Oficial am scapat de Pampers

Da, unii scapă mai repede de 2 ani și 2 luni, vârsta fiicei mele, dar asta este. Sara merge de aproape o săptămână și face la oliță. Mai noi, face și la WC, dar trebuie să o ținem noi ca să nu cadă.

Așa că tocmai am făcut comandă de un colac adaptor ca acesta. Va sosi cel mai probabil marți. Partea ce mai interesantă cu acestă trecere de la Pampers la oliță este că n-a fost deloc greu. Noi, părinții, sinceri să fim, am tot amânat momentul din comoditate și oboseală. Așa că atunci când am pornit la drum cu scăpatul de Pampers am fost foarte relaxați. Am zis că ce-o fi o fi și asta este.

Atât de relaxați încât cred că a fost pentru prima dată în viață când n-am transmis nici un stres de-al nostru copilului (gen vai nu mănâncă, vai nu doarme cât trebuie etc. – oricât s-ar abține să nu arate, orice părinte are un stres pe chestii din astea, stres pe care copilul oricum îl simte, îl ”miroase” și lucrurile devin și mai tensionate pentru că și copilul face ”urât” după aceea). Eu mereu când sunt nervos încerc să-mi aduc aminte de o statistică care spune că orice conflict și tensiune apare în proporție de 80% din cauza tonalității și stării transmise în comunicare, nu din cauza diferențelor reale de opinie dintre oameni.

La început ba dorea să facă la oliță, ba nu dorea. Însă de o săptămână se cere singură și abia acum putem spune că oficial am scăpat de Pampers și facem la oliță.

Acum, când ieșim pe afară la cumpărături, la plimbare sau în vizite, îi punem totuși un Pampers pe ea, de siguranță. Ei bine, chiar și în acest caz se cere la oliță și nu face în Pampers. Mulți ne-au spus să nu facem greșeala să-i mai punem Pampers după ce am trecut la oliță, dar noi am făcut-o. Și nu s-a întâmplat nimic (din fericire). Adică, fie că are sau nu are pe ea Pampers, se cere singură la oliță sau mai nou, la WC.

Cât a durat trecerea de la Pampers la oliță sau trecerea de la Pampers la WC, mai nou? Cam două săptămâni. Nu știu dacă e mult sau puțin, dar pentru noi ca părinți a fost ok. Ce-i drept, trecerea de la Pampers la oliță nu-i 100% făcută pentru că, după cum spuneam, îi mai punem un Pampers pe ea când ieșim din casă. Așa preventiv. La fel și noaptea, la somn. Partea mișto e că nu face noaptea în Pampers și dimineața imediat cum se trezește face la oliță. Doresc un călduros succes tuturor părinților care încep sau își doresc să înceapă procesul ăsta :)

Eu sunt soricelul care a renuntat la Pampers
Eu sunt soricelul care a renuntat la Pampers

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.