Scrisoare catre mine, copilul

Dragă Găbiță (că așa îți ziceau părinții și vecinii),

Încep aceste rânduri prin ați spune că ai fost un copil pe cinste. Mulți s-ar fi așteptat ca la genul ăsta de scrisori către tine, copilul, să scriu tot felul de prostii legate de cât de rău îmi pare că n-am făcut aia, că n-am făcut cealaltă, că nu ți-am oferit suficient timp sau alte chestii de genul ăsta. Am să le zic “bla, bla, blauri”. Ca să nu le zic altfel, că e doar o scrisoare adresată ție, copilul. Iar copiii (apropo, să nu uiți niciodată că unele cuvinte se scriu corect gramatical cu 3 de “i”, indiferent cât vei îmbătrâni) nu trebuie să audă prostii sau… hai să le zicem chestii irelevante pentru o anumită vârstă.

După cum spuneam, ai fost un copil pe cinste. În primul și în primul rând pentru că nu prea ai fost bolnav, iar acest lucru se datorează în mare parte mamei tale care a avut mereu grijă să-ți pui căciula, chiar dacă afară nu era chiar vreme de căciulă, dacă înțelegi ce vreau să spun. Probabil, dacă citești această scrisoare, expresia “Găbiță, căciula!” îți va suna extrem de cunoscută și te va bântui toată viața. Ba mai mult, prietenii o vor găsi chiar amuzantă cu fiecare ocazie în care se face câte un grătar și se vor depăna amintiri alături de o băutură formată din malț, hamei și apă.

Nu ai fost cel mai cuminte copil, dar de mic te-ai priceput la marketing. Parcă marketingul a fost ceva ce ai avut în sânge. Și zic asta pentru că deși nu ai fost cel mai cuminte copil, vecinii din bloc sau chiar părinții te considerau, hai poate nu cel mai cel, dar unul dintre cei mai cuminți copii de la bloc. Te pricepeai să creezi impresia asta fără să faci nimic special. Nu era ceva deliberat. Asta ți-a creat o reputație bunicică. Din păcate n-ai reușit niciodată să ascunzi faptul că uneori ești cam bleguț. Nu reușești nici acum. Bucură-te măcar că uneori ești bleg pentru că vrei să faci lucruri bune, nu ești bleg pentru că ești prost. Asta e partea faină la tine, că mereu reușeai să vezi partea plină a paharului.

Nici la școală nu ai fost strălucit. În general te-ai situat în zona de mijloc și uneori mai treceai acest prag. Aveai noroc de faptul că aveai față de om bun și ochi sinceri. De asta nu prea ți-ai luat bătaie. De la nimeni. Da, recunosc, ai avut și mulți băieți care țineau la tine în cartier, dar dacă erai prost crede-mă că nu erau atât de săritori. Și după cum vezi, ai rămas amic cu marea lor majoritate și în ziua de azi. Însă ai avut noroc și că marea majoritate a profesorilor te plăceau pentru că împreună cu niște colegi făceai glume bune, nu țărăneli așa cum fac unii copii la școală în ziua de azi. Te felicit că ai reușit să dai dovadă de respect în marea majoritate a situațiilor, chiar dacă ulterior aveai în cap cel puțin 3 scenarii în care puteai să-ți omori victima. Dar nu prea intrai în conflicte pentru că pur și simplu nu intrai. Autoironia făcea parte din tine așa cum face parte bicarbonatul de sodiu din mici sau acidul hialuronic din Bianca Drăgușanu. Te-a ajutat destul de mult treaba asta.

În rest, ai fost un tip pe cinste, după cum ziceam. Poate chiar unii o să-ți lase un comentariu ca să confirme sau să infirme asta. Mie personal nu îmi pare rău de nimic în momentul în care îți scriu această scrisoare. Nici ție nu cred că îți pare rău de nimic din ce ți se întâmplă în copilărie. Poate doar de faptul că tu sau ai tăi nu prea au bani. Stai liniștit, asta se va rezolva. Vei munci, nu te vei da bătut, vei avea entuziasm, te vei dedica cu pasiune și vor veni și banii. Cu timpul va fi un pic mai greu, dar cu puțină disciplină vei obține și timp. Și va veni și momentul când anii vor trece și se va mai duce din copilărie, dar nu te agita. Abia aștept să o cunoști pe fiica ta, Sara. Vei avea ocazia să copilărești din nou.

Cu drag,

Gabi – 27 ani