Am cochetat și eu cu subiectul viață personală și viață profesională de-a lungul timpului, dar nu mai sunt de acord cu acest lucru de multă vreme. Și am să vă spun și de ce.
Fraților, unii vorbesc de viață personală și viață profesională de parcă ar avea două vieți separate care își duc zilele în paralel în două sectoare de timp diferite. Total greșit. Nu este așa.
Un om are o singură viață și un singur timp, dacă îmi permiteți să alătur cuvântul timp cuvântului singur. Nu există diferențe între viață personală și viață profesională pentru că noi, oamenii, avem doar o singură viață! Și această viață curge oricum. Pentru că timpul e o resursă limitată spre deosebire de bani, mâncare, băutură și multe alte chestii materiale. Toată lumea trebuie să înțeleagă că există doar o singură viață și o singură balanță de echilibru. Fie că ești angajat, antreprenor, tată, mamă, soț, soție etc. trebuie să înțelegi că ai o singură viață. Atât, una singură. Cel puțin una singură de care creierul tău (care există fizic ca organ intern în corpul/craniul tău) să-și mai aducă aminte.
Imaginați-vă o balanță de echilibru de care puteți trage. Balanța de echilibru este viața voastră. Priviți-o. Unde e talerul tău? Mai la stânga sau mai la dreapta? E clar că nu va putea fi la mijloc în echilibru perfect. Asta e o utopie de care mulți vorbesc pe de rost. Nici ei nu o au.
Acum, privește-ți balanța de echilibru și vezi cât de la stânga sau la dreapta e. Dacă timpul tău e alocat prea mult într-o direcție nu știu cât de bine e. Pentru că vorbim aici de un exces. Iar excesele sunt o formă de extremism. Și după cum bine știm, extremismul nu e tocmai bun. E ca orice exces.
Până și apa consumată în exces nu e bună. Aviz amatorilor care vor să tragă de balanța de echilibru la maxim spre zona de personal pentru că simt o nevoie acută acolo. La fel și invers. Nici banii în exces nu sunt buni, chair dacă mulți își doresc să aibă cât mai mulți bani. Eventual ”fără număr”. E comparație aparent idioată, dar nu e. Viața e frumoasă dacă știi când să spui start și știi în același timp să spui stop. E vorba doar despre tine la ce dai start și la ce dai stop. Pentru că oamenilor din jurul tău nu le pasă de tine. Mulți se complac în situația că alții ar trebui să observe ce nevoi sau probleme au și să le rezolve. Și trăiesc cu speranța asta până la 80 de ani schimbând joburi sau relații în speranța că vor face alții ceva pentru ei din iubire, recunoștință sau respect.
Veste: nimeni nu va face asta. Și niciodată nu e prea târziu să-ți dai seama de asta indiferent de ce vârstă ai. Singurul om care poate echilibra așa cum vrea balanța aia ești tu. Da, nu e ușor. Trebuie să muncești la asta, trebuie să schimbi lucruri la tine și să te ții de ele, trebuie să faci ceva diferit cu disciplină. Nu e deloc ușor. Însă tu decizi dacă trebuie sau nu trebuie. Acest ”trebuie” este des evitat pentru că nu place urechii și creierului, dar de asta există atât de puțini oameni care fac ce trebuie și atât de mulți care se plâng de ce nu fac alții cum trebuie.
Când, de fapt, singura persoană pe care o poți controla ești doar tu…
La tine cum atârnă?
Dar totuși ești de acord cu mine.. că problemele de muncă trebuie lăsate la muncă, iar problemele de casă, trebuie lăsate acasă ?!
Personal, nu cred că poți face așa ceva. E greu (spre imposibil) să nu „aduci cu tine bagajul” de la muncă (și în sens invers valabil).