Feriți-vă de sarea amară :)

Asta e o întâmplare semi-amuzantă prin care am trecut în urmă cu ceva vreme. Pe mine mă mai apucă uneori pandaliile cu detoxifiere, slăbire și alte alea. Și am citit eu la un moment dat că există o cură cu sare amară, ulei de măsline și zeamă de lămâie.

Iar cura aia zicea să dizolvi un pliculeț de sare amară (pe care îl cumperi de la farmacie) în apă călduță și să bei. Apoi, spre seară, să razi un pahar de ulei de măsline cu suc de lămâie ca să nu-ți vină greață. Stați liniștiți, că n-am apucat să ajung la paharul de ulei și zeama de lămâie.

Dar am citit despre asta când eram la muncă. Și chiar am împărtășit intențiile mele cu niște colegi. Ei mi-au zis: Băi Gheorghe, stai liniștit că nu știi ce pățești, nu te joci cu sarea amară. Asta m-a incitat și mai mult. Băi frate, da ce poate să facă sarea aia amară? Hai să vedem. Era pe final de program. Mă duc repede la farmacie și cumpăr 3 pliculețe. În indicațiile curei scria doar unul. Eu am luat 3. Ca să fie.

Am pus eu un pahar de apă caldă și am amestecat un pliculeț de sare amară acolo. Și dăi și bea. Avea un gust oribil, dar hai să vedem ce și cum. Nu s-a dus toată sarea de pe fund, așa că ia și mai bagă apă peste ca să o iei pe toată Gabriele. Nu s-a dus toată de pe fund nici la al doilea pahar, așa că bagă-l pe-al treilea. Și s-a dus. Consumasem tot.

Ajung eu la birou și nimic. Mi-am zis că sarea amară e altă frecție la picior de lemn de pe site-uri ca acestea. Când să plec de la birou parcă mă borfăia oleacă. Am zis că e ceva normal. Doar am băut aproape un litru de apă în mai puțin de 5 minute. Ajung acasă ca să o iau pe fiică-mea în primire de la bonă. Frate, atunci m-a lovit puternic. Am simțit așa o senzație că dacă nu iese pe unde trebuie, sigur îmi iese pe nas.

Nu mai pleca bona. Stați să vă zic ce a mâncat, ce a făcut etc. Eu nu mai puteam. Eram alb la față. Într-un final pleacă. Am țintit baia cu vitejie. Nu apuc să-mi dau pantalonii jos că bate cineva la ușă. Un vecin care voia să-i semnez ceva ca să-și monteze centrală termică. Și avea și bani în mână pentru nu știu ce cotă parte. Am semnat imediat și nu am luat nici un ban. În final treaba a fost înfăptuită. Numai că nu m-am oprit aici, deși o pățisem. Oare ce ar face un al doilea pliculeț de sare amară? Ei bine, am aflat. Se numește noapte albă. Ca să nu mai zic că efectul s-a propagat și a doua zi. Zi în care aveam o deplasare la Constanța. Da, deci feriți-vă de sarea amară dacă nu vă pregătiți bine în ziua respectivă și în ziua de după.

Sare amara

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

24 de comentarii la „Feriți-vă de sarea amară :)”

  1. Bună am și eu o intrebare după curățarea ficatului și a vezicii biliare se poate mânca normal sau la regim ?

    Răspunde
  2. Buna ziua !! Am facut aceasta cura cu sare amara exact cum scrie in cartea “Liver Cleanse” de Andreas Moritz ! Am inceput cu 6 zile de post cu mancare de post ,fara carne,fara oua,fara lapte,branza sau ceva de origine animala si am baut in fiecare zi 1 L de suc proaspat de mere ! In a 6 a zi am mancat ultima masa la ora 14 si la ora 18 am baut primul pahar de apa cu sare amara si in 30 min a inceput auto clisma ,am inceput sa merg la wc din 10 in 10 min ! La ora 20 am baut al doilea pahar de 200 ml de apa cu sare amara si pana la ora 21 am golit tot colonul ! Am respectat pas cu pas in continuare toata cura incepand cu primul pahar de 100 ml de ulei de masline cu 100 ml de suc de lamaie ,etc ! Dimineata la ora 6 am baut al 3 lea pahar de apa cu sare amara si in 20 min am inceput sa elimin asa numitele pietre verzi de colesterol ! am eliminat peste 50 de pietre de marimi diferite de pana la 2 cm si 100 de pietricele ! Am baut la ora 8 si al doilea pahar de apa cu sare amara si am continuat sa elimin toxinele din ficat ! Am pastrat si pozat cele mai mari pietre verzi ! intradevar a doua si a 3 a zi am avut junghiuri in zona colonului pt ca sigur au mai ramas resturi de pietre care sant toxice si de aici si durerile ! Tocmai din aceasta cauza se recomanda o clisma la 2 zile dupa cura pt a curata de tot colonul ! Recomand aceasta cura dar doar cu respectarea cu strictete a regimului alimentar si pregatirea pt cura exact ca in carte ! Ma simt mult mai bine si plin de energie dupa cura si vreau sa o repet peste o luna ! Vreau sa mentionez ca aceasta nu este o cura minune pt slabit , este o cura de curatare a ficatului si a colecistului !

    Răspunde
    • @Florin Sandu: si eu am facut detox dupa cartea lui A.Moritz, cu ani in urma si am eliminat acele “pietre” care miros oribil. Le păstrasem in baie într-un borcan pe cele mai reprezentative ca un soi de reminder. Insa la a doua cura dintr-un cumul de factori m-am ales cu consecințe, nu eram in țară iar paramedicii nu înțelegeau cum adică imi scot singura pietrele de la ficat si colectist. Faza nasoala a fost ca șeful de secție nu putea sa accepte ca îmi puneam singura diagnostic, ignora complet ce ii spuneam pt ca noi românii suntem cam ultimii in ochii englezilor, și consecința a fost extirparea bilei (fiind plina de pietre). Tipul de la scan nu înțelegea cum de mai stau in picioare cu ce vedea pe aparat, când i-am explicat despre cartea lui A.Moritz si-a luat notițe. Știam ce mersese neconform.
      Eu as vrea sa mai fac un asemenea detox dar am nevoie de un medic care sa ma asiste, singură in absența colecistului si cu alte aspecte , nu ma tentează.

      Răspunde
  3. Este o cură foarte bună dacă e ținută așa cum trebuie și ea se face în weekend, când stai acasă…eu am făcut-o exact cum a zis rețeta Crina si mă simt minunat. Ajută și in slăbire dar și in starea de sănătate ptr că curăță fierea dar si ficatul,care are rol foarte important in buna funcționare a organismului…am repetat-o de 6-7 ori la intervale de o lună între ele,si vreau sa o mai fac ptr că e fff bună,o recomand!

    Răspunde
  4. Buna seara! Reteta functioneaza! Tocmai am terminat si am slabit 2 kg chiar.:)

    Este foarte important daca sunteti vegetarian sau nu (eu am tinut acest detox acum doi ani-mancam carne si acum-cand nu mananc carne). Este o diferenta incredibila.
    In cazul in care sunteti consumator de carne si alte alimente “grele” sa zic asa pentru organism, va trebui sa tineti o dieta de o zi-doua inainte-doar fresh-uri preferabil mere, afine-ajuta foarte mult, nu va inchipuiti ca beti un pahar si gata! Hocus pocus sunteti detoxifiat.

    Aceasta ar fi sa zicem
    ZIUA 1- se bea doar suc de fructe

    ZIUA 2- se amesteca 700 ml de apa cu 4 linguri de sare amara, SE AGITA BINE, se pune la frigider
    ora 18-00-200 ml de apa cu sare amara-aproximativ un pahar
    ora 20-00-200 ml de apa cu sare amara
    ora 22-00-125 ml de suc de lamaie amestecat cu 125 ml de ulei masline-puteti pune mai mult suc de lamaie daca vi se pare greu de baut
    apoi trebuie sa stai in pozitie orizontala

    ZIUA 3-
    ora 10-00-200 ml de apa cu sare amara
    ora 12-00-200 ml de apa cu sare amara
    ora 14-00- fresh, suc de fructe, etc
    ora 16-00-la fel, fresh
    abia spre seara consumati fructe sau legume-si f important! fara mancare gatita

    Acest detox este foarte bun si recunoscut chiar in cadrul programelor specializate de detoxifiere insa trebuie tinut foarte strict, altfel nu cred ca are un efect.

    Mersi!! Succes!

    Răspunde
  5. Am făcut cura cu ulei de măsline, lamaie si sare amara, funcționează, o recomanda si terapeutic Fulga, chiar are produse gata preparate. De la ora 14 nu se mai mananca nimic, la 16 se ia o linguriță de sare amara dizolvată in apa, la ora 20 se ia 100 ml ulei amestecat cu 100 ml sus de lămâie. Stai culcat pe partea dreaptă cat mai mult posibil. Dimineata la ora 6 mai iei o doza de sare de lămâie. Te sperii ce iese din tine, e cam grea de ținut dar merita. Odată pe an merge.

    Răspunde
  6. Doamne cata prostie intr-un singur articol :|
    “Feriti-va de sarea amara pentru ca eu am luat de 3 ori mai mult decat doza recomandata si mi-a fost foarte rau!!”
    Ce sa mai zici… :|

    Răspunde
    • Nu cred că are legătură cu greutatea. Are legătură cu starea de sănătate. Vă recomand să consultați un doctor înainte de a încerca absolut orice sfat de pe internet, indiferent de unde e.

      Răspunde
  7. Ursane nu ai înțeles că se ia o linguriță de dimineață pe stomacul gol nu un plic.
    E f bună găsești pe dr Andreas Moritz pe youtube care să l studiezi atent despre cura cu sarea amară.

    Răspunde
  8. Ca o completare, cura asta nu este pentru detoxifiere, este pentru cei care au probleme cu fierea sau “bila lenesa” cum i se mai zice. Sarea amara stimuleaza secretia de bila si tot odata dilata canalele biliare, eliminand astfel sedimentele (pietrele) de la fiere (unii zic ca si alea de la rinichi, inca mai studiez problema). Problema pe care nu o inteleg multi, este ca, inainte sa faci cura respectiva, TREBUIE sa iti pregatesti organismul pentru asta. Cel mai bine ar fi sa nu bei decat apa timp de vreo 24 de ore si apoi te apuci de baut apa cu sare amara. Daca bagi sarmale, friptura si racitura si bei apa cu sare amara, s-ar putea sa ajungi la urgente. :)

    Răspunde
    • am facut aceasta cura,este eficienta , dar………trebuie sa fii pregatit… si urmati pasii descrisi in dieta ….2 zile libere sa stai acasa neaparat,sa nu faci nimic dupa ora 18 cand se inghite uleiul cu lamaie.

      Răspunde
  9. Bai Gheorghe, eu ti-am zis sa pui un varf de lingurita, nu un plic. Vezi poate iti pocneste vezica in tine, ca daca ai ceva pe la rinichi, vreo piatra or something… iese pe uretra si s-ar putea sa nu fie asa bucurie…

    Răspunde
  10. Cura respectiva se incepe intr-o zi de weekend.Nu e mai mananca nimic de pe la ora 14 , iar prima portie de sare amara e la ora 18. Nu se pune un plic intreg,30 de grame. Se pun 20 de grame si se dizolva intr-o cana cu apa. A doua portie e la ora 20. Pana la ora 21 trebuie sa se declanseze eliminare unor scaune moi,apoase.Daca nu, se face clisma.Abia la ora 22 se bea amestecul de 120 ml de ulei de masline si 180 ml de suc de grepfruit. Dupa ce se bea amestecul se sta cel putin 20 de minute intins in pat pe partea dreapta si se continua cu somn.A doua zi dimineata la ora 6 se bea a treia portie de apa cu sare amara,tot 20 de grame. A parta portie e la ora 8. Prima masa din ziua a doua trebuie sa fie lichida,suc proaspat facut din fructe si legume, exclus lamaie sau grepfruit ca sa nu mai stimuleze bila. Eu mi-am facut suc din mere ,morcov si portocala si la foamea pe care o aveam a fost cel mai bun suc baut vreodata. Sucul se bea pe la ora 11. Alte gustari incep un pic mai tarziu,sucul energizeaza organismul. Eu nu am mai avut nevoie de nimic pana la ora 18. Doar apa. Detoxifierea se termina pana se bea sucul. Apoi se poate relua cursul vietii.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.