Este un articol despre copii. Menționez asta ca să nu vă irosesc timpul aiurea dacă nu vă interesează subiectul. Am hotărât să scriu asta după o întâmplare trăită ieri în Grădina Publică din Galați.
Am fost și eu cu soția și copilul la plimbare, ca tot omul în zi de Duminică. Fiică-mea s-a dus direct la tobogan și a început să se joace cu alți copii pe acolo. Menționez că are 2 ani și o lună. Toate bune și frumoase până când a apărut teroarea. O fetiță la vreo 3 ani cu tatăl său. Aceasta a început să se comporte foarte urât cu ceilalți copii. A împins un băiețel de era săracul să cadă și să-și rupă ceva. A dat la o parte violent alte două fetițe care păreau chiar mai mari decât ea. Nici fiică-mea nu a scăpat. A împins-o urât de pe tobogan. Noroc că soția a prins-o la timp și nu s-a accidentat nimeni. Se citea atâta ură în ochii fetiței respective încât nu-mi venea să cred. Din perspectiva mea ideală copiii sunt niște ființe drăgălașe oricum i-ai privi. Dar tura asta am văzut contrariul. Tatăl fetiței agresive a luat-o pe aceasta de vreo două ori din zonă când era pe punctul să agreseze alți copii, dar degeaba. Aceasta revenea și mai făcea câte o victimă.
Inițial, am zis că pe vremea când eram eu copil la fel se întâmplau lucrurile. Și copiii trebuie să învețe să se descurce, nu să fie cocoloșiți de părinți la tot pasul. Copii răi au fost, sunt și vor fi mereu. S-a dovedit chiar științific că ADN-ul unor părinți proști creează inevitabil copii proști. E normal. Viața-i nedreaptă. Deal with it.
În final, fiică-mea a ales să plece de la toboganul ăla și să se ducă la celălalt. Nu am luat-o noi de acolo și chiar dacă îmi venea să îi zic vreo două tatălui respectiv, am ales să o las să se descurce singură pe a mea. Am reușit să fiu calm, chiar dacă fierbea sângele în mine. La urma urmei, nu aveam de unde să știu ce probleme stau la baza comportamentului copilului respectiv și… “cine sunt eu să judec?”.
Revenind la baza titlului după acest intro. Fiică-mea când era mai mică urla ca din gură de șarpe când nu i se făcea pe plac, iar anxietatea de separare era la ea acasă. Așa că am dus-o la FastTraKids în Galați de când avea 1 an și vreo două luni. Acolo am urmat un program de o oră pe săptămână unde împreună învățam chestii (intram cu ea la oră, că așa era regula). La început am zis că e o prostie și că e prea mică pentru chestii din astea. Dar am continuat, că nu aveam nimic de pierdut. Măcar mai socializa cu alți copii de aceeași vârstă. Nu zic că nu am întâmpinat dificultăți. La primele ore îmi era și rușine de instructor că fata mea nu se adapta, plângea deseori și nu era atentă. Până când a început să se integreze fără să-mi dau seama (cam după 5-6 săptămâni). Și încet, încet, au început să dispară urletele de frustrare pentru că dacă voia ceva folosea un fel de limbaj al semnelor învățat acolo. Și pentru că era un limbaj comun, pe care îl înțelegeam și noi, părinții, era mult mai ușor pentru toată lumea, iar timpul petrecut cu fata noastră era mult mai plăcut și mai puțin obositor.
Apoi a trecut la grupa Explorers, unde trebuia să stea singură în clasă cu ceilalți copii. Deja îmi făceam diverse scenarii în caz că nu vrea. Culmea, a vrut. Nici vorbă de anxietate de separare. A fugit în clasă și nu m-a băgat în seamă. Până și ceilalți părinți erau uimiți știind-o pe Sara a mea cum plânge după mama și tata :) Am urmărit-o cu sufletul la gură pe camerele de supraveghere din sala de așteptare, dar totul a decurs foarte ok. Și a continuat ok. Fiecare cioară își laudă puii, dar atât eu cât și persoane din exterior au observat progrese remarcabile la ea: vorbește relativ fluent pentru 2 ani, înțelege cam tot ce îi spui, își strânge singură jucăriile (a învățat acolo să facă curat), împarte cu alții copii jucării și mâncare (în condițiile în care am întâlnit copii mult mai mari care au o problemă să dea jucăria lor altor copii), este foarte afectuoasă etc. Mă rog, chestii de care eu sunt uluit, pentru că la ce fel se conturau lucrurile cu Sara la un moment dat nu credeam că vom ajunge așa. Ok, și acum mai sunt probleme: de exemplu, face foarte urât când îi spui nu, începe să ne zică ce să facem și cum să facem, are preferințe la haine și nu prea renunță la ele, vrea să facă totul singură etc. Dar cu timpul le vom rezolva și pe astea, sunt ferm convins.
Concluzia: 1. Niciodată nu e prea devreme să-ți duci copilul la diverse activități, chiar dacă îl consideri prea mic (copiii sunt surprinzător de inteligenți la orice vârstă – dacă nu comunică, nu înseamnă că sunt proști). 2. Niciodată nu e prea târziu să-ți duci copilul la diverse activități pentru că atâta vreme cât sunt copii învață mai repede decât crezi. 3. Da, recomand FasTraKids, iar dacă aveți copii și aveți FTK în orașul vostru, merită măcar să mergeți o singură dată, de test. Merită măcar să vedeți ce se întâmplă acolo.
P.S.: Acesta nu este un articol publicitar. Noi chiar suntem clienți FasTraKids Galați de multă vreme.
Un articol foarte instructiv si multumesc pentru informatiile invatate, sa zic asa. :)
Inca nu sunt mama, nu s-a putut pana acum din cauze medicale, dar am citit cu maxima atentie ceea ce ai scris tu aici, Gabi !
Am vazut si eu nu o data in parc (obisnuiesc sa ies in parc, sa fac poze si sa oserv ce este in jurul meu, in natura dar sa vad si oamenii din jurul meu!). Ei bine, ajung nu o data in preajma copiilor, la locul lor de joaca sau cand se aduna mai multi la un loc, atunci cand sunt si adultii prin preajma.
Cum spuneam mai sus, am observat si eu intre acesti copii, ca unii au comportamente ca cele descrise de tine. Si , eu fiind din afara, neavand un copil in casa, am o reactie pe moment, de-mi vine sa atrag atentia adultului ce are in grija copilul respectiv, dar la fel de repede “ma potolesc” si imi fac discutia doar la mine in gand, nu am nevoie de momente de tensiune si chiar deiscutii aprinse in locul respectiv, fiind si copiii in zona.
Sunt multe momente in care daca as avea si ceva experienta cu un copil poate ca as vedea un pic altfel asemenea momente.
Multumesc inca o data, draga Gabi, pentru ceea ce ai relatat aici si pentru ce ai sfatuit parintii sa faca si ei la randul lor pentru copii lor !
Mulțumesc și eu foarte mult!