În sfârșit, laptopul HP Chromebook vine în România

Nu e vorba chiar de fix același model pe care îl am eu, dar e foarte asemănător. Cel de la Orange are 4G integrat, astfel încât să ai net oriunde. Primele mele impresii despre HP Chromebook se pot citi aici. Apoi, am mai scris un articol aici după o lună de folosire. Poate fi comandat de aici.

Orange și Google anunță astăzi lansarea HP Chromebook, primul model de laptop din gama Chromebook disponibil în România. Echipate cu sistemul de operare Chrome OS creat de Google şi conectate la cea mai extinsă şi cea mai rapidă reţea 4G din România, conform ANCOM, laptopurile Chromebook îi ajută pe utilizatori să poată lucra uşor atunci când sunt în mișcare și fac experiența folosirii computerului mai rapidă și mai simplă, în siguranță. 

HP Chromebook vine cu un design subțire, ecran HD de 11,6 inchi, o greutate de numai 1,28 kg, baterie cu autonomie mare, de până la 8 ore și 15 minute, și cu o soluție antivirus inclusă, pentru a garanta o experiență de calitate înaltă, atât pentru lucru, cât și pentru divertisment.

Acces rapid la internet prin intermediul oricărui modem din oferta Orange. HP Chromebook este disponibil exclusiv la Orange şi poate fi achiziţionat începând de la 99 de euro, preţ valabil împreună cu abonamentul Orange Net 24 pe 2 ani. Abonamentul oferă 16 GB trafic de internet/lună, acces la viteze 4G+ de până la 300 Mbps pentru download în aria de acoperire, trafic de internet nelimitat în timpul nopţii prin Happy Night, 25 GB spaţiu de stocare în Orange Cloud, Orange Antivirus, precum şi trafic nelimitat pentru a urmări filmele, serialele, emisiunile şi canalele TV preferate prin Orange TV Go. Clienţii care aleg abonamentul Orange Net 24 pe 2 ani împreună cu HP Chromebook primesc gratuit orice modem din oferta Orange.

Rapid

Datorită celei mai noi generații de procesoare Intel® folosite, HP Chromebook oferă o experiență ultra-rapidă pe internet. Pornește în aproximativ 10 secunde și, spre deosebire de computerele tradiționale, își face actualizări periodice, care se desfășoară fluent, fără întreruperea activității.

Simplu

Accesul la Chromebook se realizează prin contul de Gmail. Pentru o mai mare mobilitate, documentele și aplicațiile sunt salvate automat în cloud-ul Google Drive de fiecare dată când computerul este conectat la internet și pot fi accesate de pe orice alt laptop Chromebook, alt computer care folosește browser-ul Google Chrome sau de pe smartphone-uri și tablete. Clienţii primesc 100 GB spaţiu de stocare în Google Drive, valabil timp de 2 ani, având posibilitatea de a cumpăra spaţiu suplimentar.

În același timp, aplicații precum Gmail Offline sau Google Docs permit salvarea locală a documentelor în lucru atunci când laptopul este folosit în modul offline, urmând ca la prima conectare acestea să se salveze automat în cloud.

HP Chromebook vine cu cele mai populare aplicaţii Google preinstalate, iar utilizatorii pot găsi şi mai multe aplicaţii în Chrome Web Store.

De asemenea, laptopul poate fi uşor de folosit împreună cu prietenii sau cu familia, care se pot conecta în modul de vizitator, fără a avea acces la documentele şi aplicaţiile salvate de utilizatorul principal.

Sigur

Modalitatea de acces la Chromebook beneficiază de același nivel de securizare oferit de Google pentru conturile de Gmail. Creat pentru a fi folosit în special online, HP Chromebook include mai multe soluţii de securitate, pentru a-l proteja de viruşi, malware-uri şi alte programe maliţioase, fără a-i deranja pe utilizatori cu pop-up-uri inutile.

„Aşa cum i-am obişnuit deja pe clienţii noştri, prin noua ofertă venim cu un răspuns concret la nevoile lor de a fi conectaţi, cu unul dintre cele mai performante şi mai noi gadget-uri. Alături de abonamentele noastre de internet, cu viteze mari disponibile prin intermediul celei mai extinse reţele 4G din ţară, ne dorim ca acest produs unic pe piaţă să le ofere clienţilor acces sigur la informaţii şi la divertisment, în condiţii de mobilitate maximă.” a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer la Orange România.

„Ne bucură parteneriatul încheiat cu Orange şi Google România, datorită căruia am reuşit să lansăm o categorie nouă de produs pe piaţa din România: HP Chromebook. Răspundem astfel solicitărilor crescute de mobilitate venite din partea clienţilor noştri.” a declarat Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. România.

“Chromebook-ul răspunde nevoii de mobilitate și pune în valoare conectivitatea. De la rutina zilnică, divertisment, editare de poze sau educație la cerințe de business, comunicare, colaborare sau informare, Chromebook-ul răspunde oricăror solicitări tipice pentru un laptop modern și performant”, spune Dan Bulucea, Country Director Google România.

Pentru mai multe informații despre laptopul HP Chromebook și oferta comercială, vă invităm să accesați site-ul oficial.

HP Chromebook

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.