Pledoarie pentru schimbare: Hosting

Scriind articolul precedent mă gândeam că știu mulți oameni care folosesc uneori niște servicii de care nu sunt mulțumiți. Și mi-am dat seama de ce nu le schimbă.

Pentru că la mijloc intervine schimbarea. Iar schimbarea presupune efort și disconfort. Și e al naibii de greu de dus până la capăt. Eu mă gândesc la mine. Am câteva zile pe săptămână în care fac sport. Transpir, mă agit, se încordează vena și îmi zic: ”gata, merită să îmi schimb stilul de viață și în sfârșit să arăt cât de cât bine.

Un rahat, vine weekend-ul și tot la mici și bere mă întorc. Însă de-a lungul vremurilor au fost și destule schimbări pe care le-am dus până la capăt. Și majoriteta sunt din zona online. Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată să citiți niște informații pe internet și să săriți direct în a schimba sau face diverse lucruri. Mie mi se întâmplă des. Pentru că nu pot lăsa vremurile să treacă pe lângă mine. Dacă a apărut ceva mai mișto în domeniu, mă bag!

Mi-a fost greu să renunț la o aici pe blog, dar totuși am făcut-o. Am făcut o schimbare bună, zic eu. Sau cel puțin interesantă. Nu mi-a fost ușor. Nici nu prea mi-a venit să mă apuc. Dar când m-am hotărât, în două zile totul era brici cu tot cu teste.

Apoi a fost vorba de gestionarea unor conturi de email marketing. E greu să treci de la unii la alții după ce ți-ai creat acolo niște autorespondere, niște setări. Te atașezi de chestiile astea. E greu să le schimbi. Mă rog, aș putea continua cu multe exemple, dar am să revin la ideea principală: schimbare hosting.

Mulți nu-și schimbă furnizorul de hosting pentru că acesta e ca frizerul, coafeza, medicul de familie, operatorul de telefonie mobilă (până să existe noțiunea de portare, mamă câți oameni îndurau diverse de la furnizorul actual doar ca să-și păstreze numărul de telefon) etc. ați prins ideea. Ca să schimbi un astfel de furnizor trebuie să te supere tare. Și cum majoritatea prestează servicii mediocre, nu te supără tare, deci nu-i schimbi. Așa e în viață și cu regimul alimentar, stilul de viață, partenerul etc (să nu deviem). De foarte multe ori ne este mai simplu să ne mulțumim cu mediocrități. Pentru că ne groază de schimbarea lor.

Legat de hosting mie mi-a fost mereu groază de schimbare pentru că la fiecare mutare a site-urilor apăreau probleme. Invariabil. Până când mi-am luat inima-n dinți și am trecut la Simplenet. Ceea ce vă recomand și vouă. Poate suna ca reclamă pe față. Odată ce vă pun un link aici e clar reclamă pe față. Însă vine de la un client mulțumit. Nu de la unul care face reclamă la Ferrari, dar nu deține nici măcar o Dacie. Te ajută ei cu ”schimbarea”. Doar fă-o! Și după aia îmi zici dacă a fost reclamă pe față sau chiar a meritat. Eu voi fi aici.schimbare hosting

2 comentarii la „Pledoarie pentru schimbare: Hosting”

  1. Toti se cred specialisti la recomandat hosting bun.Oare chiar asa este?

    Iata ce ar trebui sa stim fiecare dintre noi:
    1.Numarul de cereri simultane MYSQL(minim 10 conexiuni concurente)
    2.Valoare memoria php(o valoare egala sau mai mare de 128 mb este optima pentru un site Drupal 7,Wordpress…)
    3.Memoria fizica (o valoare mai mare sau egala cu 200mb )
    4Viteza de citire/scriere=I/O (minim 2mb/s)
    5.Numarul de procese care pot rula pe contul de găzduire(mai mare de 10)
    -entry process=minim 10(1 EP (entry process) reprezinta o instanta a procesatorului PHP care ruleaza pe contul de hosting. O singura instanta poate servi zeci de vizitatori simultani in functie de nivelul de optimizare al aplicatiei)

    Atunci cand cautam un hosting de calitate cereti cel putin datele de mai sus.In luna Decembrie am cerut oferte de la cele mai importante 10 firme de hosting din Romania si doar una oferea TOATE aceste date.M-au vrajit cu trafic nelimitat bla bla…

    Nota:am rulat un site Drupal 7 pe minimul de mai sus(chiar am avut php memory=96 mb).

    Răspunde
  2. Multi se gandesc ca este de munca cu schimbarea. Simplenet (dar sunt si multe alte firme de hosting) ti le muta ei.
    Iar daca apar ceva probleme, te ajuta sa le rezolvi (de fapt, le rezolva ei).
    Eu sunt tipul clasic al clientului carcotas. Cand am citit la Olivian Breda si pe acest blog despre Simplenet, am avut multe de comentat. Daca tin bine minte, i-am scris si lui Andrei Chira. Iar el „mi-a dat peste gura” (nu cu pumnul ci cu servicii de calitate). Dar nu trebuie sa ma credeti pe mine, Simplenet te lasa sa testezi gratuit o perioada.
    Acum ii laud peste tot. Si tot citesc pe net chestii scrise de oameni care-i lauda.
    Am inceput sa devenim ca o secta! :)

    Răspunde

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.