Nimic nu e întâmplător în viață

Dați-mi voie să nu cred în destin, dar dați-mi voie în același timp să spun că nimic nu e întâmplător în viață. Pare la fel, dar nu-i așa. Pare o Mărie cu altă pălărie, dar nu-i așa. Pornind de la premisa că atunci când mai mulți oameni își zic că ești beat, există două soluții: ori nu mai bei, ori te culci în speranța că a doua zi nimeni nu își va mai aduce aminte nimic și că totul se va ameliora. La urma urmei, doar ești o victimă. A sistemului, a vieții, a celor din jurul tău. De ce să evoluezi? Ce motive ai putea avea să-l faci fericit pe cel din jurul tău când durerile tale sunt mai mari decât ale celorlați? Inclusiv a celor din Africa care fac foamea sau a celor din Siria care fac moartea. Atâta vreme cât nimic nu este complet invaziv pentru tine, de ce să-ți pese?

Eu mă declar un om fericit. Pentru ceea ce sunt. Pentru ceea ce fac. Pentru ceea ce voi fi și pentru ceea ce voi face. Nu-mi pare rău că m-am născut în România. Nu-mi pare rău că m-am născut în cartierul în care m-am născut. Cu atât mai mult, nu-mi pare rău de mediul în care am trăit. Încă învăț. Încă mai am de învățat. Și nu-mi trebuie două facultăți ca să-mi dau seama dacă mai am de învățat sau nu. Am auzit astăzi oameni cu două facultăți cărora le părea rău de ce au făcut în viață. Cărora le părea rău că au urmat acele facultăți. Oameni care nu mai credeau în ei, în ceea ce au învățat, în ceea ce au muncit, în ceea ce au făcut. Oameni care dacă ar fi formatori de opinie ar îndemna lumea să nu mai urmeze studii în zilele noastre, chiar dacă ai au trudit și le-au urmat.

E trist. Și asta o consideră un om care… surpriză, nu a terminat nici o facultate la cei 27 de ani ai săi, chiar dacă a urmat vreo două, dar n-a finalizat nici una. Un looser la prima vedere. Un inadaptat.

Da, e vorba despre mine.

Însă am ales să fiu fericit. Și voi finaliza facultatea pe care o voi începe la anul. Însă nimic nu îmi va lua cunoștințele din facultatea pe care am terminat-o fără să obțin vreo diplomă de pe urma ei. E una grea. Foarte grea. Nu pentru cel care o urmează, ci pentru cei care o predau. Pentru că profesorii ăia nu au de ales. Pentru că profesorii ăia mai vin cu bani și de acasă. E o facultate grea, repet. Durează 7 ani. Și se face acasă. Eu n-am luat licența aia cu 10, dar m-am chinuit să iau licența aia. Și am luat-o probabil. Poate cu 9, nu cu 10 pentru că mi s-a dat ocazia ca tot ceea ce mi s-ar putea cuveni, să nu mi se cuvină de fapt și să lupt pentru asta.

Și am să citez un om de la #BGG care sigur a luat licența aia cu 10 și îl respect. Îl cheamă Narcis, a venit să ne cunoască pentru că era pasionat de online și din câteva vorbe schimbate cu el am reținut un lucru mare: în viață, contează cuvântul dat și rezultatele obținute. Restul e vorbă. Sunt întru totul de acord. După ce am înțeles vorbele astea mi-am dat seama fără falsă modestie că de fapt aveam 10 la licența de 7 ani.