Nu renunța să visezi

A renunța să visezi este echivalent cu sinuciderea. Asta ca să mă exprim mai dur și să-ți atrag atenția.

Bineînțeles că a renunța să visezi nu are același efect fizic cu sinuciderea, dar psihic bate acolo.

Am să-ți dau două vești. Cu care să încep? Cu vestea bună sau cu vestea proastă?

Hai să încep cu vestea bună.

Vestea bună e că toate trec.

Acum ești pregătit pentru vestea proastă?

Vestea proastă e că toate trec.

Toate trec.

Nu aplica niciodată soluții permanente la probleme temporare.

Dacă visurile tale sunt mari, unde e problema? Poate nu ți le vei îndeplini niciodată. Sau poate că da.

Primul pas este să începi. Și Bill Gates a început cu primul pas. Și Steve Jobs. Și Elon Musk. Și Jeff Bezos. Și tu care citești asta ai început cu primul pas.

Orice.

Dar nu voi vorbi acum despre cum să-ți îndeplinești visurile. Eu nu știu ce visuri ai tu.

Prin urmare nu te pot sfătui cu nimic în sensul ăsta.

Și chiar dacă aș ști ce visuri ai, tot nu te-aș putea sfătui pentru că e posibil să nu am încă 10.000 de ore într-un domeniu specific astfel încât să mă declar expert. Recomand cartea Excepționalii de Malcom Gladwell dacă dorești să aprofundezi subiectul legat de ce înseamnă cu adevărat să fii un expert.

Te voi încuraja să nu renunți să visezi. Asta dacă tot l-am luat pe nu în brațe în scrierile mele de și despre dezvoltare personală. Poate funcționează mai bine în cazul tău expresia ”Nu renunța să visezi!” decât ”Urmează-ți visurile!”

Visurile te ajută să supraviețuiești.

Pe 3 iunie 2017, James Ricketson, un regizor de film de origine australiană, a fost luat la întrebări de poliția din Cambodgia pentru că zburat cu o dronă deasupra unui miting politic.

Fără prea multe discuții a fost acuzat de spionaj și aruncat într-o închisoare cambodgiană.

Avea 69 de ani.

A fost închis într-o celulă suprapopulată alături de încă 140 de deținuți. Avea un spațiu extraordinar de mic în care putea să doarmă.

În primele câteva săptămâni starea sa de sănătate fizică s-a deteriorat profund.

Era plin de răni și se îmbolnăvise de scabie – boală cunoscută tradițional și sub denumirea de râie.

În tot acest timp a slăbit foarte mult.

Familia sa era aproape sigură că va muri în închisoarea din Cambodgia. Nu se punea problema de dacă, ci de când.

A fost condamnat la 6 ani de închisoare după ce justiția l-a declarat vinovat.

Totuși, după mai multe intervenții ale organizațiilor pentru drepturile omului, acesta a fost eliberat în urma unei ”iertări” din partea conducătorilor cambodgieni. A fost grațiat.

După 15 luni.

Adică după un an și trei luni.

Dacă ți se pare puțin, gândește-te la ce condiții de penitență a avut.

Dacă ți se pare puțin, gândește-te că atunci când din cauza pandemiei Covid-19 s-a instaurat starea de urgență în România pe 16 martie 2020, în următoarele 2 luni de stat în casă mulți au cedat nervos.

În confortul propriei lor case. În confortul propriei mele case.

Scriu aceste rânduri pe 12 februarie 2021. James Ricketson are acum 72 de ani împliniți și merge pe 73. Este bine mersi. Încă se implică în regizarea filmelor.

A declarat că ceea ce l-a ținut în viață a fost speranța, optimismul și faptul că nu a renunțat niciodată la visurile sale.

Chiar dacă fizic îl mânca Sarcoptes scabiei, parazitul care își sapă galerii în piele provocând apariția scabiei, psihic el era cu mintea unde dorea el.

Nu a renunțat să viseze.

Nu a renunțat să-și imagineze ce va face după.

Ce va mânca, ce va vizita sau în ce pat confortabil va dormi după ce se va termina tortura prin care trece.

Visurile nu trebuie neapărat să pară imposibile pentru a fi mărețe. Orice vis măreț este un vis care te face fericit. Dacă un vis îți aduce fericire, e un vis perfect pentru tine.

Tom McNish este un alt caz similar care a rezistat ani grei de tortură inimaginabilă. Ca prizonier de război în Vietnam.

Aici nu au mai existat organizații pentru drepturile omului care să poată face ceva. Nu voi scrie ce a văzut și prin ce a trecut. Că poate mai citesc și copii aceste rânduri. Însă este interesantă povestea sa.

Tom McNish a supraviețuit. Alți prizonieri nu. Și nu a supraviețuit datorită fizicului său puternic. Ci datorită psihicului său puternic. Îl puteau ține oriunde. Însă nu îi puteau controla gândurile.

Cred că suntem încă norocoși că nu ne poate lua nimeni dreptul de a ne gândi la ce vrem noi. De a visa la ce vrem noi. De a crede ce vrem noi. Încă sunt de părere că este cel mai bun moment pentru a fi în viață.

Visurile nu trebuie neapărat să fie mari, astfel încât oamenii să zică ”Wow, ce vis impresionant ai pentru că vrei să vizitezi lumea într-un an sabatic!” în timp ce pentru ei un vis frumos este să-și permită un concediu la Slănic Moldova.

Visurile nu trebuie să fie mari. Visurile tale nu trebuie să fie visurile altora.

Visurile tale trebuie să te facă un om fericit.

Atât.

Asta este singura condiție.

Un vis este suficient de bun dacă te face o persoană fericită.

Nu are nimeni dreptul să te judece.

Nu renunța la visurile tale. Nu renunța să visezi. Nu doar pentru că te ajută să supraviețuiești. Te ajută să trăiești. Te ajută să fii un om fericit.

Nu-ți fie teamă.

Teama nu împiedică moartea. Împiedică viața.

Nu renunța să visezi.