Mi-am luat PS4 – Recomandați jocuri! :)

Credeam că o să-mi pară rău că am făcut această achiziție, dar nu-mi pare :). Am cântărit un pic între PS4 Slim și PS4 Pro. Am ales PS4 Slim pentru că a fost mai ieftin, pentru că nu am TV 4K și pentru că nu sunt un gamer care să stea cu orele și să se joace zilnic.

Seria Uncharted m-a atras destul de mult și a cântărit în decizia mea. Nu că aș mai fi jucat Uncharted până acum, dar review-urile sunt mult prea bune. Așa că până la Uncharted 4 mi-am cumpărat Uncharted 1, 2 și 3 (remasterizate PS4). Ca să joc totul de la început.

Sunt la jumătatea lui Uncharted 1. Nu mă face să stau lipit de TV, dar e bunicel jocul. Are elemente din Tomb Raider în el. Mă voi strădui să-l termin și să trec la versiunile următoare. Poate alea sunt și mai captivante. În rest, la pachet cu PS4 a venit jocul The Last Guardian. Înțeleg că e super tare, dar încă nu m-am apucat de el. Și aici am auzit că sunt două jocuri înainte de ăsta: Ico și Shadow of the Colossus. O să le caut și pe astea în versiunea remasterizată pentru PS4 (dacă există). Îmi place să înțeleg poveștile.

Acum vă rog să-mi recomandați și voi niște jocuri faine pentru PS4.

Recunosc că am deja în vizor și eu câteva. Unul dintre ele ar fi Metal Gear Solid 5. Am jucat la un moment dat o versiune de Metal Gear Solid pe PS1 sau PS2 (nu mai țin minte) și mi-a plăcut tare. Al doilea ar fi The Last Of Us. E realizat tot de cei care au făcut Uncharted. Și cică e super tare și ăsta.

Pe viitor aș încerca și Tomb Raider (ultima versiune). Tomb Raider 3 a fost primul joc pe care l-am jucat vreodată în viața mea pe un PS și cred că mi-ar plăcea să îmi aduc un pic aminte de acele vremuri. Ce am zis până aici sunt jocuri care nu prea pot fi jucate în preajma copiilor, așa că sunt în căutare și de recomandări de jocuri pe care să le joc în preajma fiicei mele. Sau poate chiar cu ea.

PS4 Slim

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

12 comentarii la „Mi-am luat PS4 – Recomandați jocuri! :)”

  1. Ar trebui sa incerci Rise of the Tomb Raider, e un joc cu o poveste faina si grafica este extraordinara. Iti mai recomand si Horizon Zero Dawn. Daca vrei le am eu la vanzare

    Răspunde
  2. O parere dupa aproape 2 luni de folosire? :)
    – Ce varianta ai, 500gb sau 1TB? Iti ajunge spatiul?
    – Regreti ca nu ti-ai luat varianta PRO?
    – Fiind varianta Slim, ai observat sa se incalzeasca excesiv?

    L-am pus si eu pe wish list :)

    Răspunde
    • Bogdan, cu durere în suflet îți zic următoarele :)

      – am returnat PS4 Slim pentru că mi-am dat seama că nu am timp să mă joc
      – în rest, e bestial
      – am regretat un pic că nu mi-am luat varianta PRO și dacă aș repeta achiziția aș merge pe PS4 Pro
      – chiar dacă e slim, nu se încălzește de speriat
      – pune pe Wish List varianta Pro :)

      Răspunde
      • De ce l-ai returnat? Îl cumparam eu la jumatate de pret ! :)) Da, m-ai pus pe ganduri cu varianta PRO. Ai zis ca nu ai TV 4K, totusi ai merge pe varianta PRO. Din ce stiu, marea diferenta e ca cel PRO poate reda 4K. Nici eu nu am TV 4K si nu stiu daca se merita diferena de vreo 600lei, bani din care imi pot lua inca un joystick si cateva jocuri :)

        Răspunde
  3. Eu nu prea am timp de jocuri.
    Pentru fiul meu nu am inca o consola, tot studiez diverse recomandari. Nu stiu daca este indicata achizitia unei console la varsta lui, sta si asa destul de mult la TV, tableta etc., incer sa le reduc.
    In schimb i-am luat ochelari VR, au fost circa 70 de lei, la inceput a fost incantat, acum nu prea, s-a plictisit repede.

    Răspunde
  4. PS-ul este o chestie pe care e bine s-o ai (si) pt socializare. Tu ce zici acolo sunt jocuri SOLO. Iti dau 4 exemple de jocuri si de tipuri de jocuri:

    1. Daca esti cu fotbalul, e clar ca trebuie sa ai FIFA/PES. Recomand fifa, dar gusturile nu se discuta. PES are avantajele lui, unii sustin ca au inceput sa joace fotbal pe consola cu PES (se cheama ISS, sau ceva de genul).

    2. Merge sa iei si un baschet. E foarte fun in mai multi. Recomand NBA 2k17 (seria 2k, nu serial NBA live). Nu ca n-ar fi bun si celalalt, dar na, dupa gusturi.

    3. Daca vrei bataie, ai de unde alege: Mortal Kombat X, Street fighter, King of Fighters. Cel mai popular e MK, dar si celelalte au farmecul lor. Am un amic mare fan king of fighters. L-ar juca non-stop.

    4. Ia jocuri open-world. De exemplu, stiai ca si GTA se poate juca online? Si e foarte fun.

    Iar cand zic socializare, zic si cand chemi 2 prieteni pe la tine, dar si cand suni pe cineva (“hai, facem o fifa?”), fiecare stand acasa la el. Eu, recunosc, nu prea am timp si chef sa ma joc singur, dar daca ma apeleaza vreun amic ca are chef de joc, fac pe dracu-n patru si ma joc.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.