Îmi voi trata frica de zbor cu avionul. Voi zbura.

Mi-e frică să zbor cu avionul de mă cac pe mine. E o frică nasoală, știu. Dar e o frică care mă macină. E o frică care crește de la o zi la alta. Nu o pot stăpâni.

Am discutat și cu un psiholog legat de treaba asta. Se pare că cea mai bună metodă de a învinge această frică e să o înfrunt. La un moment dat, terapia prin vorbe nu mai poate da rezultate. Așa că trebuie să mă pun în fața faptului împlinit și să zbor cu avionul.

Am rezervat un zbor pentru Atena. Un zbor scurt pe 22 aprilie. Durează doar o oră și 40 de minute. Mai e foarte puțin până atunci. Număr zilele. Iar când încep să mă gândesc la asta înainte de a adormi, pur și simplu nu mai pot adormi. Nu e prima dată când zbor cu avionul. Am mai făcut-o de 4 ori până acum. Primele 3 zboruri au fost ok. Turbulențe normale, nimic deosebit.

Zborul cu numărul 4 mi-a pus capac. La propriu. Și la figurat. Acolo am dezvoltat frica de avion pe care până acum nu o aveam. La primele 3 zboruri am fost ok.

Veneam din Germania (culmea, cu Germanwings), iar la aterizare pilotul a decis că merită să mai bage o fisă. Adică, să urce avionul înapoi în aer și să încerce din nou aterizarea. Doamna din dreapta mea care mă liniștea deja făcea toate rugăciunile posibile.

Intrasem în panică. Am aterizat. Am pupat pământul când am ajuns în parcarea unde un fost coleg de-al meu de muncă mă aștepta cu mașina mea. Un Renault Megane albastru care urma să mă transporte pe pământ în siguranță, acasă. Iubesc acel Renault Megane albastru când mă gândesc la el. Era un vehicul care pur și simplu mă putea transporta pe pământ. Era tot ce îmi doream. L-am lăsat pe colegul meu să conducă tot drumul, nici măcar nu am vrut să mă urc la volan. Eram atât de bucuros că am ajuns pe pământ încât îmi venea să mușc din el.

Poate vă vine să râdeți. Știu. Accidentele  aviatice se întâmplă foarte rar. Știu și asta. Însă înainte de a mă urca în avion îmi vine să las toate parolele mele oamenilor de încredere plus un  testament  serios pentru fiică-mea. Cum fac să scap  de frica asta?

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

4 comentarii la „Îmi voi trata frica de zbor cu avionul. Voi zbura.”

  1. Daaa, merge anxioliticul din vremuri antice, beutura, sau chimicalele prescrise de medic. Dacă psihoterapia n-a mers..

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.