#maibineimpreuna

Se pare că şi Facebook are de când să introducă hashtagurile pe platforma lor în scurtă vreme. Cu hashtagurile ne-am obişnuit deja de multă vreme datorită reţelei de socializare Twitter, dar şi datorită reţelei de socializare foto Instagram. Update: habar n-aveam că şi Google+ foloseşte hashtag.

De aceea, m-am gândit să nasc hashtagul #maibineimpreuna (nu l-am văzut folosit până acum) şi să lansez o provocare care vizează în primul rând toţi colegii din blogroll, dar şi toţi participanţii la competiţia BlogWars 3.

Hashtag
#maibineimpreuna

Provocarea nu costă nici într-un iPad câştigat prin tragere la sorţi şi nici într-un set de oale de bucătărie care vin cu Oana Zăvoranu la pachet :). Provocarea constă în folosirea hashtagului #maibineimpreuna pe reţelele de socializare Twitter şi Instagram.

Cu ce tweet-uri sau acţiuni aţi putea asocia acest hashtag? Care din articolele publicate de voi luna aceasta (sau pe care le veţi publica) pot fi asociate cu acest hastag?

Probabil sună un pic nebuneşte doar să propun un hastag ca #maibineimpreuna şi să închei articolul aici, fără să menţionez care ar fi beneficiile folosirii, ce premiu câştigaţi sau cât de mult trafic veţi obţine. Nu veţi obţine nimic din toate astea. De asta mi-am şi permis să adresez această provocare doar celor din blogroll-ul meu despre care ştiu sigur că nu umblă după aşa ceva. Însă, dacă aveţi cont de Twitter sau Instagram şi vreţi să preluaţi acest hastag, atunci asociaţi #maibineimpreuna cu ceva frumos.

Şi ştiţi de ce? Pentru că facem lucrurile mult #maibineimpreuna.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.