Implicarea în campanii umanitare

De curând, am decis să sprijin o “campanie umanitară ad-hoc“, tocmai pentru simplul fapt că nu era foarte bine pusă la punct, că nu avea fotografii lacrimogene şi că nu era neapărat un strigăt disperat de ajutor. În cazul în care nu ştiţi despre ce e vorba, puteţi afla mai multe din acest articol.

Nu am să vorbesc acum despre cazul în sine, ci despre implicarea oamenilor în campanii umanitare.

Pe scurt, nu e atât de imposibil să obţii rezultate dacă îţi doreşti suficient de mult şi pui problema aşa cum trebuie. Consider că este important să îndemni oamenii la acţiune într-un mod raţional şi corect. Însă mai presus de toate este sinceritatea şi gradul de implicare a celui care susţine campania. Dacă ai toate aceste ingrediente, tot ce mai rămâne de făcut este să o promovezi pe unde poţi, fără excese, fără SPAM, fără opulenţă.

Chiar dacă nu au acţionat foarte mulţi bloggeri în urma articolului meu, au acţionat foarte mulţi oameni care chiar au făcut ceva. E clar că un pic de buzz nu strică niciodată, însă cel mai mult mă bucură oamenii care pur şi simplu iau taurul de coarne şi fac ceva. Orice, oricum.

Am primit asigurări de la oameni la care mă aşteptam cel mai puţin (nu mi-o luaţi în nume de rău că e de bine :)) că vor contribui cu ce pot. Am avut chiar şi un prieten din Anglia care mi-a trimis echivalentul a 100 de euro pentru a cumpăra Pampers copiilor respectivi. Am primit eu direct donaţii prin PayPal şi acum aştept să se finalizeze transferul din contul respectiv în contul meu, aferent cardului, pentru a putea face cumpărăturile pentru tot ce am strâns, plus ce voi cumpăra eu (la începutul lunii martie trimit totul odată). Nu că îmi este greu, dar mi-ar plăcea ca cei care se află în România să ia legătura direct cu spitalul respectiv şi să se ocupe de donaţii. Nu de alta, dar nu vreau să-mi iasă vorbe pe sistemul “facerea de bine …“.

Am un sentiment de bucurie. Un sentiment care mă face să mă simt bine. Sunt multe campanii umanitare în mediul online şi sunt oameni cu multe probleme. Mă bucur că şi articolul meu (că nu-l pot numi campanie) a avut un impact pozitiv care a generat acţiuni concrete, nu doar buzz.

Acest articol nu reprezintă două braţe deschise către toate campaniile umanitare din România. În general, aleg eu în ce să mă implic sau nu. Aşa cum s-a întâmplat şi acum. Am văzut o postare pe Facebook la care a comentat o prietenă din lista mea, mi s-au aprins beculeţele, după ce recunosc că mi-au lăcrimat un pic ochii, şi am acţionat aşa cum am putut, folosindu-mă de blog.

Concluzia

Nimic nu este imposibil oricât de greu pare sau oricât de neînsemnat ai crede că eşti. Singura variantă prin care o campanie (de orice fel) poate avea succes, este să te implici.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

2 comentarii la „Implicarea în campanii umanitare”

  1. Buna ziua! Am gasit blogul dvs.in urma unor cautari pe net despre cum se face o campanie umanitara.Din cate am citit aveti experienta in ceea ce priveste campaniile umanitare si va rog dc ati putea sa ma ajutai cu informatii despre cum sa fac si eu o camapanie pt a strange fonduri ca prietenul meu sa urmeze un tatament de recuperare neurologica intr-o clinica de specialitate din Austria sau Elvetia. Astept cu interes informatii!
    Va multumesc anticipat si am speranta ca nu o sa ignorati mesajul meu!
    Roxana Chitu! 0721 519 063

    Răspunde
    • Buna Roxana. Sfatul meu este sa iti faci un blog pe o platforma gratuita gen WordPress.com si o pagina de Facebook destinata cazului. Pe blog, creeaza o prezentare cat mai cuprinzatoare si apoi incepi promovarea. Pentru promovare cauta tot felul de siteuri si bloguri care trateaza astfel de subiecte si roaga-i sa publice cazul tau cu trimitere la blog.

      Este important sa scrii coerent, sincer, rational si direct despre situatie. Apoi sa te implici. Nu iti garanteaza nimeni ca vei face ceva semnificativ in prima luna, dar trebuie sa continui pana iti atingi obiectivul.

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.