Ce va spune lumea? Statistic, după frica de moarte, pe locul doi se află frica de vorbit în public. Frica de vorbit în public are rădăcini adânci înfipte în frica legată de ce va spune lumea.
Din nou, este vorba despre evoluție biologică și despre știință.
Încă din cele mai vechi timpuri homo sapiens au fost specia superioară. Nu pentru că erau mai mari. Multe animale sunt încă mai mari.
Nu pentru că erau mai puternici. Multe animale sunt încă mai puternice decât homo sapiens. Nu pentru că erau mai rapizi. Multe animale sunt mai rapide decât homo sapiens. Nu pentru că erau mai rezistenți. Multe animale sunt mai rezistente decât homo sapiens.
Ai prins ideea.
Homo sapiens bârfeau.
Da, probabil te așteptai să spun că erau mai deștepți. Da, erau. Dar asta este evident. Nu se vorbește prea des despre faptul că bârfeau.
De ce bârfeau?
Pentru că puteau.
Homo sapiens avea cel mai dezvoltat limbaj.
Limbajul permitea discuții complexe formate din mai multe cuvinte sau gesturi comparativ cu orice alt mamifer. Un limbaj dezvoltat permitea o comunicare dezvoltată.
Oamenii fiind ființe gregare, trăiesc în grupuri. Trăind în grupuri, au nevoie să comunice bine, să relaționeze bine și să știe pe cine se pot baza și pe cine nu.
Și pentru că nici în cele mai vechi timpuri nu era indicat să îi spui uneori omului în față ce credeai despre el pentru că exista riscul să te bată sau, mai rău, să te omoare pe loc, s-a născut bârfa.
Bârfa presupunea discuții între alții membrii ai grupului despre alți membrii ai grupului, fără să știe alți membrii ai grupului. Și tot așa.
Astfel se formau legături, alianțe și, cel mai important, se colectau informații legate de supraviețuire.
Dacă tu știai de la alții că domnul Kushim poftește la vânatul oamenilor și promite că va face și el cinste cu vânat, dar că de fapt nu o mai face și că nu se ține de cuvânt, te gândeai de două ori înainte să îl poftești la masa ta.
Mai multe despre acest subiect poți citi în cartea Sapiens. Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari. O carte foarte bună de istorie umană povestită pe înțelesul oricui.
Bârfa a stat la baza construirii oricărei societăți.
Iar prin această scurtă, simplă și superficială incursiune în istoria oamenilor vreau să-ți transmit de fapt că nu este nimic în neregulă cu tine dacă îți este frică de ce vor spune oamenii, dacă mereu te gândești ce vor spune cei apropiați și dacă ți-e rușine de felul cum te vor percepe prietenii.
Nu ești defect. Ești normal. Nu este o slăbiciune. Este rezultatul a mii de ani, poate chiar a zeci de mii de ani, de evoluție. Așa cum ți s-au dezvoltat și mâinile, așa ți s-a dezvoltat și simțul penibilului.
Bine, la unii mai mult, la alții mai puțin, dar asta e altă discuție
Cert este că nu suntem toți la fel. Unora le pasă mai mult de ce spune lumea, altora le pasă mai puțin.
Dacă te afli în tabăra celor care deseori se gândesc la ce va spune lumea, acum ai un avantaj. Știi că de fapt nu e nici o problemă cu tine. Știi că este evoluție. Iar informația pusă în structură și context se numește educație.
Educându-te citind acum aceste rânduri, vei avea o șansă în plus să te relaxezi un pic și să nu mai pui atât la suflet ce spune lumea.
Nu vei scăpa ușor de teama legată de gura lumii, dar puține lucruri care îți aduc beneficii ce se adună în contul fericirii tale sunt ușoare.
Nu se așteaptă nimeni să nu-ți mai pese de gura lumii peste noapte, dar având niște informații în direcția asta, vei face progrese.
În primul rând aplică o regulă de aur: nu te consuma pe ce nu poți controla.
Poți controla vremea de afară? Nu. Când plouă, e frig și urât te deranjează? Da. Sau nu. Dar să zicem că da. Ok, e normal. Însă faci o tragedie din asta? Faci o tragedie din faptul că plouă, că e frig, noroi și e urât afară?
Suferi o viață întreagă pentru asta? Nimic nu va mai fi la fel de acum înainte pentru că într-o zi plouă, e frig, noroi și urât? Puțin probabil.
La fel e și cu gura lumii.
Nu o poți astupa.
Lumea va vorbi in diferent ce vei face tu.
Că o va face prin față sau pe la spate, tot va vorbi.
Inclusiv prieteni despre prieteni vorbesc și bârfesc. Inclusiv frate despre soră, soră despre frate, mamă despre tată, tată despre mamă. Și tot așa.
Ceea ce zice lumea și ceea ce crede lumea sunt aspecte pe care nu le poți controla.
Și este mai important mai mult ca oricând să înțelegi acest lucru și să acționezi în această direcție, mai ales în epoca social media.
Social media e o sabie cu două tăișuri. Unul dintre tăișuri este rău. Și te poate duce în depresie, stimă de sine scăzută sau lipsă de respect față de tine. Pentru ce? Pentru niște comentarii ale unor oameni de pe internet?
Pentru niște aprecieri? Pentru niște numere? Nu merită. Oamenii s-au confruntat cu aceste gânduri și probleme încă de pe vremea când trăiau în peșteri, după cum ai citit în rândurile anterioare.
Fii un om mai fericit de atât.
Primul argument pentru a nu mai trăi cu gândul la ce spune lumea este că nu poți controla ce spune lumea, așa cum nu poți controla vremea.
Al doilea argument este că te poți concentra pe lucruri pe care le poți controla.
Poți să nu te mai neglijezi spre exemplu. Nu poți controla ce spune lumea, dar poți controla dacă faci sport sau nu. Poți controla ce mănânci. Poți controla când mănânci. Poți controla cum petreci timpul cu persoanele dragi.
Poți controla la ce te gândești în timp ce îți petreci timpul cu persoanele dragi. Poți controla când te speli pe dinți, de câte ori și cât timp. Poți controla ora la care te culci. Poți controla cât timp dedici cititului.
De ce să îți consumi timp, energie și fericire cu un lucru pe care niciodată nu îl vei putea controla, precum ce spune lumea?
Ai o grămadă de lucruri care te pot face un om atât de fericit și de încrezător încât să-ți pese din ce în ce mai puțin de ce spune lumea.
Ok, ai putea spune că nu poți controla mereu 100% toate lucrurile de care am menționat. Da, așa este. Nu poți controla mereu 100%. Dar poți controla măcar puțin. 50% e mai mult decât 0%.
Plus că există un aspect pe care îl poți controla 100% aproape mereu.
Atitudinea.
Poți controla cum acționezi sau reacționezi la tot ceea ce ți se întâmplă.
Al treilea argument este format din celălat tăiș al internetului și al rețelelor sociale. Tăișul bun.
În zilele noastre nu mai ești dependent de comunitatea în care trăiești.
Atâta vreme cât ai norocul să locuiești într-o țară considerată liberă, știi să citești, să scrii și să socotești și ai acces la internet, ești un om norocos. Poți practic învăța orice.
Învățând orice, inclusiv limbi străine, poți comunica cu oricine. Poți studia oriunde. Poți dezvolta aptitudini noi. Dezvoltând aptitudini noi poți lucra oriunde de oriunde.
Oricât de ciudată ai fi ca persoană îți poți găsi prieteni oriunde. Oameni cu aceleași pasiuni pe care alții le consideră ciudate. Oameni care te înțeleg. Oameni cu care poți vorbi. Noi prieteni.
Nimic nu te poate opri să-ți găsești o zonă de confort psihic care să-ți aducă fericire, indiferent ce va zice lumea. Pentru că asta oricum nu vei putea controla. Limita e cerul. De fapt nu. Cerul nu mai e de mult o limită.
Limita poți fi tu. Nu fi. Alege să fii o persoană sănătoasă, încrezătoare și prosperă. Alege să fii o persoană fericită.
Este dovada supremă de altruism, nu de egoism.
Nu mai trăi cu gândul la ce spune lumea.
Foarte interesant acest articol .Cu mult adevar in el .Din pacate lumea continua sa barfeasca .Se simt bine facand acest lucru ..Oricat de ocupati ar fi sau nu .Pana si Eva l a barfit pe Dumnezeu deci nu cred ca vom scapa vreodata de aceasta “boala” de acest pacat ,insa ar fi bine daca oamenii s ar mai pondera in acest act!
Bună Cornelia. Esența articolului este să nu mai stăm și să ne plângem de alții că bârfesc. Asta nu se va schimba. Nu putem controla. Nu merită să ne batem capul. Din păcate sau din fericire lumea va continua să bârfească. Nu e treaba noastră. Nu e nici boală, nici păcat. După cum scriam în articol este rezultatul evoluției biologice. Așa cum ne facem nevoile fiziologice, așa bârfim. Nu e nimic de condamnat. Și chiar dacă e, nu ne ajută cu nimic să privim în ograda altuia și să zicem că el e nasol că bârfește. De ce trebuie să fie mereu vorba despre el sau ea? De ce trebuie să fie mereu vorba despre alții? De ce rareori e despre eu? Rareori e despre noi? Trebuie să ne uităm mai mult la noi și să vedem ce putem schimba sau îmbunătăți noi, nu alții. Că pe alții nu-i putem controla. Doar pe noi ne putem controla. Prin urmare, trebuie să învățăm să nu mai trăim așa mult cu gândul la ce spune lumea.