Integritatea o ai sau nu o ai. Restul e can-can.

Ce este integritatea? Din punctul meu de vedere, integritatea este valoarea de bază care presupune ca lucrurile pe care le declari să le și faci. Cu riscul de a deranja, am să iau următoarea zicală: să nu faci ce face popa, să faci ce zice el. Ei bine, dați-mi voie să vă spun că este cel mai bun exemplu de încurajare a lipsei de integritate. Nu frate, dacă spui ceva și educi oamenii într-o direcție în care vrei să îi faci să creadă, fii integru, adică fă precum spui. E ca și cum ești un mare nutriționist care mă va ajuta să slăbesc, dar ești gras. E ca și cum ești mare antrenor de fitness, dar pectoralii mei arată mai bine ca ai tăi. A fi integru înseamnă să reprezinți ce spui și ce crezi în orice moment al vieții, chiar și atunci când nimeni nu te vede. Nu poți să te ții de cuvânt doar cu anumiți parteneri de afaceri, iar cu alții nu. Dacă ești integru și vrei să se spună despre tine în piață că plătești la timp, că te ții de cuvânt, că ești un om amabil cu care se poate discuta, că etc., fii la fel de integru mereu. Jack Welch, fostul președinte General Electric, spunea că Integritatea nu trebuie declarată printre valorile de bază ale unei organizații. Integritatea e by default, nu e opțională într-o companie. Și cam atât despre integritate, că restul sunt motive, scuze și, bineînțeles, can-can. Indiferent cum arată proiecția pentru succesul vostru, integritatea nu este o opțiune, este ceva obligatoriu.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

6 comentarii la „Integritatea o ai sau nu o ai. Restul e can-can.”

  1. Integritate o insusire pe care toti managerii romani o sustin sus si tare si mai mult declara ca este o obligatorie in compania lor. Daca in firmele autohtone sau mai mici este pretuita , in firmele multinationale este un mare afis pus pe perete si se aplica doar la “muritori”.

    Poate ca acest lucru ar trebui sa ne dea de gandit…..

    Răspunde
  2. Gabriel, dacă poţi să aloci timp, iăţ pot trimite Manualul Antifraudă, unde am redat mai multe cazuri de fraudă şi corupţie din mediul de afaceri autohton, care susţin pe deplin cele postate de tine.
    Manualul este electroni, viral, actualizat şi cadou pentru tine,
    Liviu

    Răspunde
  3. Treaba asta cu integritatea este destul de serioasa “o ai sau nu” la prima vedere este simplu si cuprinde 4 cuvinte ,insa uite unde am ajuns cu oameni multi fara integritate?!

    Răspunde
  4. Uite Gabi, Spiritul&Litera GE: http://files.gecompany.com/gecom/citizenship/pdfs/TheSpirit&TheLetter.pdf
    Am facut parte din GE si aveam adesea “verificare” la insusirea si aplicarea definitiei integritatii. Integritatea este una dintre valorile de baza pe care TREBUIE sa le aiba fiecare angajat, fara exceptie, al Genereal Electric. Daca picai verificarea (scriptic sau faptic), picai si tu din organizatie, la fel, fara exceptie.
    Orice organizatie doreste sa aiba oameni integri. Asta ti se verifica inca de la primul interviu. Ceea ce face deosebire este modul in care se ingrijeste ulterior organizatia de existenta (in continuare) a integritatii.
    Integritatea este ceva ce multi declara sau considera ca o au. De la vorbe pana la fapte este ceva distanta (clasa politica ne poate demonstra distanta asta si chiar faptul ca “multe obstacole” ii fac adesea sa se rataceasca pe parcurs)
    Intr-adevar, un subiect interesant de dezbatut.

    Răspunde
  5. Da, asa este , este ceva obligatoriu, categoric ! Dupa parerea mea , un om intergru nu trebuie sa se coboare la mici sau mai mari mizerii, minciuni, lucruri ce nu i-ar face cinste dar o face “ca sa dea bine”. Din pacate nu toti gandim asa, adica nu prea mai sunt oameni integrii….in adevaratul sens al cuvantului….nu vreau aici sa se simta nimeni atacat sau jignit, asta este parerea mea !

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.