Schimbări pentru GSMRo

GSMRo este brandul pe care l-am creat în februarie 2011. A crescut într-un an cât alţii în 2 (ca să nu exagerez prea mult :)). Mi-a adus o grămadă de satisfacţii şi împliniri. Este momentul ca GSMRo să meargă mai departe “la braţ” cu mai multe persoane, nu numai cu mine. De fapt, în ultima perioadă chiar asta s-a şi întâmplat şi ţin să le mulţumesc celor care mi-au fost alături.

Ca să clarificăm din start:

GSMRo.ro rămâne în continuare blog.

GSMRoShop.ro va deveni magazin online.

Brandul GSMRo rămâne acelaşi.

GSMRo

Nu a fost ceva planificat. Nu, această mutare nu face parte dintr-o conspiraţie bine gândită. Pur şi simplu a venit momentul ca brandul GSMRo să se dezvolte într-o direcţie mult mai comercială. Din acest moment, brandul GSMRo a intrat în grupul de companii Agress Business.

În cele ce urmează am să vă ofer detalii despre toate schimbările.

Agress Business

Agress Business este un grup de companii cu o experienţă considerabilă în vânzări de telefonie mobilă şi nu numai. Grupul Agress Business a luat naştere în 1997. De atunci şi până în acest moment a acumulat atât de multă experienţă în vânzările de telefonie mobilă şi accesorii GSM încât am toată încrederea că vor reuşi să reprezinte o alternativă demnă de luat în seamă în piaţa online din România.

Prin intermediul brandului GSMRo, Agress Business va întări noţiunea de vânzare consultativă în onlineul românesc.

GSMRo este în acest moment prezenţa online a grupului Agress Business. De restul siteurilor care ar trebui să le aibă acest grup de firme voi începe să mă ocup eu, deci nu începeţi să căutaţi Agress Business pe Google că veţi găsi deocamdată cel mult un template gol :).

Blogul GSMRo

Blogul GSMRo va putea fi regăsit în continuare la aceeaşi adresă (GSMRo.ro). Nu înseamnă că blogul GSMRo va fi doar un blog de companie. Pe blog vor fi în continuare articole despre telefonie mobilă şi IT&C. Se vor publica ştiri, recenzii şi păreri, ca deobicei. Ioan Suhov rămâne în continuare Redactor Şef. Nothing changed.

În afară de articolele care vor face trimitere directă către vreo promoţie sau vreun produs pe care GSMRo Shop îl va comercializa, vor exista acelaşi gen de articole ca şi până acum. Într-o proporţie mai mică sau mai mare. Asta rămâne de văzut şi mai ales de apreciat de cititori. Dacă un produs are dezavantaje, le vom menţiona ca şi până acum chiar dacă acel produs se află în catalogul GSMRo Shop.

S-ar putea să mă întorc în scurtă vreme la prezentări video de produs :)! Atenţie, prezentări, că de reviewuri video nu ştiu în ce măsură voi avea timp şi nu vreau să promit nimic deocamdată.

Sloganul brandului GSMRo este Alege Inteligent, iar profitul pe termen lung se face dacă ajutăm cu adevărat oamenii să aleagă inteligent. O alegere inteligentă poate fi definită la noi de 3 mari parametri: consultanţă, preţ, post vânzare. Promit că mă voi lupta să ţin aceşti 3 parametri cât mai echilibraţi atâta vreme cât numele Gabriel Ursan va fi legat de GSMRo.

GSMRo Shop

GSMRo Shop este în curs de dezvoltare. Când va fi gata voi anunţa. Clar vorbim de luna octombrie 2012. Ţintesc la 1 octombrie 2012, dar sunt prea mulţi parametrii pe care nu îi pot controla total în acest moment ca să pot oferi o dată oficială de lansare.

Toată lumea ştie că nu sunt genul de om lipsit de integritate aşa că nu fac promisiuni aiurea. Cu siguranţă toată lumea va şti cu cel puţin 2 săptămâni înainte de lansare când va putea face prima comandă pe GSMRoShop.ro.

Cert este că dezvoltarea GSMRo Shop se va axa pe următoarele aspecte:

  • Consultanţă live (chat, mail şi telefon) pentru clienţi, în timpul orelor de program.
  • Transport gratuit pentru comenzi peste o sumă mai mică.
  • Interacţiune transparentă cu potenţialii clienţi.
  • Sistem facil de retur a produselor şi a banilor, fără bătăi de cap.
  • Soluţionare rapidă a situaţiilor de garanţie.
  • Preţuri competitive în raport cu principalele magazine online româneşti.
  • Posibilitate de livrare a produselor pe comandă (dacă nu sunt pe stoc asta nu înseamnă că nu te putem ajuta).
  • Program de fidelitate pentru clienţi.
  • Discounturi semnificative pentru achiziţii en-gross (există stoc şi putere de aprovizionare, deci ne vom putea adresa şi vom putea mulţumi inclusiv persoanele juridice).

Linkuri

Chiar dacă de cele mai multe ori nu există contracte, GSMRo se ţine de cuvânt indiferent de situaţie. Linkurile din secţiunea Recomandăm au fost păstrate pe prima pagină şi pe toate paginile GSMRo.ro. Vor fi păstrate conform înţelegerii, indiferent că unele linkuri sunt ale viitoarei “concurenţeGSMRo. Acest lucru ar trebui să fie de bun augur pentru toată lumea având în vedere că se va investi în promovare. Totuşi, în cazul în care vreun partener nu este deacord cu actuală structură, suntem gata să îl despăgubim proporţional cu perioada rămasă din înţelegere. Orice este posibil.

Linkurile către parteneri, către cei care ne plac şi către cei cărora le mulţumim au fost păstrate şi se vor vedea în zona din dreapta a oricărui articol. Simplul fapt că aceşti oameni sau aceste companii au avut încredere în GSMRo chiar şi atunci când era un “nou născut“, ne bucură foarte mult. Linkurile către ei vor rămâne unde trebuie suficient timp încât să ne dăm seama dacă vom împărtăşi în continuare acelaşi sistem de valori şi dacă ne vom citi.

Articole blog

Articolele de pe blogul GSMRo vor rămâne neatinse. Dacă am promovat vreun magazin online care ne va deveni concurent din acest moment, înseamnă că am fost sinceri. Nu se schimbă nimic peste noapte. Nu la noi. Nu la GSMRo.

Gabriel Ursan

Şi ca să răspund la cea mai fierbinte întrebare trebuie să vă spun că nu, nu am vândut GSMRo către Agress Business. Am devenit partener. E drept că nu voi fi tocmai un partener cu drepturi depline şi că GSMRo nu va mai fi al meu “atât de mult” ca înainte, deşi mă voi implica activ în continuare.

GSMRo va purta în continuare amprenta Gabriel Ursan într-o anumită măsură. Nu de alta, dar tot eu mă voi ocupa de PR. Rezultatele şi timpul le va aranja pe toate. Mă veţi găsi în continuare pe GabrielUrsan.ro la orice oră din zi şi din noapte, însă subiectele legate de GSMRo aş prefera să le discutăm prin intermediul platformelor de comunicare GSMRo pentru că voi fi şi acolo.

Schimbări pentru GSMRo

Schimbarea

Nu vă temeţi de schimbare. Schimbarea înseamnă evoluţie. Puteţi fi în continuare alături de mine şi alături de GSMRo susţinând această schimbare. Cel puţin 75% din cei care au citit acest articol până la capăt nu cred că vor fi impactaţi atât de negativ de această schimbare. Cei 25% care înţeleg pe deplin ce urmează să se întâmple, vor deveni cei mai constructivi oameni pentru GSMRo, fie că se vor afla în postura de clienţi, colaboratori sau cititori.

Restul de 75% sper să-mi ofere ocazia de a le recâştiga încrederea în timp. Pentru cei care vor un pic de dezvoltare personală, am scris un guest post despre schimbare aici, pe blogul lui Ştefan Murgeanu, autorul cărţii Concediază-ţi Şeful.

Încrederea se câştigă greu şi se poate pierde foarte repede.

GSMRo Shop are şanse reale să joace în liga mare a magazinelor online din România.

Merităm această şansă!

Apoi, depinde doar de noi ce vom face cu ea.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

19 comentarii la „Schimbări pentru GSMRo”

  1. Felicitari si va urez multa bafta!
    Avand in vedere coaborarea anterioara, imi este cunoscut profesionalismul si seriozitatea de care sunteti capabili si sunt 100% sigur ca acest proiect este unul de succes. In ceea ce priveste concurenta, pe langa experienta dobandita de-a lungul timpului, aveti un avantaj considerabil deoarece, vorba aia, OMUL SFINTESTE LOCUL !!
    Succes inca odata!

    Răspunde
  2. felicitari dar ai mult de munca sa prinzi din urma unele magazine online deja consacrate la noi… Va trebui sa vii cu preturi foarte atractive sa incepi sa ai niste furnizori stabili etc etc nu cred ca este cazul sa te invat eu…

    Răspunde
    • Nu e vorba de prins din urmă. Noi pur şi simplu ne vom axa pe consultanţă, preţ şi post vânzare. Astea 3 criterii cred eu că ne vor aduce succesul. În ceea ce priveşte preţurile, cu siguranţă vom fi în piaţă, mai ales că vorbim de un start up. Legat de furnizori, nu-mi fac nici cea mai mică problemă pentru că Agress lucrează cu principalii furnizori de GSM înainte ca aceştia să aibă chiar un cod fiscal :) (în 1997 până şi cei mai mari furnizori erau la început), iar în fiecare zi de luni acestia îşi primesc banii, chiar şi în avans (asta o pot confirma şi ei dacă vor citi acest articol).

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.