Review purificator aer Xiaomi Air Purifier 4 Pro

Xiaomi Smart Air Purifier Pro 4 are o grămadă de facilități interesante și este un filtru de aer inteligent ideal pentru orice casă sau apartament deoarece reușește să purifice aerul într-un mod rapid, eficient și silențios (foarte important pentru mine).

Purificatorul de aer Xiaomi Smart Air Purifier Pro 4 acoperă 60 de metri pătrați și vine cu un sistem de filtrare HEPA. Are o groază de facilități și setări care îi permit acestui device practic ca să meargă singur după ce i-ai făcut setările inițiale.

Cui se adresează un filtru de aer smart

Un filtru de aer smart precum Xiaomi Smart Air Purifier Pro 4 se adresează tuturor persoanelor care suferă de alergii, care au copii mici sau care pur și simplu vor să aibă o calitate mai bună a aerului în casă.

Cum funcționează

Review purificator aer Xiaomi Air Purifier 4 Pro

Pentru a purifica aerul Xiaomi Smart Air Purifier Pro 4 folosește un sistem de filtrare 3 în 1 precum și un generator de ioni negativi. Am pus sub formă de listă cele 4 sisteme mai jos:

  • Pre-filtru
  • Filtru HEPA
  • Filtru carbon
  • Filtru cu ioni negativi

Prima dată, pre-filtrul prinde particulele sau impuritățile mai mari (inclusiv părul de animale).

Apoi, principalul sistem de filtrare (HEPA) își face treaba. De fapt, acest filtru face majoritate din treabă captând particulele mici, chiar și de până la 0.3 microni.

Filtrul cu cărbune activ neutralizează mirosurile și compușii organici volatili (precum diverse chimicale sau evaporări din diverse lichide).

În cele din urmă, generatorul de ioni negativi încarcă particulele din aer provocând căderea lor la sol, astfel încât acestea să fie curățate ulterior (când dai cu aspiratorul sau cu mopul). Generatorul de ioni poate fi pornit sau oprit din aplicație sau de pe display.

Performanță

Eu n-am un aparat profesional de testat calitatea aerului, dar m-am documentat și niște băieți prin state l-au testat la sânge.

În timpul unei ore de test, purificatorul de aer Xiaomi Smart Air Purifier Pro 4 a îndepărtat 96.5% din particulele de aer dintr-o camera de dimensiuni medii (17-20 m2) și a îmbunătățit scorul PM 2.5 de calitate a aerului cu 96.7%.

Cum faci mentenanța

xiaomi-smart-air-pro-4-filter-in-device

Întreținerea purificatorului de aer Xiaomi Smart Air Purifier Pro 4 este simplă. Trebuie doar să schimbi filtrul în funcție de când îți zice dispozitivul sau aplicația. Nu este un număr fix de ore de funcționare pentru că depinde de atmosferă.

Dacă ai o casă curată, cu aer curat în general, vei schimba filtrul mai rar. Dacă aerul nu este prea ok la tine în casă, vei schimba filtrul mai des. Din experiența mea, mai devreme de 12 luni nu prea ai de ce să îl schimbi.

Pe lângă asta, ocazional vei dori probabil să ștergi compartimentul filtrului sau senzorii. Poți face asta folosind o cârpă simplă.

Preț filtru Xiaomi Smart Air Purifier Pro 4

Un filtru pentru Xiaomi Smart Air Purifier Pro 4 costă 214 lei. Având în vedere că îl schimbi odată pe an, adică o dată la 365 de zile, costul tău din acest punct de vedere pentru un aer super curat în casă este de puțin peste 50 de bani (jumătate de leu) pe zi.

Pro și contra

Pro

  • Acoperă până la 60 de m2
  • Performanțe foarte bune de purificare
  • Display touch și aplicație
  • Mod auto-sleep automat

Contra

  • Este un purificator de aer înalt și nu îl poți muta cu ușurință prin casă

Concluzie și preț

xiaomi-smart-air-pro-4-1

Purificatorul de aer Xiaomi Smart Air Purifier Pro 4 are un design modern și o grămadă de facilități. Modul de funcționare automat este super tare pentru că practic lași senzorii să își facă treaba și să detecteze automat setările.

În plus, faza cu sleep mode este foarte tare pentru că îl poți programa să intre automat noaptea pe acest mod și să nu te deranjeze niciun zgomot (oricum nu face zgomot nici în modul normal de folosire – e sub 30 dB).

Prețul pentru un purificator de aer Xiaomi Smart Air Purifier Pro 4 este în jur de 1.200 lei (este totuși ultima versiune și mai e și versiunea Pro), însă îți las un link în butonul de mai jos ca să verifici prețul în timp real, că poate sunt oferte.


Surse foto: https://moderncastle.com/xiaomi-smart-air-purifier-pro-4-review/

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

5 comentarii la „Review purificator aer Xiaomi Air Purifier 4 Pro”

    • Te salut. Multumesc pentru atentionare, am rezolvat :) Da, ei zic ca filtrul ar avea si efect antibacterial, dar nu cred ca exista o certificare in acest sens pentru ca nu vor sa riste sa fie dati in judecata de vreun american care a luat totusi o bacterie chiar daca a folosit un astfel de filtru :) In ceea ce priveste greutatea, are vreo 7 Kg iar ca inaltime are 680 mm cu 275 mm latime si 275 mm latime.

      Răspunde
      • Cu placere.
        Multumesc pentru informatiile suplimentare.

        Off Topic. Cred ca ar trebui sa imprumutam si noi stilul lor cu judecata. In felul asta statul va incepe sa respecte legile date tot de el.

        Răspunde
        • Cu drag! Da, ar fi ceva, însă eu cred că statul nostru nu face față momentan nici la procesele cu adevărat importante, dar să mai vină și procese în stil american :)

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.