Sara nu mai are intoleranță la proteina laptelui de vacă

O parte din prietenii mei știau că fiica mea Sara avea de la 3 luni o intoleranță la proteina laptelui de vacă. Totul a început pe la 2-3 luni de viață când nu mai lua în greutate și nu știam ce se întâmplă. De asemenea, pe la 3 luni nu a mai vrut să fie alăptată la sân. Așa că am început să-i facem diverse analize. Toate au ieșit ok, iar atunci domnul doctor Baciu de la Spitalul de Copii Sfântul Andrei din Galați ne-a recomandat să facem și analiza pentru intoleranță la proteina laptelui de vacă (LGE specifice laptelui de vacă parcă se numea). Am încercat prima dată la MedicoTest, dar nu făceau această analiză, însă, într-un final, cei de la FloraMed Galați au reușit să ne ajute cu analiza care ne spunea dacă Sara are intoleranță la proteina laptelui de vacă sau nu. După două săptămâni în care am așteptat rezultatele de la București, pentru că analiza pentru intoleranță la proteina laptelui de vacă nu se procesa în Galați, am aflat că Sara avea o astfel de intoleranță.

Rezultatul arăta 36 din 100, unde ce era peste valoarea 10 reprezenta intoleranță la proteina laptelui de vacă și ce era sub 10, nu. Având în vedere că toate celelalte analize au ieșit ok, domnul doctor Baciu ne-a zis că trebuie să trecem pe o formulă specială de lapte. Inițial, ne-a putut ajuta el cu niște cutii gratuite de lapte oferite de către spital (Nestle Althera), dar apoi a trebuit să ni-l procurăm singuri. Atunci a început totul. O cutie de lapte pentru intoleranță la proteina laptelui din vacă costă aproximativ 100 lei dacă vorbim de Nestle Althera. Așa că la scurtă vreme am căutat soluții mai ieftine și am trecut pe Aptamil Pepti (produs de Milupa) care costa 83 de lei cu tot cu reducere în farmaciile Dona. Nu era diferență mare de preț, dar orice leu se simțea pentru că…

… începusem să cheltuim echivalentul unui salariu minim pe economie numai cu laptele. Nu că familia noastră ar fi prea înstărită, dar cu greu ne-am descurcat, însă mă gândesc cu tristețe la familiile care nu-și permit să cumpere un astfel de lapte praf dacă au un bebeluș cu intoleranță la proteina laptelui de vacă. Mie nu mi-a fost recomandată nici o metodă prin care aș fi putut fi ajutat de statul român cu o subvenție la acest lapte praf special și am cautat destul de mult diverse soluții. Se pare că nu există :(.

Intoleranță la proteina laptelui de vacă

Intoleranta la proteina laptelui de vaca

Dar să trecem și la lucruri mai pozitive. Intoleranța la proteina laptelui de vacă dispare între vârsta de 1 an și 3 ani în majoritatea cazurilor. De aceea este recomandat să nu disperați și sa repetați analiza care verifică intoleranța la proteina laptelui de vacă o dată pe an. Acest lucru l-am făcut și noi. Deși eu personal nu aveam speranțe prea pozitive cu toate ca sunt om optimist de felul meu, iată ca rezultatele analizelor au arătat ca fiica mea nu mai suferă de intoleranță la proteina laptelui de vacă. Are 0,1 în acest moment, adică o valoare foarte mică. Asta nu înseamnă că putem să-i dam brusc tot felul de alimente pe bază de lapte de vacă, pentru că trecerea completă la acest tip de alimente trebuie să se realizeze treptat, chiar dacă analizele arată că nu mai are deloc intoleranță la proteina laptelui din vacă.

Va dați seama că în acest moment sunt foarte bucuros. Am cumpărat deja o cutie de lapte praf pentru copii cu vârsta de 1 an și nu mi-a venit să cred că am plătit doar 18 lei pe ea. Plus de asta, cel mai mult mă bucur că nu am ascultat de gura lumii care spunea “dă-i mă lapte normal că așa îi va trece intoleranța la proteina laptelui din vacă”, pentru că nu făceam decât sa măresc gradul de intoleranță la proteina laptelui de vacă conform unor informații pe care le-am aflat destul de recent.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

22 de comentarii la „Sara nu mai are intoleranță la proteina laptelui de vacă”

  1. Si noi am avut aceeasi problema din pacate, dar acum suntem foarte bine. Acum ii dam Aptamil, vad ca e totul ok. L-am gasit si la un pret fff bun pe site-ul http://www.bebeardealul.ro. Sunt foarte seriosi! Mai ales ca vorbim de mancarea unui bebe. Va recomand!

    Răspunde
  2. Aceeasi poveste am patit-o si eu cu fie-mea si ni s-a recomandat sa facem aceleasi analize pentru ca dupa 3 luni n-a mai vrut lapte matern. Din start pediatra care o avea in grija a presupus ca are intoleranta si ne-a trecut pe Aptamil Pepti care cum spui si tu costa o “avere”. E aproape la jumatate cantitatea si costa dublu fata de un lapte praf obisnuit. Culmea este ca la analize nu i-a iesit asa mare intoleranta, ceva de 1 dar poate ca erau alte masuratori, o fi fost 1 din 10. Doctorii oricum ne-au zis ca este foarte mica si putem sa trecem pe Aptamil Ha2 care contine proteine partial hidrolizate. In spital au suspectat-o de reflux, desi la raze n-a iesit nimic. Ideea este ca nici cu lapte asta n-a mai luat bine in greutate, iar de la 1 an n-a mai vrut deloc lapte. La 2 ani asa cum spui si tu la analize a iesit intoleranta la proteina din lapte aproape 0. Acum are 2 ani si aproape 2 luni si tot nu bea lapte. Nici pana azi nu stiu exact de ce i s-a pus asa tare pata pe lapte. Eu chestia asta am asociat-o cu vaccinul pe care l-a facut exact cu 1-2 saptamani inainte sa apara toata nebunia. Bineinteles ca de atunci nu i-am mai facut nicio doza de vaccin.

    Răspunde
  3. Icercati Alfaré farmaciile din Romania. Laptele Alfaré din Ungaria, Olanda, Germania, este fabricat la alte labrici ale companiei Nestle, credetima am cosultat specialisti si este adevarat

    Răspunde
  4. si eu am aceeasi problema cu fetita mea de 1,3 ani, acum. Ne-au trebuit 4 luni (din pacate) sa ne dam seama ce are, timp in care nu a luat in greutate deloc desi manca aproape ca un om mare…. Dupa cateva cautari am gasit in Ungaria lapte praf pt cei cu intoleranta/alergie la proteina laptelui de vaca la jumatate de pret fata de Aptamil Pepti din Romania. Se numeste Milumil Pepti si costa in jur de 40 de lei. Eu, inca n-am ajuns sa-l cumpar si sa-l incerc, dar am de gand sa fac un drum zilele astea. Mie imi povestise o prietena care s-a confruntat cu aceeasi problema ca ea a primit de la spital, pe baza de trimitere de la medicul de familie, Aptamil Pepti gratis pe perioada tratamentului. Oare acum nu mai este posibil acest lucru? Stie cineva?
    In plus, am inteles ca exista medici pediatri la Cluj care fac o desensibilizare si imunizare a organismului, in acelasi timp, copiilor care au aceasta problema, cu medicamente specifice pentru ca aceasta intoleranta/alergie sa dispara mai repede. Se pare ca este posibil, dar cred ca doar pt copii trecuti de un an se aplica aceasta metoda. Cei interesati pot lua legatura sau pot face un drum pana la Cluj pt a cere o parere in acest sens :)

    Răspunde
  5. Buna..aceeasi problema o avem si noi cu fetita.Am depistat-o la o luna de viata numai ca la ea manifestarile au fost mai violente.Valoarea a iesit foarte mare atunci si am trecut pe Aptamil Pepti.Acum are 8luni,la 6luni i-am refacut analiza care a iesit cu valoare normala dar nici pana acum nu mi-am facut curaj sa-i schimb laptele,sa-i dau branzica sau iaurt.Voi cum ati procedat mai exact?Multumesc!

    Răspunde
      • Multumesc din nou ptr raspuns.Eu sunt foarte panicoasa de fel si cred ca nici doctorii nu m-au ajutat foarte mult.Unii spun ca ii pot introduce produsele pe baza de lapte,altii din contra,ca cel putin pana la varsta de 2ani sa nici nu se atinga de ele,ca de fapt acel Ige specific nu este atat de relevant.In fine,imi cer scuze ca m-am repetat dar am tot cautat persoane cu aceleasi probleme,cu care sa mai pot impartasi cate ceva.Va doresc sanatate si fetitei sa creasca frumos si sanatos!

        Răspunde
  6. ma bucur foarte mult pentru Sara.doar parintii care s-au confruntat cu astfel de probleme stiu cat e de greu …atat pt copil cat si pentru parintii.
    regimul este f,riguros si copilul este cel mai dezavantajat.
    mi se rupe sufletul cand nu pot manca la masa de fata cu baiatul meu care daca ma vede mancand branzica sau smantana si multe alte alimente ce contin lapte incepe sa planga si sa ceara si el sa manance si nu avem voie sa-i dam.
    din pacate trec prin aceeasi situatie cu baiatul care are 2 ani.alergia o are de la varsta de un an si 3 luni insa la inceput am tratat cu indiferenta si nici pediatrul nu ne-a ajutat prea mult,cand am vazut ca nu-i de gluma ca pierde in greutate si are numai scaune moi apoase am facut analizele de IGE EGE si la fel a iesit ca e alergic la proteina din lapte.
    am trecut pe lapte de soia si i-a mers cam jumatate de an dupa care a facut alergie si la laptele de soia.dupa aceea am trecut pe aptamil pepti si s-a reglat insa tinem un regim f.strict in ce priveste tot ce mananca sa nu contina urme de lapte.
    problema mare e ca o cutie de lapte e 83 de lei la farmacie ,am gasit o singura farmacie care il vinde cu 79 de lei.
    nu ne permitem sa dam atata pe o cutie si as dori sa procur din afara gen germania sau ungaria,anglia ca au preturi mult mai mici.daca cineva citeste aceasta postare si ne poate ajuta in vreun fel am fi recunoscatori.

    multumesc

    Tel:>0766.891.813
    e-mail rusupetrica2010@yahoo.com

    Răspunde
    • Daca iei din afara tarii lapte trebuie sa fii atent in cat timp se livreaza. Plus ca pe timp de vara e cam nasol pentru ca laptele va fi transportat in conditii de caldura mare :(

      Răspunde
    • Buna. Noi locuim in Germania de doi ani. Avem un baietel de 5 luni si dupa o luna am vazut ca nu ia in greutate. Dupa 2 saptamani de spitalizare doctorii si-au dat seama ca are alergie la proteina laptelui. De atunci ii dam un lapte special, fara lactoza si fara proteina (o sa incepem in curand sa ii dam lapte cu lactoza, dar fara proteina pe nume Althera) pe nume Neocate de la Nutricia. Cutia costa 44 de euro, dar dat fiind ca suntem asigurati dupa sotul si ca copilul e alergic, pediatra ne da reteta pt lapte pe care il scoatem gratuit de la farmacie. Multumesc Domnului ca ne-a trimis aici pt ca altfel nu stiu ce ne faceam la cat e de scump laptele acesta in Romania. Mentionez ca si eu cand am fost mica am avut intoleranta la lactoza asa ca poate fi ereditar. Am tinut 12 ani regim, dar acum pot sa manc de toate. Stiti cumva vreun magazin special de unde se pot cumpara produse pt aceasta alergie? Sper din tot sufletul sa le treaca repede copiilor aceasta alergie, pentru ca altfel, o sa fie foarte greu sa ii oprim de la anumite lucruri, sa doreasca ceva si sa nu poata avea. Cand am fost eu mica, a fost mai usor pt parintii mei pt ca nu erau atatea dulciuri si atatea lucruri. Multa sanatate la toata lumea!

      Răspunde
  7. buna, aceeasi problema o am si eu cu fetita mea de 2 ani dar zi-mi si mie cum ai facut trecerea de la un lapte la altul. te pup

    Răspunde
  8. Buna, cred ca suntem in aceiasi situatie cu ingerasul nostru. Are 3 luni si 2 saptamani si inca nu am facut analizele (LGE). Este hranita la san si la recomandarea medicului am eliminat laptele din alimentatia mamei, si-i dam supliment de mucilagiu. Poti sa-mi spui cum a evoluat cresterea in greutate, pe luni, a Sarei. Multumesc!

    Răspunde
    • A evoluat slăbuț, dar la un moment dat nu ne-am mai făcut probleme pentru că ne-am obișnuit cu situația – acum are 1 an și 8 luni, dar nu e grasă :). Cel mai important este ca bebele să fie sănătos – nu vă stresați dacă e sănătos și activ.

      Răspunde
    • Probabil că da, dar la vârsta de 3 luni cică nu poți să-i dai alt lapte în afară de cel matern sau de formulă. Se zice că laptele de origine animală este interzis până la împlinirea vârstei de 9 – 12 luni. Plus de asta, doctorul ne-a zis să nu încercăm cu alt tip de lapte, pentru că dacă există intoleranță la proteina laptelui de vacă, există șanse foarte mari să existe intoleranță și la alte tipuri de lapte, inclusiv cel de capră sau din soia.

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.