Internet marketing

Pentru cei care s-au înscris la cursul de blogging și internet marketing

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar am scris cu ceva vreme în urmă aici despre un curs de internet marketing și blogging pe care vi-l recomandam. De fapt, vi-l recomand în continuare pentru că încă se mai pot face înscrieri și ar fi păcat să nu profitați de timpul liber pe care îl aveți de sărbători ca să mai aduceți un pic de plus valoare vouă. Îl puteți potrivi ca pe un mic cadou de dezvoltare personală pe care vi-l puteți oferi. Însă nu despre asta e vorba acum. Din prima grupă de 40 de persoane care s-au înscris doar ca să afle mai multe, destul de mulți și-au făcut cont și au accesat cursul. Însă, foarte puțini au început să urmărească videoclipurile de training. Eu înțeleg că timpul e foarte limitat, mai ales în această perioadă, dar dacă tot ați investit cei aproximativ 80 de lei într-un curs pe care aveți timp lejer să îl parcurgeți într-o lună, apucați-vă de treabă și de lecții :). Eu știu că într-o perioadă în care suntem cu toții asaltați de informație din toate părțile ne-am dori cursuri de trei rânduri pe care să le parcurgem în 5 minute și la final să obținem și o certificare. Dar nu există așa ceva :). Pentru a fi bun trebuie în primul rând să te pregătești, în al doilea rând să muncești și în al treilea rând să aplici ce ai învățat. Cam atât. Dacă nu știți despre ce vorbesc, vă puteți înscrie gratuit la mai multe informații despre cursul la care am făcut referire: Aici.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

Leave A Response

* Denotes Required Field