus viața. Dar nu mai beau. Și mereu sper că există cale de întoarcere. Simt că draga mea soție mă iubește încă și că odată trăită experiența asta macabră pot să ofer mai multe copilului meu. Iar dacă ai avut timpul necesar să citești încă o dramă, îți dai seama că nu-s prost. Nu suficient de prost încât să fiu încă odată mult prea dependent de alcool. Tu ce ai face?

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

6 Comments

  • Iulian

    Reply Reply 22/08/2014

    Emoționat. Foarte emoționant. Și trist în același timp.

    Acest om e dovada vie că viciile (de orice fel) și anturajul pot distruge viața unei persoane, mai ales dacă vorbim de alcool sau droguri, care te fac (așa cred, n-am încercat și nici n-aș vrea) să-ți pierzi capul. Și, din păcate, e doar unul din dependenții de alcool cărora viciul le-a făcut viața praf.

    Sper ca omul ăsta să reușească să-și refacă viața. Faptul că a conștientizat situația în care se află e un început bun. ;)

  • Coffee

    Reply Reply 22/08/2014

    Daca ti-a scris înseamnă ca a simtit nevoia sa vorbeasca cu altcineva. Sa il felicitam ca a trecut peste acea perioada si sa ii dorim ca lucrurile sa revina cat mai repede la normal pe toate planurile.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 22/08/2014

      Aveam textul de ceva timp de la el, dar abia aseara mi-am facut curaj si timp sa-l aranjez. Sper ca acum totul e mult mai ok in viata lui.

      • Marian+Naziru

        Reply Reply 23/08/2014

        Si eu s[er sa-i fie mai bine.Mie ,personal nu mi-a placut alcoolul niciodata.Abia in ultimul timp am
        inceput sa gust si numai cognac.Beau 200 ml intr-o saptamina sau 2,cind imi aduc aminte.Altfel nu.
        II doresc baiatului descris mai sus s-o ia pe calea cea buna,adica sa bea da’ cu masura asa cum e
        valabil pentru orice,cumpatat si o sa-i fie bine.

  • ADrian

    Reply Reply 22/08/2014

    Am si eu „amici” de acest gen si am observat ca de la o bere cu baietii in extrema 2 (adica sa bei non stop) este un pas mic.

  • mirabela

    Reply Reply 24/08/2014

    Orice am ar un viciu, important e sa nu facem abuz. Exemplul de mai sus ar trebui evitat.

Leave A Response

* Denotes Required Field