”Gura lumii n-o astupă nimeni.”
”Oamenii sunt răi.”
”Plin de cocalari peste tot.”
”Lumea își bate joc de planetă.”
”Pe ăia bogați îi interesează doar banii.”
”Nu mai există rușine.”
”Nu mai există respect.”
Sunt expresii pe care le aud des. Sunt expresii pe care poate și tu le folosești des. Sunt expresii pe care îți zic sigur că eu le foloseam foarte des și uneori le mai folosesc. Marea majoritate a lor sunt adevărate.
Dar ghici ce?
Nimănui nu-i pasă.
Oamenii care se plâng mereu de alți oameni nu au timpul necesar să-și depășească condiția. Pentru că își folosesc timpul cu chestii total neproductive. Precum să se plângă de alții.
Pentru a trata plictiseala. Ca o formă de protest. Ca o formă de refulare. Pentru că așa s-au învățat. Pentru că trăiesc într-un mediu în care și alții se plâng. Pentru că e la modă să te plângi.
Pentru că au senzația că atunci când ai mereu câte ceva critic de spus față de ceva sau față de cineva arată semne de inteligență. Pentru că a te plânge de alții este o formă de a iniția și menține unele conversații cu oameni.
Pentru că pur și simplu pot.
Nu fi unul dintre ei. Nu te ajută cu nimic.
Hai să privim mai adânc. Răspunde la următoarele două întrebări.
Cu ce te ajută atunci când te plângi de alții?
Poate fi vorba despre o descărcare emoțională. Poate fi vorba despre faptul că tu consideri că este corect să o faci. Poate fi vorba despre faptul că ești un om autentic, obiectiv, corect, ce-i în gușă și-n căpușă etc.
Și consideri că e normal să zici pe loc ce te deranjează.
Ok, foarte bine. Știi care e partea interesantă? Că de cele mai multe ori ai dreptate. De cele mai multe ori gândești corect. De cele mai multe ori ai o părere obiectivă. Nu zic să nu continui să emiți astfel de păreri.
Pe tine poate chiar te definesc și te ajută. La urma urmei, toți avem păreri. Unii le verbalizează sub formă de bârfă, unii le verbalizează spunându-le verde-n față, alții doar le gândesc. Fiecare cu stilul lui.
Dă-mi voie să îți pun și a doua întrebare.
Ce te aștepți să se întâmple după ce te-ai plâns de alții?
Te aștepți să se simtă că le-ai arătat tu lor? Te aștepți să se facă dreptate? Te aștepți ca cineva să acționeze imediat, să stea drepți? Sau cumva te aștepți ca cineva să se schimbe?
Răspunde-ți sincer la aceste întrebări și hai să continuăm.
În acest moment pot fi identificate minimum 3 potențiale probleme.
Problema numărul 1 ține de responsabilitate. În momentul în care ai zis ce aveai de zis nu ai făcut nici un transfer de responsabilitate. Nu ai făcut nici un transfer de nimic.
Ai răspândit un pic de emoție negativă în eter și cam atât.
Emoția negativă răspândită de tine prin faptul că te-ai plâns de alții și ai generalizat a fost, după caz, absorbită, respinsă, disipată, evaporată sau câte puțin din toate.
Aici multă lume pierde din vedere un aspect foarte important. Dacă ai zis ceva, nu înseamnă că se va întâmpla ce ai zis sau că va lua cineva măsuri.
Problema e că tu simți că ai făcut ceea ce trebuie și că odată ce ai zis ce aveai pe suflet și te-ai plâns, consideri că mingea a trecut brusc în terenul acelui cineva de care te-ai plâns.
Greșit.
De fapt nu greșit.
Țeapă.
Țe-ai luat țeapă. Nu a trecut nici o minge în terenul nimănui și nu ai făcut nimic util în sensul ăsta. Pe principiul ăsta ne luăm toți țeapă.
Ne plângem de oamenii care aruncă gunoiul pe stradă și ne așteptăm ca altcineva să ia atitudine. Tu de zis ai zis și ți-ai făcut partea ta din treabă, nu?
Nu.
Ne plângem că am venit la serviciu sau la firmă cu o grămadă de idei bune care ar îmbunătăți lucruruile, dar că nimeni nu le-a luat în seamă și nu le-a pus în aplicare, nu?
Nu.
De fapt, eu personal dacă aș fi primit câte un dolar pentru fiecare idee bună pe care am primit-o de la diverse persoane care se așteptau ca odată ce mi-au dat-o să o implementez peste noapte cu patos și cu măiestrie, aș fi fost putred de bogat.
Ei probabil cred și acum că dacă au venit cu o idee și-au făcut partea lor de treabă.
Dar nu.
O idee bună care nu este dusă până la capăt și nu este transformată într-un livrabil măsurabil nu înseamnă nimic. Și barurile din fiecare sat sau oraș sunt pline de idei bune care rămân la statutul de idei și atât.
Problema numărul 1 care ține de responsabilitate este de fapt țeapa majoră pe care ne-o luăm atunci când ne plângem de ceva și generalizăm. Ne așteptăm să se facă, să se întâmple, să facă alții. Niciodată noi.
Și chiar dacă noi am încerca să facem ceva, gestul nostru nu contează, nu?
Nu.
Suntem prea mici ca să facem diferența, nu?
Nu.
Chestiile astea stau la baza multor tehnici de manipulare care generează, de exemplu, prezență scăzută la vot (Votul meu nu contează.), lipsa colectării selective (Dacă doar eu colectez selectiv și alții aruncă cum vor, ce mai contează?), lipsa mai multor acțiuni filantropice (Spitale publice din bani privați? De ce? Eu nu cotizez la stat? Statul să-și facă treaba!).
Și lista poate continua.
Cert este că toate aceste aspecte sunt manipulări. Și cu cât par mai logice, cu atât par mai credibile. E ca și cum vezi un unicorn, știi că nu există, dar e real pentru că tu îl vezi, deci clar… sunt interese mari la mijloc.
Tehnicile astea de manipulare funcționează la oameni mai puțin pregătiți, mai puțini educați, mai puțin informați, mai leneși în ceea ce privește informarea din mai multe surse.
Pentru că citești aceste rânduri, bucură-te că nu ești unul dintre ei.
Fiecare acțiune de-a ta contează.
Bineînțeles că contează.
Atunci când ne plângem de alții și generalizăm, fugim într-un mod inconștient de responsabilitate. După cum am mai spus-o și o voi mai spune cu fiecare ocazie, responsabilitatea nu înseamnă vină.
Responsabilitatea a început să fie prost înțeleasă pentru că acest cuvânt a fost prost folosit în context. Responsabilitate înseamnă răspundere față de ceva sau cineva.
Dacă cineva îți lasă la ușă un bebeluș într-un coș de rufe, nu este vina ta. Din momentul în care deschizi ușa și îl vezi devine responsabilitatea ta. Tu ești persoana responsabilă pentru orice acțiune ai alege să faci.
Ești responsabilă pentru decizia de a închide ușa și a-l ignora. Ești responsabilă pentru decizia de a-l lua în casă. Ești responsabilă pentru decizia de a suna la protecția copilului. Și așa mai departe.
Responsabilitatea este un mod de viață.
Responsabilitatea este precum integritatea.
Responsabilitatea este precum corectitudinea.
Atunci când ai anumite valori și percepții despre ceea ce înseamnă noțiunea de corect pentru tine, când vezi un portofel pe stradă vei căuta diverse metode ca portofelul să ajungă înapoi la proprietar.
Fără să te aștepți la ceva în schimb.
Nu există căi de mijloc sau răspunsuri precum ”depinde de situație”.
Nassim Taleb chiar merge mai departe și spune în cartea că atunci când identifici o fraudă și nu spui lumii că ai identificat o fraudă, și tu ești o fraudă.
La fel e și cu responsabilitatea. Nu contează cât de mică și insignifiantă pare sau ți se pare acțiunea responsabilă pe care o faci.
Fie că mergi mereu la vot, fie că strângi gunoiul selectiv, fie că mergi cu bicicleta la serviciu pentru a polua mai puțin, fie că te implici în acțiuni caritabile sau în acțiuni care dau ceva înapoi societății, tu faci aceste lucruri pentru că responsabilitatea este un mod de viață pentru tine.
Este ceea ce valorile tale îți spun că este corect să faci. Așa dormi tu bine noaptea știind că ai fost un om responsabil și că în micul tău univers acțiunile tale responsabile au făcut diferența pozitiv pentru tine.
Nu există răspunsuri precum ”depinde”.
Acum imaginează-ți 10 oameni care gândesc la fel ca tine. După care imaginează-ți 100. Apoi 1000. Apoi 100000. 1 milion. 19 milioane.
Știi cum se mănâncă un elefant?
Cu lingurița, nu tot deodată.
Din toate părțile corpului.
Nu de la cap și nici de la coadă.
Te poți servi de oriunde.
Bineînțeles, nu sugerez să mănânci elefanți. E doar o figură de stil care vrea să exprime că o familie, un cartier, un oraș, o țară sau o societate se schimbă în bine (sau în rău) om cu om, linguriță cu linguriță.
Și începe de la tine, nu de la alții. Și că tot veni vorba, hai să vorbim despre problema cu numărul doi.
Problema numărul doi ține de faptul că plângându-ne de alții și generalizând ne așteptăm ca aceștia să se schimbe. Uneori ne așteptăm ca alți oameni să se schimbe pentru noi.
Vei folosi probabil manipularea, vorba bună, cearta, amenințările, pedepsele, alte tipuri de constrângeri și orice alte elemente învățate de pe la vreun guru motivațional.
Am vești proaste.
Nimeni nu se va schimba pentru că tu te plângi de el și generalizezi sau exagerezi acțiunile sale.
Niciodată.
Poți motiva sau inspira o persoană să se schimbe. Dar nu o poți face efectiv să se schimbe. Nu îți poți asuma întru totul responsabilitatea schimbării unei alte persoane.
Uneori chiar râd înfundat când câte o bunică, mamaie sau mătușă zice despre vreun copil ceva de genul ”Adă-l la mine la țară în vacanța de vară că ți-l pun eu la punct.”
Nu poți schimba pe cineva pentru că nu controlezi tu situația respectivă. Așa cum nu poți controla vremea de afară, nu poți controla nici ce gândește, ce zice sau ce face o persoană.
Dacă cineva se comportă urât cu tine, nu poți controla persoana și nu îi poți cere să se schimbe. Poți controla ce schimbi tu în comportamentul sau atitudinea ta ca să nu se mai comporte astfel.
Poți întrerupe total comunicarea sau chiar relația. Stă în controlul tău.
De cele mai multe ori oamenii sunt enervanți pentru că pot. Pentru că li se permite. Pentru că nu sunt confruntați.
Dacă un om obține tot ce vrea în viață cu tupeu și nesimțire, ce motivație crezi că va avea el să se uite într-o zi în oglindă și să zică ”Hmm… cred că trebuie să devin o persoană mai bună!”?
Dacă nimeni nu stă în calea lui și lucrurile se întâmplă cum vrea el, de ce s-ar schimba pentru tine? Pentru că ți-a rănit sentimentele? Pentru că nu e corect?
Nu te minți.
Vezi ce poți controla la tine.
Pentru că singura persoană pe care o poți controla ești tu.
Nu mă înțelege greșit, nu este o exprimare de genul victima este de vină. Condamn total și ferm astfel de abordări. Victima nu este de vină și indiferent ce ar face, nimeni nu merită să pățească ceva rău.
Pe cât posibil în viață trebuie să ne protejăm și să evităm cât mai mult să devenim victime. De aceea avem garduri înalte la curți în România. De asta încuiem porțile. De asta încuiem mașina.
De asta ne instalăm sistem de alarmă, butoane de panică și camere de supraveghere.
De asta avem o armă de foc depozitată corespunzător în apropiere care poate fi asamblată și încărcată în mai puțin de 15 secunde pentru a trage foc cu foc în orice atacator care s-ar încumeta să intre peste tine în casă în orice moment al zilei sau al nopții.
De asta evităm străduțe lăturalnice noaptea sau în general.
Sunt comportamente pe care le putem controla și ne feresc de pericole.
De aceea atunci când ne plângem de ceva sau de cineva și generalizăm nu funcționează.
Și aici apare problema numărul 3.
Consumi energie degeaba atunci când te plângi de alții.
Da, știu, este instinctiv să o faci pentru că pare că mereu este vina altcuiva. Dar serios îți spun, îți consumă energia aiurea.
Imaginează-ți copiii mici care se lovesc de ceva și dau vina pe prag, pe ușă, pe masă, pe perete și așa mai departe.
Iar tu ca un părinte bun vii și încerci să calmezi plânsul bebelușului luându-l în brațe și spunând ”Hai să dăm na-na la perete, hai să batem peretele că l-a lovit pe bebe și l-a făcut să facă bubița. Na-na, perete! Bătăiță, perete!”
Paradoxal sau nu, de cele mai multe ori funcționează.
Nu pe loc, pentru că bebelușul trebuie să-și plângă durerea. Dar în final aduce o calmare necesară. Am făcut-o și eu de nenumărate ori. Și aș mai face-o de nenumărate ori. Instinctiv.
Clar obiectul nu e vinovat, că ușa și tocul ușii au fost mereu acolo și nu își vor schimba locația prea curând. Un obiect nu are cum să fie vinovat. Și chiar dacă ar fi, nu-i pasă.
Nu știu cum ar trebui procedat corect, că nu e un text despre parenting.
Însă am dat acest exemplu doar pentru a evidenția că atunci când ceva rău ți se întâmplă este un instinct primar să te plângi de oricine altcineva sau ceva, să exagerezi sau să generalizezi.
Este uman.
Este firesc.
Dar nu te ajută.
Și acum că știi acest lucru, poți folosi această informație în avantajul tău. Nu de alta, dar conștientizând tot ce ni se întâmplă cu aceste informații în minte, în timp lucrurile vor deveni mai bune pentru tine.
Vei înțelege de ce simți ceea ce simți. Te vei opri să respiri și să gândești.
Nu vei îmbunătăți nimic peste noapte, dar măcar vei face pași mici. Un vechi proverb chinezesc care îmi apare deseori când descarc câte o creație de pe Canva spune ”Să nu te temi dacă mergi încet. Să te temi dacă stai pe loc.”
Prin urmare, progresele mici și dese sunt cheia marilor succese.
Conștientizând constant că singura persoană pe care o poți schimba sau controla ești tu, vei fi o persoană mai puțin frustrată, mai puțin ciudoasă, mai puțin ranchiunoasă, mai puțin nervoasă.
Iar asta face bine la fericire.
Că despre asta e vorba acum, despre fericire.
Nu mai lăsa fericirea ta pe seama altora.
Nu te mai plânge de alții și nu mai generaliza.