Incredibil de tare: HUAWEI Mate10 Pro! Află primele mele impresii despre el!

Tocmai am primit în teste de la Orange un super smartphone HUAWEI Mate10 Pro. Până acum am citit destul de multe lucruri despre HUAWEI, cum că ar face, cum că ar drege, dar n-am avut un vârf de gamă de-a lor pe mână ca să văd cum e de fapt. Da, HUAWEI face telefoane mișto și de azi mă voi alătura și eu grupului care spune asta despre acest brand care a ajuns mai mare decât se așteptau mulți.

HUAWEI Mate10 Pro Primele Impresii

Până acum am apucat să fac vreo două nivele la Lineage 2 Revolution pe el și având în vedere că am pornit de la level 38, l-am forjat un pic. Însă în articolul ăsta nu vom vorbi despre performanțele tehnice ale HUAWEI Mate10 Pro, ci despre primele impresii pe care mi le-a lăsat acest super smartphone.

HUAWEY Mate10 Pro

HUAWEI Mate10 Pro Unboxing

Habar nu aveam cum arată cutia. Când cei de la Orange mi l-au trimis prin programul Orange Smartphone Tester am fost luat prin surprindere. Mă așteptam să văd o cutie de formă dreptunghiulară care să nu mă impresioneze nici plăcut, nici neplăcut (nu că așa avea ceva cu acele cutii care arată dreptunghiular :)). Însă cutia lui HUAWEI Mate10 Pro m-a cucerit de la prima vedere.

Neagră, simplă, pătrată.

Mie personal cutia și felul cum a fost ambalat acest smartphone mi-a dat senzația de lux, senzația de rafinament. Ajungem imediat și la părțile mai puțin plăcute, dar momentan hai să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să ne bucurăm de experiența despachetării unui produs premium.

În pachet ai parte și de niște accesorii surpriză, care practic îți salvează o parte din bugetul pe care l-ai investi ulterior pentru protecția telefonului. Este vorba despre o carcasă originală de protecție din silicon și de o folie originală de protecție care vine deja montată la perfecție, ca să nu-ți mai bați tu capul cu montajul ei. Mi s-a părut destul de cool treaba asta.

Pachetul lui HUAWEI Mate10 Pro conține:

  • cablu USB-C
  • încărcător
  • căști USB-C
  • carcasă din silicon
  • folie de protecție montată
  • adaptor pentru mufă jack
  • pin pentru locașul cartelelor

Iată și câteva poze de la unboxingul HUAWEI Mate10 Pro

HUAWEI Mate10 Pro Cum se simte în mână

Spuneam mai sus că ajungem și la părțile mai puțin plăcute. Stați liniștiți, momentan am descoperit doar una. Și s-ar putea ca mulți să nu o considere neplăcută. Ideea e în felul următor: HUAWEI Mate10 Pro este fabricat dintr-un material fain. Însă materialele astea faine rețin amprente uneori și asta se întâmplă și în acest caz. Ca sî îți dai seama la ce mă refer, poți vedea în videoclipul de mai jos cum se observă amprentele pe carcasă.

Din punctul meu de vedere nimic deranjant. Mai ales că se șterg cu ușurință dacă nu vrei să porți carcasa din silicon care te protejează de tot.

Ce vrei să știi despre HUAWEI Mate10 Pro?

HUAWEI Mate10 Pro

Lasă-mi un comentariu în care să-mi spui ce ai dori să știi în mod special despre HUAWEI Mate10 Pro, iar eu mă voi strădui să-ți satisfac curiozitățile legate de el (fără să mă pui să-l sparg :))!

Merită reținut că avem de-a face cu un telefon cu adevărat deosebit:

  • Kirin AI 970 cu NPU (Neural-Network Processing Unit) dedicat
  • Este primul telefon din lume Dual SIM & Dual LTE
  • Are un design premium fabricat din materiale de calitate
  • Are o cameră foto excepțională de care multă lume vorbește

Așa că ar fi păcat să nu mă întrebi cât mai multe despre el. Și ar fi păcat să nu dai și tu un share la articolul ăsta dacă tot l-ai citit până la sfârșit.

Cine știe ce întrebări interesante se mai adună ;)

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

9 comentarii la „Incredibil de tare: HUAWEI Mate10 Pro! Află primele mele impresii despre el!”

  1. Si eu joc Lineage…si totodata vreau sa achizitionez acest telefon. Momentan sunt posesor de Huawei P9 Plus de cand a aparut si pot sa jur ca nu s-a intepat vreodata si asta fara sa-i dau resetare din fabrica de cand l-am achizitionat. Recomand Huawei in orice situatie, fie ca vrei baterie, camera, multitasking, orice! O seara faina!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.