Drona Husban

[REVIEW] Drona HUBSAN – o jucărie drăguță pentru începători

Drone.

Din momentul în care au apărut, lumea a fost puțin fascinată de ele. Nu sunt o chestie necesară – decât în cazurile profesionale – ci doar un „object of desire.”

„Mi-ar plăcea să am o dronă!”

„Mi-ar plăcea să mă joc cu o dronă, să filmez cu ea chestii mișto!”

Sună cunoscut, nu? Vocea noastră interioară a șușotit chestiile de mai sus la un moment dat.

De ce? Simplu: pe net sunt extraordinar de multe clipuri ca cel de mai jos:

Fain, nu? Desigur.

Totuși, dacă ai știi cât de scumpă este o dronă capabilă să facă ce ai vazut mai sus…

Așa că, revenind cu picioarele pe pământ, în tărâmul „jucăriilor” care nu fac daună totală la portofel, zic să vă prezint drona HUBSAN x4 H107D+, un quad-copter pur și simplu 👌

Specificații

Nu e un Phantom sau mai știu eu ce killing machine folosit de armată. De altfel, dacă nu ai mai mânuit în viața ta o dronă, ar fi indicat să nu arunci direct câteva mii de euro pe ceva profesional.

Drona asta HUBSAN are 4 motoare mici, dar capabile.

De altfel, întregul „device” e mic. Chiar ai impresia că e o jucărie inutilă.

Nu e cazul, drona chiar își face treaba. Nu e grea, nu ai nevoie de genți enorme pentru a o căra.

Culmea, telecomanda este mai mare decât drona în sine. Asta și pentru că are un ecran încorporat.

Da, drona asta are o cameră video montată pe ea. 2Mpx.

Puțin ai spune, „nu filmează mare lucru.” Totuși, camera este surprinzător de bună! Desigur, filmează doar HD 720p la 30 de frames pe secundă.

Dar repet, nu e un echipament profesional cu care să poți face timelapse-uri la nunți sau să filmezi Transfăgărășanul de la 100 de metri înălțime.

Nu, e doar o jucărie cu care să te distrezi când mergi la plajă sau la pădure. În fine, treaba cu pădurea vă sfătuiesc să o lăsați pe mai târziu, după ce vă dați seama care-i treaba cu controlul dronei.

Nu de alta, dar să nu cumva să pățiți ca Zicu:

Bateria este și ea micuță – vă dați seama că motorașele alea nu pot ridica sute de grame – cu o capacitate de 520 mAh.

În realitate, asta înseamnă aproximativ 7 minute de zbor + filmare. Puțin, știu, dar nu cred că e capăt de drum.

Bateria se încarcă în aproximativ 30 de minute.

Părere sinceră despre drona HUBSAN x4 H107D+

Drona Husban

Să nu plecați la drum cu ideea că veți putea filma 4K sau mai știu eu ce.

Drona asta filmează HD și o face chiar decent. Senzorul ăla micuț de 2 Mpx se descurcă admirabil!

Filmările nu tremură aiurea, iar dynamic range-ul este ok.

Și dacă tot bălești după un DJI Phantom, să știi că drona asta micuță are un feature în comun: altitude hold mode.

De asemenea, distanța dintre dronă și controller poate ajunge până pe la 100 de metri.

Va dura ceva timp până vă obișnuiți să o controlați. Serios.

Te sfătuiesc să te joci cu ea, la început, în curtea unei școli sau undeva unde e teren mare, liber.

Ar fi păcat să nu te bucuri de dronă pentru că o ia vântul și ți-o țipă prin copaci.

De asemenea, probabil o să-i trebuiască și un card de memorie Micro SD. Sunt ferm convins că găsești unul prin casă.

De ce ți-ai cumpăra așa ceva?

Cred că-i important să știi că aceste drone HUBSAN sunt considerate cele mai bune pentru început de drum.

Chiar dacă sunt din plastic, sunt super rezistente, filmează bine și sunt compacte.

Dar cel mai important aspect cred că-i partea de fun. Ai ieșit undeva cu prietenii… bam! Scoți drona și faci repede un filmuleț.

Ai ajuns undeva într-o poiană de munte? Scoți drona și surprinzi priveliștea superbă!

Sau pur și simplu iei drona, improvizezi un traseu cu obstacole și faci tot posibilul să îl parcurgi cât mai repede posibil.

Bat la pariu că în momentul în care te va prinde „microbul”, îți vei dori ceva mai mare, mai bun, mai puternic.

Dar până atunci, drona HUBSAN x4 H107D+ este un început excelent!

About The Author

Adrian Bot

Îmi plac PPC-uri la fel de mult ca jocurile video. Marketing manager full time pentru o companie europeană și blogger part-time pe http://www.adibot.ro

2 Comments

  • Mihai

    Reply Reply 21/09/2017

    Ma batea gandul sa imi iau o drona sa ma joc pe la munte. Acolo sunt peisaje superbe si nu risti sa iti cada prin balcoane sau curtile altora. Si asta mica asa pare perfecta!

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 22/09/2017

      Da, așa este. Până te obișnuiești cu mecanismul de control, ai nevoie de spații un pic mai largi.

Leave A Response

* Denotes Required Field